ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7851/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

acțiunea formulată la 1 iunie 2007, G.N. a solicitat instanței, în temeiul

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în contradictoriu cu

Municipiul București, prin Primar General, să oblige pârâtul de a răspunde

notificării nr. 2348/2001, prin emiterea unei dispoziții motivate precum și la

plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare

zi

de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până

la îndeplinirea obligației.

În

motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței că a îndeplinit procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a notificat-o pe pârâtă, prin

executor judecătoresc, la data de 24 aprilie 2001, solicitând restituirea în

natură a imobilului situat în București, în calitate de moștenitor al

defunctului P.A.S., fostul proprietar care a fost deposedat abuziv în baza

Decretului nr. 218/1960, prin decizia nr. 421 din 20 februarie 1961.

Investit

în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr.

1219 din 2 octombrie 2007 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să

răspundă notificării formulate de reclamant, prin emiterea unei decizii sau

dispoziții motivate, cu privire la imobilul din București.

A

obligat totodată pârâtul să-i plătească reclamantului, daune cominatorii în

cuantum de 10 lei pe zi, începând cu 1 iunie 2007 și până la soluționarea

notificării.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că Municipiul

București prin Primarul General nu a soluționat notificarea depusă de reclamant

în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nerespectând astfel obligațiile prevăzute de lege, de a emite o dispoziție

motivată prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire.

Cum,

se mai arată, obligația de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001, ce incumbă pârâtului, este o obligație de a face,

intuitu

personae

, ce nu poate fi îndeplinită pe calea executării silite, se impune

ca pârâta să fie obligată la plata unor daune cominatorii de 10 lei pe zi de

întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și

până la soluționarea notificării.

Soluția

a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin

decizia nr. 211 din 19 martie 2008, în esență cu aceeași motivare, a respins ca

nefondat apelul pârâtului.

În

cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin

Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

critică hotărârea dată în apel susținând că în mod greșit s-a apreciat că nu a

respectat termenul de 60 de zile stipulat de legiuitor, în condițiile în care

acest termen are două date de referință și curge, fie de la data depunerii

notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, în acord cu

dispozițiile art. 23.1 al H.G. nr. 498/2003.

Or,

reclamantul nu a depus toate actele doveditoare necesare soluționării

notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului.

Tot

astfel, se mai arată, prin obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii

s-au încălcat dispozițiile art. 580

2

și art. 580

3

C.

proc. civ., neavându-se în vedere modificarea legislativă operată prin Legea

nr. 459/2006, în raport cu care acest capăt de cerere apare ca inadmisibil.

Recursul

se privește ca fondat, urmând a fi admis, însă în limitele și pentru

considerentele ce succed.

Împrejurarea

că, până la data soluționării litigiului, entitatea investită cu soluționarea

notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 în redactarea ulterioară republicării, nu-l îndreptățește pe reclamant

să solicite plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere, întrucât actul

normativ mai sus menționat nu prevede o astfel de sancțiune, care să fie

aplicată pârâtului pentru nerespectarea termenului în care trebuia să emită

dispoziția motivată.

Astfel,

termenul de 60 zile prevăzut de legiuitor pentru soluționarea notificării este

unul de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult, cu obligarea

unității deținătoare de a emite o decizie motivată și/sau obligarea la

despăgubiri în măsura în care persoana îndreptățită face dovada culpei acesteia

și a existenței unui prejudiciu.

În cauză, nefăcându-se dovada existenței

unui prejudiciu, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 580

3

alin. (2) C. proc. civ., care consacră dreptul creditorului de a solicita plata

unor daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea

obligației de a face, prevăzută de alin. (1) al textului, textul fiind de

altfel aplicabil doar executării unei obligații prevăzută într-un titlu

executoriu.

Eventualele controverse legate de

modalitățile în care poate fi înfrântă rezistența debitorului în îndeplinirea

obligației de a face, concretizate în condamnarea acestuia la plata unor sume

de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației în

natură, au fost tranșate prin intervenția legiuitorului care, prin Legea nr.

459 din 6 decembrie 2006 a adăugat art. 580

3

C. proc. civ. alte trei

noi alineate, din care alin. 5 dispune tranșant că pentru neexecutarea

obligațiilor prevăzute de acest text, nu se pot acorda daune cominatorii.

Or, daunele cominatorii, creație a

practicii judiciare, reprezintă o condamnare pecuniară pentru fiecare zi de

întârziere cu rolul de a obține, în mod indirect, executarea obligației și a

învinge

rezistența debitorului, în executarea cu întârziere sau neexecutarea

obligației.

Cât privește critica vizând obligarea

recurentului de a răspunde notificării formulată de reclamant la data de 24

aprilie 2001, prin emiterea unei dispoziții motivate cu privire la imobilul din

București, aceasta nu poate fi primită.

Astfel, din actele cauzei nu rezultă că

reclamantul ar fi refuzat să-și completeze dosarul administrativ cu documentele

ce justifică temeinicia pretențiilor formulate.

Ca atare, în mod corect s-a reținut că

pârâtul a depășit cu mult caracterul rezonabil al termenului de 60 de zile,

prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, iar acțiunea vizând obligarea pârâtului

de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condițiile în care a

fost formulată la peste 6 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul

prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a

primit nici un răspuns.

Or, așa cum în mod constant au statuat

instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data

inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al

soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității

investite.

Așa fiind, recursul urmează a se admite,

cu consecința casării deciziei atacate, a admiterii apelului declarat de pârât

și a schimbării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul înlăturării

obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Casează

decizia nr. 211 din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Admite apelul

declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1219 din 2 octombrie 2007 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, în

sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie

2008.