ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 februarie 2006, reclamanta SC O.T. SRL București a solicitat, în principal, constatarea nulității deciziei nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A., iar în subsidiar desființarea acesteia ca netemeinică și nelegală, implicit exonerarea societății de la plata sumei de 2.500 RON. Totodată, s-a solicitat suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 42 din 24 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A., i-a fost aplicată o sancțiune cu amendă contravențională în cuantum de 2.500 RON, considerându-se în mod greșit că ar fi încălcat prevederile art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004 a C.N.A.

privind protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe. Reclamanta a invocat nulitatea absolută a deciziei nr. 42/2006, întrucât sub aspectul formei sale nu sunt îndeplinite condițiile O.G. nr. 2/2001, care completează prevederile Legii nr. 504/2002, lege specială ce este „neîndestulătoare” în opinia SC O.T. SRL București. În concret, reclamanta a apreciat că prin actul atacat au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și (6) ale O.G. nr. 2/2001, ce au caracter imperativ. În ceea ce privește fondul deciziei, reclamanta a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia, arătând, pe de o parte, că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 și ale deciziei C.N.A.

nr. 249/2004, aplicându-i-se o sancțiune pecuniară, fără îndeplinirea procedurii prealabile a somației. Pe de altă parte, reclamanta a susținut că prezentarea reportajului din data de 23 ianuarie 2006, de la ziua de naștere organizată la grădiniță, nu este de natură să afecteze dezvoltarea minorei A.P., în sensul prevăzut de art. 4 alin. (1) care reglementează situațiile în care sunt prezentate imagini, fotografii, declarații sau interviuri ale copilului ce a asistat la un eveniment tragic petrecut în familia lui, acestea având legătură cu evenimentul. Referitor la cererea de suspendare a efectelor deciziei atacate, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că 2.500 RON reprezintă pentru puterea sa financiară o sumă considerabilă ce ar putea produce perturbări în fragilul său echilibru economic, în condițiile în care decizia se va dovedi a fi netemeinică și nelegală.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 504/2002, modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, ale deciziei nr. 249/2004 și orice alte dispoziții incidente în cauză. Pârâtul C.N.A. a formulat întâmpinare, susținând, pe de o parte, că decizia atacată este legală și temeinică, iar, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cumulativ nici condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1135 din 23 mai 2006, a respins, ca nefondate, acțiunea reclamantei, precum și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 42/2006 a C.N.A.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a constatat, în esență, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, că decizia atacată este legală și temeinică, că nu poate fi reținută nici încălcarea procedurii somației prealabile de intrare în legalitate, în cauză fiind incidentă teza a II-a a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, instanța de fond a reținut și faptul că reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar produce acesteia prin executarea amenzii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC O.T. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale Legii nr. 504/2002, ale deciziei C.N.A. nr. 249/2004 și „orice alte dispoziții incidente în cauză”. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii. Decizia nr. 42/2006 este, în opinia recurentei-reclamante, nelegală, fiind emisă cu încălcarea legislației audiovizualului. În acest sens arată recurenta-reclamantă, sancțiunea amenzii este aplicată fără emiterea unei somații către societate potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002. Recurenta-reclamantă mai susține și că instanța de fond nu a avut în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) din decizia C.N.A.

nr. 249/2004, imaginile prezentate neavând vreo legătură cu evenimentul petrecut în urmă cu 3 luni în familia minorei. În plus, arată recurenta-reclamantă, aceleași dispoziții legale sunt aplicate de intimatul-pârât C.N.A. în mod diferit, exemplificând cu ale posturi TV. Intimatul-pârât C.N.A. a formulat întâmpinare, în termen legal, invocând temeinicia și legalitatea, atât a sentinței atacate, cât și a deciziei nr. 42/2006. Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004 privind protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, în vigoare la data emiterii actului atacat, „este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declarații ale copiilor în vârstă de până la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice petrecute în familiile lor”. Așadar, textul de lege nu distinge după cum fotografiile, imaginile, declarațiile ar avea sau nu legătură cu evenimentul tragic la care a asistat copilul.

Este de principiu că acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem ( ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), principiu ce se aplică și actului administrativ normativ, câtă vreme nu s-au constatat neconcordanțe ale acestuia cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și nici cu cele ale Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, această interdicție prevăzută de art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004, ce are caracter general, vizează un interes public și are un scop bine determinat, respectiv evitarea unei noi expuneri publice a unui copil traumatizat.

Mai mult, principiul priorității intereselor superioare ale ocrotirii copilului a fost menținut și de actul administrativ normativ ulterior care a abrogat decizia nr. 249/2004, aspect semnificativ, chiar dacă decizia nr. 2130/2006 nu se aplică în cauză. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din decizia nr. 249/2004. Referitor la motivul de recurs privind pretinsa nerespectare a condiției procedurii somării prealabile prevăzută de art. 91 din Legea audiovizualului, Înalta Curte constată că în raport cu aceste dispoziții legale, precum și cu probele administrate în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut corect ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor.

În plus, nici pretinsul tratament discriminatoriu în aplicarea deciziei C.N.A. nr. 249/2004, de către intimatul-pârât, nu a fost dovedit în cauză. Prin urmare, Înalta Curte constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia, nefondate, va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1135 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.