ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției

Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul

Economiei și Finanțelor obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima

de concediu pe anii 2004-2005 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului, la data plății efective iar Ministerul Economiei și Finanțelor să

aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite și obligarea Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției

Române, în solidar la plata drepturilor bănești ce i se cuvin cu titlu de spor

de fidelitate de până la 20% din salariul de bază aferent perioadei 1 ianuarie

2005-28 februarie 2005 conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este funcționar public în cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, iar

Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.

Ulterior, printr-o serie de ordonanțe și

legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din

Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

În fine, se mai arată că normele legale

de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art. 53 din

Constituția României.

Deși dreptul salarial era reglementat în

mod expres nu a beneficiat de aplicarea acestor prevederi legale, în condițiile

unor amânări succesive. În acest sens conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor: pentru activitatea

desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică

și siguranța națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și

personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până

la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului

de interne.

Prin sentința civilă nr. 1958 din 18 iulie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a a

dmis

acțiunea reclamantului S.D.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a

Municipiului București și Ministerul Economiei și Finanțelor în ceea ce

privește prima de concediu pe anii 2004 și 2005, a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al

Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata

către

reclamant a primelor de concediu pe

anii 2004 și 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului la data plății efective; a o

bligat

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în

bugetul

propriu sumele respective; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor

să vireze în contul Ministerului Administrației și Internelor fondurile

necesare plății primei de vacanță pe anii 2004 și 2005, a admis capătul doi din acțiune privind sporul de fidelitate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul în calitate de funcționar

public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999.

De asemenea, a mai reținut că,

reclamantul are drept salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de fidelitate

de până la 20 % din salariul de bază, fapt stabilit și prin OMAI nr. 132 din 2

decembrie 2004.

Prin O.U.G. nr. 33/2001 aplicarea

prevederilor legale sus menționate a fost suspendată, termenul de suspendare

fiind prelungit succesiv prin legi ale bugetului ulterioare, până la 31 decembrie 2006.

Instanța de fond a mai reținut că măsura

suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât amânarea

punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este

echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a

dreptului însuși.

Dreptul la prima de concediu și sporul de

fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și cele ale

art. 304

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția

pronunțată ca netemeinică și nelegală.

În cadrul motivelor de recurs formulate a

fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei

și Finanțelor și s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de

recurent, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În susținerea acestei excepții s-a arătat

că obligarea acestei autorități la alocarea fondurilor către Ministerul

Internelor ar însemna nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 500/2002, prin care

este reglementată procedura bugetară.

Recurentul a precizat că are atribuții în

elaborarea bugetului de stat, dar în funcție de propunerile tuturor

ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul

respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

A arătat că bugetul de stat este

aprobat prin lege organică, astfel încât pronunțarea unei hotărâri

judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă

și conținut, ar reprezenta o imixtiune în activitatea legislativă și o

încălcare a dispozițiilor art.1 alin.4 din Constituția României, care consacră

principiul separației puterilor în stat.

De asemenea, a precizat că între

recurentul-pârât și intimatul-reclamant nu există nici un fel de raporturi

legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în judecată.

Pe fondul recursului, a solicitat

admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

reclamantului, întrucât sporurile respective nu constituie drepturi

fundamentale consacrate de Constituție, iar acordarea primelor respective a

fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.

Înalta Curte, analizând motivele

invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale aplicabile cauzei, constată întemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor și

urmează să o admită.

Pentru considerentele ce vor urma,

recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor va fi admis, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată în parte hotărârea atacată și

va fi respinsă acțiunea reclamantului față de această parte, pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate vor fi menținute, întrucât situația de fapt și dispozițiile legale

aplicabile au fost corect reținute de instanța fondului, astfel încât concluzia

instanței este corectă, în sensul că reclamantul este în drept să primească

sporul de fidelitate și prima de vacanță, pentru perioadele mai sus arătate.

Critica formulată de recurent cu

privire la lipsa calității procesuale pasive este întemeiată, întrucât cererea

de chemare în judecată a recurentului vizează plata unor drepturi salariale,

care nu pot fi acordate decât de angajator, conform raporturilor de serviciu

stabilite între aceste părți.

De altfel, noua lege a

contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, definește contenciosul

administrativ în art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind „activitatea de soluționare,

de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a

litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar

conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea , după caz, a unui act

administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori

din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim”.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a emis niciun act

administrativ de natură să-i producă o vătămare reclamantului într-un drept sau

interes legitim, situație care ar fi legitimat chemarea acestei părți în

proces.

Atribuțiile acordate Ministerului

Economiei și Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu

justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către un

funcționar al altui minister, ordonator principal de credite, raporturile de

serviciu existând exclusiv între reclamant și Ministerul Internelor și Reformei

Administrative.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (2)

C. proc. civ. se va admite recursul și va fi modificată în parte sentința

atacată în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva

sentinței nr. 1958 din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.