ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 43/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin notificarea formulată la 13

iulie 2001, P.C.M. a solicitat Prefecturii Municipiului București, în calitate

de moștenitor al autorilor P.M. și P.H., acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru apartamentul nr. 16 situat

în București, preluat în proprietate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 și

înstrăinat ulterior, unor terțe persoane, în temeiul Legii nr. 112/1995.

La 16 iulie 2001, notificarea

formulată în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înaintată

spre soluționare Primăriei Municipiului București, conform cu prevederile art.

25, Titlul VII, al Legii nr. 247/2005.

Întrucât entitatea astfel investită

nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

persoana îndreptățită s-a adresat instanței solicitând, prin acțiunea formulată

la 9 mai 2008, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General,

obligarea pârâtului de a răspunde notificării și respectiv de a stabili

valoarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, precum și obligarea

entității investite la daune interese pe zi de întârziere, în cuantum de 100

lei, începând cu ziua următoare scadenței obligației, până la data îndeplinirii

acesteia.

Investit în primă instanță, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1437 din 12 septembrie 2008,

a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să soluționeze prin dispoziție

motivată notificarea nr. 762/2001, în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii.

A respins ca inadmisibil, capătul de

cerere vizând plata daunelor cominatorii.

A obligat pârâții la plata sumei de

1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că pârâții nu au dat curs notificării formulată de

reclamant în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificare transmisă de

Prefectura Municipiului București.

O eventuală apărare a pârâților, se

mai arată, în sensul că dosarul nu s-a soluționat datorită nedepunerii de către

reclamant a unor înscrisuri, nu poate constitui o justificare, unitatea

deținătoare, având obligația să emită dispoziția, pe baza actelor doveditoare

depuse până la 1 iulie 2003.

Prin decizia nr. 250/A din 22

aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a admis apelul pârâtului Municipiul București, prin

Primar General și schimbând în parte sentința a redus cuantumul cheltuielilor

de judecată, de la 1000, la 800 lei.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței, reținând că împrejurarea modificării art. 22 din Legea nr. 10/2001,

prin Legea nr. 247/2005, nu conduce la concluzia că termenul inițial instituit

de legiuitor, în care unitatea deținătoare trebuia să răspundă notificării,

s-ar fi prelungit.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că nu

poate fi reținută culpa sa în ceea ce privește nesoluționarea notificării

formulată de P.C.M., în condițiile în care acesta nu a răspuns solicitărilor

vizând completarea dosarului administrativ cu actele doveditoare necesare.

Tot astfel, se mai arată, termenul

de 60 de zile este unul de recomandare, art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, având caracter dispozitiv iar nu imperativ, nesoluționarea până la

acest moment a notificării fiind justificată de împrejurarea că procedura

administrativă nu s-a finalizat, aflându-se în plină derulare.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Din interpretarea dispozițiilor art.

25 și art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent dacă persoanei

îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin

echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este

obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe

printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Din actele cauzei rezultă că, până

la data formulării acțiunii, între persoana îndreptățită și pârât nu a existat

o corespondență care să probeze, așa cum susține acesta din urmă, refuzul

reclamantului de a completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică

temeinicia pretențiilor formulate, adresa invocată de recurent datând din 26

februarie 2007, cu puțin timp înainte de formularea cererii introductive. (f. 9

dos. 17189/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă).

Or, chiar acceptându-se teza că

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar fi unul de

recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depășit iar

acțiunea vizând obligarea pârâtului de a răspunde notificării este pe deplin

justificată în condițiile în care a fost formulată la peste 7 ani de la data

când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din

același act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns.

Or, așa cum în mod constant au

statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data

inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al

soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității

investite.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced,

recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei

nr. 250/A din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de

1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2010.