ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7851/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea formulată la 1 iunie 2007, G.N. a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, să oblige pârâtul de a răspunde notificării nr. 2348/2001, prin emiterea unei dispoziții motivate precum și la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la îndeplinirea obligației.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a notificat-o pe pârâtă, prin executor judecătoresc, la data de 24 aprilie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, în calitate de moștenitor al defunctului P.A.S., fostul proprietar care a fost deposedat abuziv în baza Decretului nr. 218/1960, prin decizia nr. 421 din 20 februarie 1961. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1219 din 2 octombrie 2007 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să răspundă notificării formulate de reclamant, prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate, cu privire la imobilul din București.

A obligat totodată pârâtul să-i plătească reclamantului, daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi, începând cu 1 iunie 2007 și până la soluționarea notificării. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că Municipiul București prin Primarul General nu a soluționat notificarea depusă de reclamant în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nerespectând astfel obligațiile prevăzute de lege, de a emite o dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire. Cum, se mai arată, obligația de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, ce incumbă pârâtului, este o obligație de a face, intuitu personae , ce nu poate fi îndeplinită pe calea executării silite, se impune ca pârâta să fie obligată la plata unor daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la soluționarea notificării.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 211 din 19 martie 2008, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtului. În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel susținând că în mod greșit s-a apreciat că nu a respectat termenul de 60 de zile stipulat de legiuitor, în condițiile în care acest termen are două date de referință și curge, fie de la data depunerii notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, în acord cu dispozițiile art. 23.1 al H.G. nr. 498/2003.

Or, reclamantul nu a depus toate actele doveditoare necesare soluționării notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului. Tot astfel, se mai arată, prin obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii s-au încălcat dispozițiile art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ., neavându-se în vedere modificarea legislativă operată prin Legea nr. 459/2006, în raport cu care acest capăt de cerere apare ca inadmisibil. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, însă în limitele și pentru considerentele ce succed.

Împrejurarea că, până la data soluționării litigiului, entitatea investită cu soluționarea notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, nu-l îndreptățește pe reclamant să solicite plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere, întrucât actul normativ mai sus menționat nu prevede o astfel de sancțiune, care să fie aplicată pârâtului pentru nerespectarea termenului în care trebuia să emită dispoziția motivată. Astfel, termenul de 60 zile prevăzut de legiuitor pentru soluționarea notificării este unul de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult, cu obligarea unității deținătoare de a emite o decizie motivată și/sau obligarea la despăgubiri în măsura în care persoana îndreptățită face dovada culpei acesteia și a existenței unui prejudiciu.

În cauză, nefăcându-se dovada existenței unui prejudiciu, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 580 3 alin. (2) C. proc. civ., care consacră dreptul creditorului de a solicita plata unor daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației de a face, prevăzută de alin. (1) al textului, textul fiind de altfel aplicabil doar executării unei obligații prevăzută într-un titlu executoriu. Eventualele controverse legate de modalitățile în care poate fi înfrântă rezistența debitorului în îndeplinirea obligației de a face, concretizate în condamnarea acestuia la plata unor sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației în natură, au fost tranșate prin intervenția legiuitorului care, prin Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 a adăugat art. 580 3 C. proc.

civ. alte trei noi alineate, din care alin. 5 dispune tranșant că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de acest text, nu se pot acorda daune cominatorii. Or, daunele cominatorii, creație a practicii judiciare, reprezintă o condamnare pecuniară pentru fiecare zi de întârziere cu rolul de a obține, în mod indirect, executarea obligației și a învinge rezistența debitorului, în executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației. Cât privește critica vizând obligarea recurentului de a răspunde notificării formulată de reclamant la data de 24 aprilie 2001, prin emiterea unei dispoziții motivate cu privire la imobilul din București, aceasta nu poate fi primită. Astfel, din actele cauzei nu rezultă că reclamantul ar fi refuzat să-și completeze dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretențiilor formulate.

Ca atare, în mod corect s-a reținut că pârâtul a depășit cu mult caracterul rezonabil al termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, iar acțiunea vizând obligarea pârâtului de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condițiile în care a fost formulată la peste 6 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns. Or, așa cum în mod constant au statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității investite.

Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate, a admiterii apelului declarat de pârât și a schimbării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general. Casează decizia nr. 211 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1219 din 2 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.