ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ la 18 decembrie 2007, reclamantul L.V.R. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei și Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, obligarea pârâților la plata primelor de

concediu pentru perioada 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anul

2005, actualizate.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a

arătat că obligația de plată a primei de vacanță este prevăzută de art. 37 din

O.G. nr. 38/2003, iar plata sporului de fidelitate este reglementată de

dispozițiile art. 6 din aceeași ordonanță. Reclamantul a mai arătat că

suspendarea acestor drepturi nu poate conduce la anularea lor.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor

pretinse.

Prin sentința civilă nr. 1192 din 15 aprilie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâtul Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră să plătească reclamantului primele de vacanță

pentru perioada 01 iulie 2004-01 decembrie 2005 și sporul de fidelitate pentru

perioada 01 ianuarie 2005 – 01 decembrie 2005, actualizate în raport cu rata

inflației.

Totodată, instanța de fond a obligat

pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor să plătească

reclamantului primele de vacanță pentru perioada 01 decembrie 2005- 31

decembrie 2006 și sporul de fidelitate pentru perioada 01 decembrie 2005-31

decembrie 2006, actualizate.

Prin aceeași sentință a fost respinsă

acțiunea formulată față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative

pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și cererea de chemare în

garanție.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că dreptul la prima de concediu este reglementat

prin art.37 din O.G. nr. 38/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003,

dar a cărui aplicare a fost suspendată succesiv, prin legile bugetului de stat,

până la 31 decembrie 2006, fără ca aceste suspendări să echivaleze cu anularea

dreptului. Totodată, instanța de fond a considerat dreptul la prima de concediu

un drept câștigat, derivat din raporturile de muncă, care nu poate fi anulat în

această modalitate, in nicio dispoziție legală neprevăzându-se înlăturarea

dreptului, ci numai suspendarea exercițiului acestuia.

Pe același raționament și-a întemeiat

instanța de fond și decizia luată cu privire la sporul de fidelitate, prevăzut

de art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

La adoptarea soluției, instanța de fond a

mai ținut cont și de decizia nr. XII din 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Respingând acțiunea față de pârâtul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe considerentul că acesta nu

are calitate procesuală pasivă, instanța de fond și-a motivat soluția prin

faptul că ministerului respectiv nu îi incumbă obligația de plată efectivă a

drepturilor solicitate, ci instituției la care era angajat reclamantul.

În ceea ce privește cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut că între pârât și

chematul în garanție nu există raporturi de garanție, existența unor obligații

specifice în sarcina M.E.F. legate de elaborarea bugetului de stat neputând

conduce la o asemenea concluzie.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel București a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și considerând-o

ca fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.

Astfel, recurentul apreciază că în

privința sporului de fidelitate s-a produs o restrângere temporară a acestuia,

necesară, ca urmare a inexistenței fondurilor bănești și proporțională, până la

identificarea acestor fonduri.

Mai arată recurentul că hotărârea

instanței de fond este ilegală, deoarece un act normativ suspendat nu poate

produce efecte juridice, iar potrivit legii, angajarea de cheltuieli din

bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Din

această perspectivă, recurentul apreciază că, în condițiile în care nu existau

fonduri prevăzute în acest scop, executarea sentinței pronunțate de instanța de

fond era imposibilă.

Examinând cauza în raport cu toate

criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele

administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Se reține că în conformitate cu

prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor, reclamantul a beneficiat de un spor de fidelitate în cuantum

de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în munca de polițist.

Pe perioada anului 2005, aplicarea

dispozițiilor legale mai sus invocate a fost suspendată, conform art. 2 alin. (1)

din. O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului

Ministerului Administrației și Internelor, fără a se realiza și o eventuală

desființare a dreptului.

Măsura suspendării acordării

sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența

acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege atât timp cât nu a fost abrogat

sau actul normativ care îl conține nu a fost declarat neconstituțional, este un

drept ce nu a încetat, garantarea realizării lui fiind conformă cu principiul

constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în

cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1192

din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2008.