ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 10 februarie 2006, reclamanta SC O.T. SRL București a solicitat, în

principal, constatarea nulității deciziei nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de

pârâtul C.N.A., iar în subsidiar desființarea acesteia ca netemeinică și

nelegală, implicit exonerarea societății de la plata sumei de 2.500 RON.

Totodată, s-a solicitat

suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

În motivarea acțiunii sale,

reclamanta a arătat că prin decizia nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de

pârâtul C.N.A., i-a fost aplicată o sancțiune cu amendă contravențională în

cuantum de 2.500 RON, considerându-se în mod greșit că ar fi încălcat

prevederile art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004 a C.N.A. privind

protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe.

Reclamanta a invocat

nulitatea absolută a deciziei nr. 42/2006, întrucât sub aspectul formei sale nu

sunt îndeplinite condițiile O.G. nr. 2/2001, care completează prevederile Legii

nr. 504/2002, lege specială ce este „neîndestulătoare” în opinia SC O.T. SRL

București. În concret, reclamanta a apreciat că prin actul atacat au fost

încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și (6) ale O.G. nr. 2/2001, ce au

caracter imperativ.

În ceea ce privește fondul deciziei,

reclamanta a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia, arătând, pe de o

parte, că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 91 din Legea

nr. 504/2002 și ale deciziei C.N.A. nr. 249/2004, aplicându-i-se o sancțiune

pecuniară, fără îndeplinirea procedurii prealabile a somației. Pe de altă

parte, reclamanta a susținut că prezentarea reportajului din data de 23

ianuarie 2006, de la ziua de naștere organizată la grădiniță, nu este de natură

să afecteze dezvoltarea minorei A.P., în sensul prevăzut de art. 4 alin. (1)

care reglementează situațiile în care sunt prezentate imagini, fotografii,

declarații sau interviuri ale copilului ce a asistat la un eveniment tragic

petrecut în familia lui, acestea având legătură cu evenimentul.

Referitor la cererea de

suspendare a efectelor deciziei atacate, reclamanta a arătat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că

2.500 RON reprezintă pentru puterea sa financiară o sumă considerabilă ce ar

putea produce perturbări în fragilul său echilibru economic, în condițiile în

care decizia se va dovedi a fi netemeinică și nelegală.

În drept, acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C. proc. civ., ale Legii nr.

554/2004, ale Legii nr. 504/2002, modificată și completată prin Legea nr.

402/2003, ale deciziei nr. 249/2004 și orice alte dispoziții incidente în

cauză.

Pârâtul C.N.A. a formulat

întâmpinare, susținând, pe de o parte, că decizia atacată este legală și

temeinică, iar, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cumulativ nici

condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1135 din 23 mai 2006, a respins, ca nefondate, acțiunea reclamantei, precum și

cererea de suspendare a executării deciziei nr. 42/2006 a C.N.A.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a constatat, în esență, că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, că decizia atacată este

legală și temeinică, că nu poate fi reținută nici încălcarea procedurii

somației prealabile de intrare în legalitate, în cauză fiind incidentă teza a

II-a a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare.

Totodată, instanța de fond a

reținut și faptul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat și a

pagubei iminente ce s-ar produce acesteia prin executarea amenzii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC O.T. SRL București, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

ale Legii nr. 504/2002, ale deciziei C.N.A. nr. 249/2004 și „orice alte

dispoziții incidente în cauză”.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat

hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii.

Decizia nr. 42/2006 este, în

opinia recurentei-reclamante, nelegală, fiind emisă cu încălcarea legislației

audiovizualului. În acest sens arată recurenta-reclamantă, sancțiunea amenzii

este aplicată fără emiterea unei somații către societate potrivit dispozițiilor

art. 91 din Legea nr. 504/2002.

Recurenta-reclamantă mai

susține și că instanța de fond nu a avut în vedere că din probatoriul administrat

nu rezultă că ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) din decizia C.N.A.

nr. 249/2004, imaginile prezentate neavând vreo legătură cu evenimentul

petrecut în urmă cu 3 luni în familia minorei.

În plus, arată

recurenta-reclamantă, aceleași dispoziții legale sunt aplicate de

intimatul-pârât C.N.A. în mod diferit, exemplificând cu ale posturi TV.

Intimatul-pârât C.N.A. a

formulat întâmpinare, în termen legal, invocând temeinicia și legalitatea, atât

a sentinței atacate, cât și a deciziei nr. 42/2006.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat că

potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004 privind

protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, în vigoare la data

emiterii actului atacat, „este interzisă difuzarea de imagini, fotografii,

interviuri sau declarații ale copiilor în vârstă de până la 14 ani care au

asistat la evenimente dramatice petrecute în familiile lor”. Așadar, textul de

lege nu distinge după cum fotografiile, imaginile, declarațiile ar avea sau nu

legătură cu evenimentul tragic la care a asistat copilul. Este de principiu că

acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem (

ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus),

principiu ce se aplică și actului

administrativ normativ, câtă vreme nu s-au constatat neconcordanțe ale acestuia

cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la

drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, ale

Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994,

ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și

nici cu cele ale Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare. De altfel, această interdicție prevăzută de art. 4 alin. (1) din

decizia nr. 249/2004, ce are caracter general, vizează un interes public și are

un scop bine determinat, respectiv evitarea unei noi expuneri publice a unui

copil traumatizat. Mai mult, principiul priorității intereselor superioare ale

ocrotirii copilului a fost menținut și de actul administrativ normativ ulterior

care a abrogat decizia nr. 249/2004, aspect semnificativ, chiar dacă decizia

nr. 2130/2006 nu se aplică în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.

4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004.

Referitor la motivul de

recurs privind pretinsa nerespectare a condiției procedurii somării prealabile

prevăzută de art. 91 din Legea audiovizualului, Înalta Curte constată că în

raport cu aceste dispoziții legale, precum și cu probele administrate în cauză,

în mod corect instanța de fond a reținut corect ca fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de legiuitor.

În plus, nici pretinsul

tratament discriminatoriu în aplicarea deciziei C.N.A. nr. 249/2004, de către

intimatul-pârât, nu a fost dovedit în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia, nefondate, va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele

ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1135 din 23 mai 2006 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2007.