ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 43/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 13 iulie 2001, P.C.M. a solicitat Prefecturii Municipiului București, în calitate de moștenitor al autorilor P.M. și P.H., acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru apartamentul nr. 16 situat în București, preluat în proprietate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 și înstrăinat ulterior, unor terțe persoane, în temeiul Legii nr. 112/1995. La 16 iulie 2001, notificarea formulată în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înaintată spre soluționare Primăriei Municipiului București, conform cu prevederile art. 25, Titlul VII, al Legii nr. 247/2005.

Întrucât entitatea astfel investită nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită s-a adresat instanței solicitând, prin acțiunea formulată la 9 mai 2008, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General, obligarea pârâtului de a răspunde notificării și respectiv de a stabili valoarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, precum și obligarea entității investite la daune interese pe zi de întârziere, în cuantum de 100 lei, începând cu ziua următoare scadenței obligației, până la data îndeplinirii acesteia. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1437 din 12 septembrie 2008, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 762/2001, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A respins ca inadmisibil, capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii. A obligat pârâții la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că pârâții nu au dat curs notificării formulată de reclamant în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificare transmisă de Prefectura Municipiului București.

O eventuală apărare a pârâților, se mai arată, în sensul că dosarul nu s-a soluționat datorită nedepunerii de către reclamant a unor înscrisuri, nu poate constitui o justificare, unitatea deținătoare, având obligația să emită dispoziția, pe baza actelor doveditoare depuse până la 1 iulie 2003. Prin decizia nr. 250/A din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul pârâtului Municipiul București, prin Primar General și schimbând în parte sentința a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, de la 1000, la 800 lei. A menținut restul dispozițiilor sentinței, reținând că împrejurarea modificării art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, nu conduce la concluzia că termenul inițial instituit de legiuitor, în care unitatea deținătoare trebuia să răspundă notificării, s-ar fi prelungit.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că nu poate fi reținută culpa sa în ceea ce privește nesoluționarea notificării formulată de P.C.M., în condițiile în care acesta nu a răspuns solicitărilor vizând completarea dosarului administrativ cu actele doveditoare necesare. Tot astfel, se mai arată, termenul de 60 de zile este unul de recomandare, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având caracter dispozitiv iar nu imperativ, nesoluționarea până la acest moment a notificării fiind justificată de împrejurarea că procedura administrativă nu s-a finalizat, aflându-se în plină derulare.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Din interpretarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. Din actele cauzei rezultă că, până la data formulării acțiunii, între persoana îndreptățită și pârât nu a existat o corespondență care să probeze, așa cum susține acesta din urmă, refuzul reclamantului de a completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretențiilor formulate, adresa invocată de recurent datând din 26 februarie 2007, cu puțin timp înainte de formularea cererii introductive.

(f. 9 dos. 17189/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă). Or, chiar acceptându-se teza că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depășit iar acțiunea vizând obligarea pârâtului de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condițiile în care a fost formulată la peste 7 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns. Or, așa cum în mod constant au statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității investite.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 250/A din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.C.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.