ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2007,

reclamantul M.C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor

și Reformei Administrative și Ministerul Finanțelor Publice, să se constate existența

drepturilor sale, în calitate de polițist, respectiv la sporul de fidelitate pentru

anul 2005 și la prime de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu în anii 2004, 2005 și 2006.

S-a mai solicitat obligarea

pârâților în solidar la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, respectiv

la plata primelor de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, sume actualizate cu indicele

de inflație și cu dobânda medie practicată în sistemul bancar pe această perioadă,

cât și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1549

din 06 iunie 2007 a admis acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Internelor și

Reformei Administrative la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând

prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și sporul de fidelitate pentru

anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății;

a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor

și Reformei Administrative sumele necesare plății drepturilor reclamantului; a respins

cererea de chemare în garanție și a obligat pârâții, în solidar, la 100 RON cheltuieli

de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamantul are dreptul stabilit prin lege la prima de concediu

(art. 37 din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003), acest drept fiind

suspendat pe perioada în litigiu prin legile bugetare, însă cum suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, cererea reclamantului este întemeiată.

În ce privește sporul

de fidelitate, s-a reținut că exercițiul acestui drept a fost suspendat doar pentru

anul 2005, dreptul la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor

câștigate prin lege (art. 6 din O.G. nr. 38/2003), derivând dintr-un raport de serviciu,

astfel încât cererea este întemeiată.

S-a mai reținut că sumele

vor fi actualizate în raport de rata inflației, întrucât reclamantul a fost prejudiciat

prin imposibilitatea de a beneficia de aceste drepturi.

De asemenea, s-a reținut

că sumele necesare efectuării plăților vor fi atacate de Ministerul Economiei și

Finanțelor care gestionează bugetul de stat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza prevederilor

art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că instanța de fond în mod greșit a considerat că Ministerul Economiei și

Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raportul de muncă este

între reclamant, pe de o parte, și instituția în care își desfășoară activitatea,

pe de altă parte.

S-a mai susținut, de asemenea,

că instanța a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice

apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor gestionează bugetul de stat.

Pe fondul cauzei, recurentul

a criticat soluția exclusiv cu privire la primele de concediu, arătând că acordarea

acestora a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2005 prin acte normative care

au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Totodată, s-a susținut

că beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental, iar

legiuitorul este în drept să acorde, să suspende, modifice, abroge sau să stabilească

perioada în care să acorde acest drept.

Recurentul a mai susținut

și că plata primelor de concediu apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat

întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor legale referitoare la

acordarea acestora pentru perioada 2001-2005, nu au fost și nu sunt prevăzute sumele

necesare.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu

art. 37 alin. (1) teza I din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul

de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu”.

Ulterior, aplicarea acestei

prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003

privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8

alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31

decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de

stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006.

Succesiunea în timp a

actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor

la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului

acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție

legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea

textului de lege care prevede acest drept.

De altfel, fiind un drept

câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată

prin actele normative menționate.

Așa fiind, un atare drept

nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a

fost suspendat, iar nu înlăturat.

În atare situație, concluzia

ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel

cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate,

prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.

Față de cele ce preced,

în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1549

din 06 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2008.