ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4506/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 440 din 27 martie 2007, Tribunalul București, secția a

V

a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.R. în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general și a obligat pârâta să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii formulate prin notificarea nr. 120 din 16 mai 2001, sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea dispoziției.

A respins cererea de obligare la daune morale ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului București, prin primar general, solicitând obligarea pârâtei să emită dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra notificării nr. 120 din 16 mai 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și să-i plătească daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere, calculate până la data emiterii dispoziției, precum și obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 1500 RON.

Reclamantul a transmis notificarea Prefecturii municipiului București, care, la rândul ei, a transmis-o spre soluționare pârâtei.

Pârâta avea obligația să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării la Primăria municipiului București sau de la depunerea actelor doveditoare.

Deși Primăria municipiului București a solicitat reclamantului depunerea de acte suplimentare, iar acesta a înțeles să depună toate actele pe care le-a considerat necesare pentru soluționarea notificării, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală ce-i revenea potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a avut în vedere la stabilirea obligației de plată a daunelor cominatorii și decizia nr.

XX

din 12 decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale a fost respinsă de tribunal, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în urma faptei pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 828 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că pârâta avea obligația să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, în acest din urmă caz, termenul prorogându-se doar în măsura în care pârâta solicită reclamantului suplimentarea actelor depuse, indicându-i ce anume acte mai sunt necesare pentru soluționarea notificării.

In ipoteza în care reclamantul nu înțelegea să depună actele solicitate și nici nu intervenea un acord între părți cu privire la prelungirea termenului în vederea depunerii actelor doveditoare, pârâta avea obligația de a soluționa notificarea pe baza actelor pe care reclamantul a înțeles să le depună în susținerea cererii formulate prin notificare.

A mai reținut instanța de apel, că pârâta a solicitat depunerea de acte suplimentare, iar reclamantul a depus toate actele pe care le-a considerat necesare pentru soluționarea notificării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București, prin primar general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia instanței de apel este greșită, pentru că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

In cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării, iar atunci când nu s-au depus acte doveditoare, termenul curge de la data depunerii lor.

Normele metodologice se referă la precizarea pe care trebuie să o facă persoana îndreptățită, în sensul că nu mai deține probe, precizare ce condiționează entitatea notificată de a se pronunța asupra cererii de restituire.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Prin urmare, așa cum arata în mod corect recurentul, termenul de emitere a deciziei sau dispoziției curge de la data depunerii notificării, atunci când aceasta a fost însoțită de acte doveditoare și nu cuprinde mențiunea că urmează a fi depuse și alte înscrisuri și de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când notificatorii fac mențiunea că, ulterior, se vor depune și alte acte doveditoare.

De altfel, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 cuprind prevederi lămuritoare clare, în sensul că „In cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Insă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora".

In cauză, prin notificarea transmisă la 16 mai 2001, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul demolat și a arătat că anexează copiile mai multor înscrisuri, printre care cele ale deciziei de preluare a imobilului în proprietatea statului, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1350 din 28 ianuarie 1915 de fostul Tribunal Ilfov, certificatul de naștere și cel de moștenitor.

Ulterior, la 17 iunie 2005, reclamantul a completat documentația cu înscrisurile în copie legalizată, așa cum a solicitat unitatea notificată prin adresa din 30 mai 2005.

Prin urmare, în lipsa unei mențiuni în notificarea inițială, în sensul că s-ar mai depune și alte acte doveditoare și în condițiile în care unitatea notificată nu a emis o dispoziție nici după ce reclamantul i-a comunicat în două rânduri că a depus toate actele doveditoare și nici după data introducerii cererii de chemare în judecată (22 noiembrie 2006), în mod corect instanțele au obligat entitatea notificată să emită decizie sau dispoziție motivată.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Municipiul București se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 828 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2008.