ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6260/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 8

noiembrie 2001, F.M., prin mandatar A.A. a cerut Primăriei Municipiului

București, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau,

după caz, stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul,

construcție și teren în suprafață de 250 mp, situat în București, preluat

abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea

în vigoare la data formulării notificării, persoana îndreptățită s-a adresat

instanței solicitând, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar

General, obligarea pârâtului de a soluționa notificarea precum și la plata unor

daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data rămânerii

definitive a hotărârii.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1323 din 18

octombrie 2007, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București,

prin Primar General să soluționeze notificarea înregistrată sub nr. 4686/2001,

vizând imobilul din București.

A respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut în esență că deși pârâtul a fost notificat de către reclamantă în

anul 2001, acesta nu a soluționat cererea într-un interval mai mare de 6 ani,

deși dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 îl obligau să se

pronunțe asupra cererii de restituire în termen de 60 zile de la data

înregistrării notificării.

Cât privește cererea vizând

acordarea daunelor cominatorii, aceasta a fost respinsă, în considerarea

dispozițiilor art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, a fost respins de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 162 din 4 martie 2008, a reținut că

instanța fondului a făcut în mod corect aplicațiunea art. 580

3

alin.

(5) C. proc. civ., prevederi introduse prin Legea nr. 459/2006, după intrarea

în vigoare a acestei noi reglementări, nemaifiind aplicabile dispozițiile

Deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005, dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În cauză a declarat recurs în termen

legal reclamanta F.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., reiterează criticile formulate în apel susținând în esență că

instanțele nu au ținut seama de dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție

care, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. XX din 12

decembrie 2005, a stabilit că cererea privind obligarea la plata daunelor

cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligației

debitorului la plata amenzii civile.

Or, se mai arată, potrivit

dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată de instanța

supremă problemelor de drept judecate este obligatorie pentru celelalte

instanțe.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum, în mod corect, a reținut

instanța de apel, la data pronunțării, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, a deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005, dată în recurs în interesul

legii, art. 580

3

C. proc. civ., avea o altă redactare.

Ulterior, controversele legate de

modalitățile în care poate fi înfrântă rezistența debitorului în îndeplinirea

obligației de a face, concretizate în condamnarea acestuia la plata unor sume

de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației în

natură, au fost tranșate prin intervenția legiuitorului care, prin Legea nr.

459 din 6 decembrie 2006, a adăugat art. 580

3

C. proc. civ. alte

trei noi alineate, din care alin. (5) dispune în mod expres că pentru

neexecutarea obligațiilor prevăzute de acest text, nu se pot acorda daune

cominatorii.

Ca atare, luându-se în considerare

noua reglementare procedurală, de imediată aplicare, nu se poate reține în

cauză o nesocotire a dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, așa

cum s-a arătat, decizia invocată a avut ca obiect interpretarea modului de

aplicare a dispozițiilor art. 580

3

din același cod, în redactarea în

vigoare la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 162 din 4

martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2008.