ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București reclamanta H.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat să emită o dispoziție motivată la notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001, precum și la plata de daune cominatorii de 50 lei (Ron)/zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța până la executarea efectivă a obligației. În motivarea acțiunii s-a susținut că prin notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001 a solicitat Primăriei municipiului București restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului construcție și teren situat în București, care a aparținut bunicilor săi D.G.

și D.(născută S.)D. S-a mai susținut că deși a făcut toate demersurile necesare și i s-a confirmat că dosarul este complet, arătându-i-se un referat favorabil rezolvării notificării sale, aceasta nu a fost soluționată. Acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată și pe jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea reclamantei în totalitate, așa cum a fost formulată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 completată și modificată prin Legea nr. 247/2005, pârâtul era obligat să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile, obligație pe care însă nu a îndeplinit-o motivat de faptul că dosarul administrativ constituit în baza notificării nu este complet, așa cum rezultă din adresa nr. 23061 din 26 iulie 2006 emisă de pârât.

S-a mai reținut că textul de lege menționat nu distinge sub aspectul soluției, adică nu prevede termenul de 60 de zile, de la data completării dosarului. Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pretinse pe zi de întârziere, pentru constrângerea pârâtului în cazul neîndeplinirii obligației de către pârât, s-a stabilit suma de 50 Ron pe zi, în raport de dispozițiile art. 1073 C. civ Prin decizia civilă nr. 444 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin primarul general împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 în numerotarea anterioară) și atâta timp cât nu a intervenit o prorogare expresă sau tacită a termenului pentru soluționarea notificării în condițiile Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 apelantul era obligat să se pronunțe asupra notificării pe baza actelor depuse de reclamantă în termen de 60 de zile. Referitor la critica privind inadmisibilitatea cererii de obligare la plata de daune cominatorii, s-a reținut culpa apelantei în neexecutarea obligației de a face și conform art. 1073 C. civ. acestea sunt admisibile, în acest sens fiind și recursul în interesul legii pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a susținut că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare poate avea două date de referință și anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001 pct. 23.1. din H.G. nr. 498/2003). În final s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă intimata-reclamantă H.M.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul va fi admis în limitele care urmează pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite s-a constatat că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 580 3 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să-și îndeplinească obligația de a face sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menționarea acestui instrument de constrângere, s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată. Ulterior însă, s-au modificat dispozițiile cuprinse în art. 580 3 C. proc.

civ. în sensul că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii [art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ.]. Drept urmare, daunele cominatorii nu mai pot fi acordate. În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis și se va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât și pe fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea pronunțată în primă instanță, în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii. Celelalte mențiuni ale hotărârii de fond vor fi menținute iar critica cu privire la greșita obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamantei se privește ca nefondată.

Termenul de 60 de zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după caz, conform dispozițiilor cuprinse în acest text legal. Acest termen este unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptățite și nu în favoarea unității deținătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi calculat cu două date de referință. Față de cele menționate, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamantă, dispozițiile art. 22 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 444 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței nr. 2 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.