ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5190/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 12 martie

2004, reclamanta K.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Municipiul

București, prin Primar General, să constate că are calitatea de persoană

îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și să oblige pârâtul să emită

dispoziția de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent, pentru apartamentul nr. 15 al imobilului din București.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei/zi de întârziere, din

momentul în care s-a împlinit termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru

soluționarea notificării.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că deși a formulat notificarea la 8 iunie 2001 și a trimis-o unității

deținătoare conform legii, prin executor judecătoresc, pârâtul nu a înțeles să

se conformeze dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și să emită, în

termen de 60 de zile de la data depunerii actele doveditoare, o dispoziție

motivată, prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire sau de acordare

a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 543 din 18 mai

2005 a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât să se pronunțe prin

decizie sau dispoziție motivată asupra notificării nr. 2587 din 8 iunie 2001,

formulată de contestatoare, iar în caz de neexecutare a obligației a dispus

obligarea acestuia la plata unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de

întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că petenta a depus atât o dată cu notificarea, cât

și ulterior expedierii acesteia, toate înscrisurile de care înțelege să se

folosească, solicitând pârâtului să emită o dispoziție motivată sau să îi

comunice dacă mai este necesară completarea dosarului iar pârâtul nu a dat curs

acestor cereri, nerespectând astfel prevederile imperative ale art. 23 din

Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1573/A

din 23 noiembrie 2005 a admis apelul pârâtului și anulând sentința a trimis

cauza spre soluționare Judecătoriei sector 5, reținând că atâta vreme cât în

cauză nu s-a emis o decizie sau dispoziție, încadrarea corectă a cererii

formulată de reclamantă este „obligație de a face”, litigiu ce intră, potrivit

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competența judecătoriei.

Recursul reclamantei a fost admis de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală care, prin decizia nr. 4232 din 28 aprilie 2006 a casat hotărârea

dată în apel, trimițând cauza aceleiași instanțe de control judiciar, în

vederea soluționării acestei căi de atac.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut că tribunalul a stabilit corect cadrul procesual întrucât

lipsa răspunsului de la deținătorul imobilului echivalează cu refuzul

restituirii bunului, consecința juridică fiind posibilitatea persoanei

îndreptățite de a formula în justiție contestație, în acord cu dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 55/A din 25 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârât, reținând că inacțiunea nejustificată a entității investite cu

soluționarea notificării față de pretenția concretă a persoanei îndreptățite,

dă dreptul acesteia din urmă de a se adresa instanței, pentru ca deținătorul să

fie obligat a se conforma prevederilor legii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs Municipiul București, prin Primar General care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod

greșit a fost obligată să răspundă notificării prin dispoziție motivată în

condițiile în care, persoanele îndreptățite nu au depus toate actele de care

înțeleg să se folosească în susținerea notificării și nici nu au comunicat vreo

adresă prin care să aducă la cunoștință comisiei faptul că nu mai au alte acte în

sprijinul cererii de restituire.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Cazul dedus recursului de față, pune

de fapt în discuție conduita culpabilă a unității deținătoare care, în

condițiile existenței unei cereri, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

vizând restituirea în natură a unui imobil sau acordarea măsurilor reparatorii

în echivalent, nu s-a pronunțat asupra acesteia, printr-o dispoziție motivată,

într-un interval de aproape trei ani de la data depunerii notificării.

Conform dispozițiilor art. 23 alin.

(1), respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea în

vigoare la data introducerii acțiunii) indiferent dacă persoanei îndreptățite i

se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau

chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra

solicitării adresată pe calea notificării să se pronunțe printr-o decizie sau

dispoziție motivată.

Cum, pârâtul nu a răspuns persoanei

îndreptățite, în condițiile prevăzute de lege, deși până la data de 14 mai

2003, K.S. a depus toate actele doveditoare, necesare soluționării notificării,

în cauză nefiind emisă într-un termen rezonabil o dispoziție motivată de

acceptare sau de refuz a cererii de restituire, această împrejurare nu poate fi

de natură să afecteze interesele legitime ale reclamantei și nici să o

lipsească, în fapt, de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de

lege.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul municipiul București, prin primar general împotriva deciziei civile nr.

55/A din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2007.