ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.G. a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală de Poliție a municipiului București, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata primelor de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat potrivit art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu” iar potrivit art. 6 din acest act normativ „pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne”. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 29 din 9 ianuarie 2008 a respins excepțiile invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții să-i plătească acestuia primele de concediu pentru anii 2004-2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare achitării acestor drepturi bănești. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului ci doar executorialitatea lui, motiv pentru care obligația de plată a primelor a devenit executorie la data încetării suspendării (31 decembrie 2006) iar obligația de plată a sporului de fidelitate de la 13 decembrie 2005, moment de la care se datorează și daune moratorii pentru întârzierea în executarea obligației.

A mai reținut și că cererea de chemare în garanție este fondată, întrucât potrivit art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul Ministerului Administrației și Internelor se face numai în limita creditelor bugetare aprobate și orice utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri determină atragerea răspunderii celor vinovați în condițiile art. 72 din același act normativ. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor. Recurentul a reiterat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe considerentul că prin cererea formulată se solicită cu totul altceva decât garantarea sau despăgubirea, neexistând identitate între ceea ce a solicitat reclamantul pârâților și ceea ce solicită pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative Ministerului Economiei și Finanțelor.

Recurentul a mai susținut și faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, atâta timp cât, primele de concediu își au izvorul într-un raport de serviciu al cărui subiect nu face parte din acest raport juridic. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art.304 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține, că în mod greșit a fost admisă de către instanța de fond.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (l) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și autoritățile pârâte) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora.

In caz de divergență hotărăște Guvernul". Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În consecință recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 29 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.