ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6258/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 340 din 2

martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea

formulată de reclamanta B.L. împotriva pârâtului Municipiul București prin

primarul general, pe care l-a obligat să soluționeze prin dispoziție motivată

notificarea nr. 1789 din 19 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii

nr. 10/2001; prin aceeași hotărâre, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 300

lei pe zi, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până le executarea

obligației, cu titlul de daune cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că notificarea nu a primit până în prezent nici un răspuns

de la pârât, deși acesta era obligat să o soluționeze în termen de 60 de zile

de la înregistrare sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare,

conform dispozițiilor art. 23 și respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește daunele

cominatorii, tribunalul și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 1073 C.

civ.

Prin decizia civilă nr. 35 din 23

ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că, într-adevăr, notificarea reclamantei nu a fost soluționată

în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce o îndreptățește

pe reclamantă să se adreseze instanței de judecată cu prezenta cerere.

Curtea de apel a reținut că

reclamanta este îndreptățită la a primi daune cominatorii pentru fiecare zi de

întârziere în temeiul art. 1073 C. civ., dar și față de decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. XX din 12 decembrie 2005.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul susține că obligarea sa la soluționarea notificării este

greșită, deoarece termenul de 60 de zile are două date de referință, curgând

fie de la data notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, iar

normele metodologice de aplicare a legii mai prevăd și obligația depunerii unei

declarații din partea persoanei îndreptățite, în sensul că nu mai deține alte

probe.

Recurenta mai susține că obligarea

sa la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, legea prevăzând, pentru

situația în care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau în mod

necorespunzător obligația asumată, plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat

prin aceasta creditorului.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând

că, după pronunțarea sentinței, pârâtul i-a solicitat o serie de acte

doveditoare în plus față de cele deja depuse, iar reclamanta s-a conformat,

ceea ce face ca refuzul soluționării notificării să fie în continuare

nejustificat.

Recursul este fondat și urmează să

fie admis în limitele și pentru următoarele considerente:

În condițiile în care reclamanta a

depus la dosar, în susținerea notificării, toate actele pe care le consideră

relevante în soluționarea acesteia, refuzul entității notificate de a se

pronunța asupra cererii constituie un abuz, care în mod legal a fost sancționat

de cele două instanțe anterioare prin obligarea pârâtului la emiterea unei

dispoziții motivate, în temeiul art.25 din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea pronunțată în acest sens

are caracter executoriu, dar obligația stabilită în sarcina pârâtului este o

obligație de a face care nu poate fi îndeplinită decât de debitorul însăși,

fiind o obligație

intuitu personae

.

Referitor la acest tip de obligații,

dispozițiile alin. (1) al art. 580

3

C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 459/2006, prevăd că debitorul poate fi constrâns să le

îndeplinească prin aplicarea unei amenzi civile, la sesizarea creditorului.

În alin. (2) al aceluiași articol,

se prevede că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea

obligației, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.

În fine, ultimul alineat prevede în

mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în acest articol nu se

pot acorda daune cominatorii.

În atare situație, obligarea

pârâtului la plata de daune cominatorii pentru aducerea la îndeplinire cu

întârziere a dispoziției prin care a fost obligat să soluționeze notificările

contravine prevederilor art. 580

3

C. proc. civ., care sunt pe deplin

aplicabile în speță.

În ceea ce privește decizia în

interesul legii nr. XX/2005, la care se referă curtea de apel, decizie prin

care Înalta Curte s-a pronunțat în sensul admisibilității cererii de daune

cominatorii, aceasta nu își mai găsește aplicarea, deoarece este anterioară

modificării art. 580

3

C. proc. civ., care a consacrat expres soluția

inadmisibilității unei atare cereri.

În baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia, va admite apelul

declarat de pârât împotriva sentinței, pe care o va schimba în parte, în sensul

că va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune

cominatorii, ca inadmisibilă, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 35

din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică

decizia atacată în sensul că:

Admite apelul declarat de aceeași parte împotriva

sentinței civile nr. 340 din 2 martie 2007 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Schimbă în parte sentința menționată în sensul că:

respinge cererea de daune cominatorii, ca inadmisibilă.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2008.