ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4102/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2919 din 20

noiembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Economiei

și Finanțelor , având ca obiect plata primei de vacanță aferentă anilor 2004-2006,

precum și cererea de chemare în garanție a pârâtului III.

Pe cale de consecință a obligat pârâții

să achite acestuia sumele reprezentând contravaloarea drepturilor salariale

menționate, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile

necesare plății acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că potrivit art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 353/2003

s-a prevăzut că „La plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă

de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu”.

În raport de această reglementare

instanța a apreciat că, suspendarea exercițiului acestui drept prin legi

succesive ale bugetului de stat, nu echivalează cu anularea lui, astfel încât,

la încetarea perioadei de suspendare, se impune plata retroactivă a drepturilor

salariale suspendate, în caz contrar ajungându-se ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și să devină

lipsit de orice valoare, ignorându-se astfel respectarea principiului

încrederii în statul de drept a cărui obligație este, printre altele,

asigurarea aplicării legilor adoptate.

Instanța a reținut de asemenea că

Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în speță, izvorând

din obligația acestei autorități de a elabora proiectul bugetului de stat, în

funcție de datoriile fiecărui minister în parte, iar potrivit Legii nr. 500/2002

pârâtul principal nu are posibilitatea să plătească sumele la care este obligat

prin sentință, dacă nu i se alocă fondurile necesare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Recurentul a susținut că obligarea sa la

alocarea fondurilor către intimatul M.I.R.A., pe de o parte, ar duce la

nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002, privind reglementarea

procedurii bugetare, iar pe de altă parte ignoră inexistența unor raporturi

legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în garanție.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 60

alin. (1) C. proc. civ. „ partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva

căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere

în garanție sau în despăgubiri”.

Or, în cauză, între autoritatea

pârâtă-chemată în garanție M.E.F. și autoritățile pârâte M.I.R.A. și D.G.P. București,

nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de

stat, stabilite în sarcina recurentului de art. 19 din Legea nr. 500/2002, neputând

constitui fundamentul unui asemenea raport.

De altfel, în conformitate cu art. 34 din

același act normativ, ordonatorilor principali de credite le revine obligația

ca, până la data de 15 iulie a fiecărui an, să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget pentru anul următor, cu încadrarea în limitele

de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, însoțite de documentații și

fundamentări detaliate.

Având în vedere și dispozițiile O.G. nr. 22/2002

privind modalitățile de executare a obligațiilor de plată, ale instituțiilor

publice, stabilite prin titluri executorii care, la art. 1 prevăd ca plata

acestor obligații se realizează din sumele aprobate prin buget, iar la art. 2 ,

că ordonatorilor principali de credite le revine obligația de a asigura în

bugetele proprii și în cele ale instituțiilor din subordine, creditele necesare

pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii, Curtea, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va admite prezentul recurs

și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de

recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2919 din 20 noiembrie 2007 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor .

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2008 .