ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Economiei și Finanțelor obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004-2005 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite și obligarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, în solidar la plata drepturilor bănești ce i se cuvin cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază aferent perioadei 1 ianuarie 2005-28 februarie 2005 conform art. 6 din O.G.

nr. 38/2003. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”. Ulterior, printr-o serie de ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.

În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art. 53 din Constituția României. Deși dreptul salarial era reglementat în mod expres nu a beneficiat de aplicarea acestor prevederi legale, în condițiile unor amânări succesive. În acest sens conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor: pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Prin sentința civilă nr. 1958 din 18 iulie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a a dmis acțiunea reclamantului S.D.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Economiei și Finanțelor în ceea ce privește prima de concediu pe anii 2004 și 2005, a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata către reclamant a primelor de concediu pe anii 2004 și 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective; a o bligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu sumele respective; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze în contul Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare plății primei de vacanță pe anii 2004 și 2005, a admis capătul doi din acțiune privind sporul de fidelitate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul în calitate de funcționar public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. De asemenea, a mai reținut că, reclamantul are drept salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, fapt stabilit și prin OMAI nr. 132 din 2 decembrie 2004. Prin O.U.G. nr. 33/2001 aplicarea prevederilor legale sus menționate a fost suspendată, termenul de suspendare fiind prelungit succesiv prin legi ale bugetului ulterioare, până la 31 decembrie 2006. Instanța de fond a mai reținut că măsura suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a dreptului însuși.

Dreptul la prima de concediu și sporul de fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 304 1 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. În cadrul motivelor de recurs formulate a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de recurent, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În susținerea acestei excepții s-a arătat că obligarea acestei autorități la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor ar însemna nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară. Recurentul a precizat că are atribuții în elaborarea bugetului de stat, dar în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern. A arătat că bugetul de stat este aprobat prin lege organică, astfel încât pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, ar reprezenta o imixtiune în activitatea legislativă și o încălcare a dispozițiilor art.1 alin.4 din Constituția României, care consacră principiul separației puterilor în stat.

De asemenea, a precizat că între recurentul-pârât și intimatul-reclamant nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în judecată. Pe fondul recursului, a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întrucât sporurile respective nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, iar acordarea primelor respective a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006. Înalta Curte, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale aplicabile cauzei, constată întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor și urmează să o admită.

Pentru considerentele ce vor urma, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor va fi admis, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată în parte hotărârea atacată și va fi respinsă acțiunea reclamantului față de această parte, pentru lipsa calității procesuale pasive. Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate vor fi menținute, întrucât situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile au fost corect reținute de instanța fondului, astfel încât concluzia instanței este corectă, în sensul că reclamantul este în drept să primească sporul de fidelitate și prima de vacanță, pentru perioadele mai sus arătate. Critica formulată de recurent cu privire la lipsa calității procesuale pasive este întemeiată, întrucât cererea de chemare în judecată a recurentului vizează plata unor drepturi salariale, care nu pot fi acordate decât de angajator, conform raporturilor de serviciu stabilite între aceste părți.

De altfel, noua lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, definește contenciosul administrativ în art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind „activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea , după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a emis niciun act administrativ de natură să-i producă o vătămare reclamantului într-un drept sau interes legitim, situație care ar fi legitimat chemarea acestei părți în proces.

Atribuțiile acordate Ministerului Economiei și Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către un funcționar al altui minister, ordonator principal de credite, raporturile de serviciu existând exclusiv între reclamant și Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul și va fi modificată în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1958 din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.