ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București

reclamanta H.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București

prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat

să emită o dispoziție motivată la notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001,

precum și la plata de daune cominatorii de 50 lei (Ron)/zi de la rămânerea

definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța până la executarea

efectivă a obligației.

În motivarea

acțiunii s-a susținut că prin notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001 a

solicitat Primăriei municipiului București restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilului construcție și teren situat în București, care a

aparținut bunicilor săi D.G. și D.(născută S.)D.

S-a mai susținut

că deși a făcut toate demersurile necesare și i s-a confirmat că dosarul este

complet, arătându-i-se un referat favorabil rezolvării notificării sale,

aceasta nu a fost soluționată.

Acțiunea

reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată

și pe jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința

civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis acțiunea reclamantei în totalitate, așa cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 completată și modificată prin Legea nr. 247/2005,

pârâtul era obligat să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile,

obligație pe care însă nu a îndeplinit-o motivat de faptul că dosarul

administrativ constituit în baza notificării nu este complet, așa cum rezultă

din adresa nr. 23061 din 26 iulie 2006 emisă de pârât.

S-a mai reținut

că textul de lege menționat nu distinge sub aspectul soluției, adică nu prevede

termenul de 60 de zile, de la data completării dosarului.

Cu privire la

cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pretinse pe zi de

întârziere, pentru constrângerea pârâtului în cazul neîndeplinirii obligației

de către pârât, s-a stabilit suma de 50 Ron pe zi, în raport de dispozițiile

art. 1073 C. civ

Prin decizia

civilă nr. 444 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București

prin primarul general împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 în numerotarea

anterioară) și atâta timp cât nu a intervenit o prorogare expresă sau tacită a

termenului pentru soluționarea notificării în condițiile Normelor metodologice

de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003

apelantul era obligat să se pronunțe asupra notificării pe baza actelor depuse

de reclamantă în termen de 60 de zile.

Referitor la

critica privind inadmisibilitatea cererii de obligare la plata de daune

cominatorii, s-a reținut culpa apelantei în neexecutarea obligației de a face

și conform art. 1073 C. civ. acestea sunt admisibile, în acest sens fiind și

recursul în interesul legii pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul

București prin primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea

recursului s-a susținut că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea

obligației unității deținătoare poate avea două date de referință și anume fie

data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din

Legea nr. 10/2001 pct. 23.1. din H.G. nr. 498/2003).

În final s-a

solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată ca neîntemeiată.

Prin

întâmpinarea depusă intimata-reclamantă H.M. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Recursul va fi

admis în limitele care urmează pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr.

XX

din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție constituită în Secții Unite s-a constatat că prin

reglementarea dată în cuprinsul art. 580

3

C. proc. civ. nu s-a

înlăturat posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii pentru

silirea debitorului să-și îndeplinească obligația de a face sau de a nu face,

ci dimpotrivă, pe lângă menționarea acestui instrument de constrângere, s-a

instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească

obligația asumată.

Ulterior însă,

s-au modificat dispozițiile cuprinse în art. 580

3

C. proc. civ. în

sensul că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se

pot    acorda daune cominatorii [art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ.].

Drept urmare,

daunele cominatorii nu mai pot fi acordate.

În aceste

condiții, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis

și se va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de

pârât și pe fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea pronunțată în primă

instanță, în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata

daunelor cominatorii.

Celelalte

mențiuni ale hotărârii de fond vor fi menținute iar critica cu privire la

greșita obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamantei se privește

ca nefondată.

Termenul de 60

de zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la înregistrarea

notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după caz, conform dispozițiilor

cuprinse în acest text legal.

Acest termen

este unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptățite și nu în

favoarea unității deținătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi

calculat cu două date de referință.

Față de cele

menționate, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe

de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamantă,

dispozițiile art. 22 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect

aplicate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general

împotriva deciziei nr. 444 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pe care o casează.

Admite apelul

declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței nr. 2

din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o

schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea acesteia la plata daunelor

cominatorii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.