ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8453/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra recursului de față a reținut următoarele:

Reclamanta V.E. prin mandatar R.V.

a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiul București și a solicitat

obligarea acesteia de a emite decizie/dispoziție de restituire în natură a

imobilului situat în București, și, în situația în care restituirea în natură

nu mai este posibilă să fie obligată să acorde în compensare alte bunuri.

În motivarea acțiunii se arată că

locuința a fost preluată de stat abuziv în anul 1978, și după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 a formulat notificare la care nu a primit nici un

răspuns.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 307 din

22 februarie 2007 a admis în parte cererea, a obligat pârâta Primăria

municipiului București să emită dispoziția pentru acordarea măsurilor reparatorii

în cuantum de 24.806 Euro (echivalentul în lei la data plății efective) pentru

imobilul în litigiu.

Instanța a reținut că pârâtul rămâne

obligat să soluționeze notificarea, neputând invoca pentru întârzierea

răspunsului nedepunerea actelor doveditoare de către petent. Chiar și după

depunerea ultimelor acte (1 iulie 2003) termenul de 60 de zile a fost depășit.

Prin lipsa răspunsului interesele reclamantei au fost afectate, ceea ce o

îndreptățește să se adreseze justiției.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 317 din

17 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului

București.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Municipiul București prin Primar General, invocând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că instanța

nu se putea subroga într-un drept al unității deținătoare și nu putea deci

soluționa notificarea , a fost greșit obligată a acorda măsuri reparatorii în

cuantum bănesc (Euro) cât timp legea prevede altă modalitate de stabilire a

valorii imobilului solicitat (art. 16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Recursul este fondat în limitele ce

urmează.

În orice formă a Legii nr.

10/2001 (inițială sau modificată) primăriile ca unități deținătoare a unor

imobile preluate abuziv de stat nu puteau acorda măsuri reparatorii în bani,

indiferent de monedă și în consecință nici instanțele nu puteau și nu pot să

oblige aceste unități deținătoare la plata unor despăgubiri bănești.

Mai mult, Legea nr. 247/2005

aflată în vigoare atât la data pronunțării sentinței de fond cât și la data

deciziei instanței de apel prevede modalități de stabilire a despăgubirilor.

Aceste prevederi cuprinse în Titlul VII al legii sunt obligatorii.

În ce privește motivul de

casare privind imposibilitatea instanței de a soluționa contestațiile

persoanelor îndreptățite, cât timp nu s-a încheiat procedura administrativă, nu

poate fi primit.

Soluționarea notificării pe

care persoana îndreptățită o adresează deținătorului imobilului preluat de

stat, dacă este tergiversată deschide calea la justiție pentru finalizare.

Față de cele ce preced, se

va admite recursul, se va modifica decizia, va admite apelul și va schimba

sentința nr. 307 din 22 februarie 2007 a Tribunalului București în sensul că se

înlătură dispoziția cu privire la cuantumul despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 317 A din 17

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia în sensul că admite

apelul.

Schimbă sentința în sensul că

înlătură dispoziția cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2007.