ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4027/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.L. a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și D.G.F.P. București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38 din 30 ianuarie 2003 la plecarea în concediu, polițistul avea dreptul la o primă de concediu, că aceste dispoziții legale au fost suspendate în mod succesiv, însă măsura suspendării nu a afectat existența dreptului ci doar exercițiul acestuia.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca în urma admiterii acțiunii reclamantului, chematul în garanție să fie obligat să vireze sumele solicitate. Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii ca fiind neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant în sensul obligării pârâților la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anilor 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis cererea de chemare în garanție a acestora. Totodată, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare plății acestor drepturi bănești. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor. Recurentul a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond l-a obligat să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate, întrucât nu s-a dovedit existența faptului că Ministerul Economiei și Finanțelor ar avea o obligație de garanție sau de despăgubire față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a justifica astfel obligarea sa în această calitate.

A mai susținut și că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raportul de muncă este între reclamant și Ministerul Internelor și Reformei Administrative care este ordonator principal de credite, fiind obligat la plata primelor de vacanță și a sporului de fidelitate. Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale. Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. In consecință, pentru considerentele reținute și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a acestuia, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.