ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3329/2008

Asupra recursului

civil de față;

Prin sentința

civilă nr. 326 din 26 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele T.I.C. și C.L.A.

în contradictoriu cu Primăria Municipiului București prin Primarul General și a

fost obligată pârâta să emită dispoziție motivată ca răspuns la notificările

adresate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința

civilă nr. 722 din 21 mai 2007, pronunțată de aceeași instanță și în același

dosar s-a admis cererea pentru completarea dispozitivului sentinței

civile nr. 326 din 26 februarie 2007, în sensul că a fost admisă și

cererea reclamantelor pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei ultime hotărâri a formulat apel pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General, arătând că potrivit art. 23, astfel cum este interpretat

prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, unitatea este obligată să se pronunțe prin decizie, sau,

după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau

prin măsuri reparatorii.

Termenul de

60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare poate avea două

date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor

doveditoare.

Se mai arată

că reclamantele nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris sau a

ultimei precizări, iar instanța de fond a ignorat faptul că termenul de 60 de

zile pentru a se răspunde notificării este un termen de recomandare ce nu are

un caracter imperativ.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 699 din 31 octombrie 2007

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 722 din 21 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

intimatele reclamante T.I.C. și C.L.A., apelanta fiind obligată și la plata

sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de

apel a reținut că, temeinic și legal instanța de fond a admis cererea

reclamantelor, constatând că au dovedit calitatea de moștenitoare, respectiv de

persoane îndreptățite, că au adresat pârâtei notificare pentru măsuri

reparatorii cu privire la apartamentul nr. 11, situat în imobilul din sector 1

București, la data de 29 septembrie 2005, care nu a fost nici până în prezent

soluționată.

De asemenea,

s-a mai constatat că termenul de 60 de zile reglementat de art. 23 din Legea

nr. 10/2001 are un caracter imperativ, unitatea deținătoare fiind obligată să

se pronunțe în interiorul acestuia asupra notificării, termen nerespectat de

pârâtă, care nu a răspuns la notificare, deși s-au formulat mai multe reveniri,

iar în final s-a promovat acțiune în justiție pentru soluționarea notificării.

Pentru că

pârâta a căzut în pretenții s-a reținut că în mod corect instanța de fond a

obligat-o la plata cheltuielilor de judecată prin sentința civilă nr. 722 din

21 mai 2007.

Împotriva

deciziei civile nr. 699 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâtul

Municipiul București prin Primarul General care, invocând art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. a arătat că greșit s-a respins apelul său, susținând că procedura

administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar soluția obligării sale

de a emite decizie este nelegală, deoarece reclamantele nu au înțeles să respecte

condițiile prevăzute de art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, dosarul

administrativ fiind incomplet prin lipsa declarației exprese a acestora, în

sensul că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanelor

îndreptățite.

Analizând recursul

în limita criticii formulate, instanța constată că este nefondat.

Prin Legea

nr. 10/2001, așa cum a fost modificată, a fost reglementat regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

și prin art. 20-33 sunt reglementate procedurile de restituire.

In mecanismul

de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, procedura administrativă constituie

o primă etapă obligatorie, însă în prezenta cauză, intimatele reclamante au

declanșat această procedură, formulând în termenul prevăzut de lege notificare

cu privire la imobilul pretins a fi preluat abuziv.

Finalitatea

procedurii administrative se realizează prin emiterea dispoziție, sau după caz,

a deciziei de către unitatea notificată, iar în prezenta cauză, intimatele-reclamante

nu sunt în culpă pentru nefinalizarea acestei hotărâri.

Potrivit art.

23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la data înregistrării,

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Prin lege,

sunt stabilite două date de referință, pentru îndeplinirea obligației unității

notificate de a se pronunța asupra notificării, însă, în cazul în care persoana

îndreptățită a depus actele pe care le posedă și arată că nu deține alte acte,

unitatea notificată este obligată să se pronunțe numai pe baza actelor depuse.

Termenul

pentru îndeplinirea obligației nu poate fi prorogat fără acordul expres sau

tacit al persoanei îndreptățite. Prorogarea este posibilă numai dacă entitatea

obligată să soluționeze notificarea, în urma analizei actelor doveditoare, deja

depuse, comunică notificatorului, în intervalul de 60 de zile, faptul că

documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei.

Or, în prezenta

cauză, recurentul nu a comunicat intimatelor în termenul de 60 de zile de la

data înregistrării notificării faptul că documentația depusă este insuficientă.

In cauză,

reclamantele, considerându-se persoane îndreptățite au formulat notificare, iar

în acțiunea înregistrată la tribunal au precizat că au depus actele prin care

fac dovada calității de proprietate ale bunului, ale dreptului de proprietate

și ale preluării abuzive.

Până la data

de 27 septembrie 2006, când reclamantele s-au adresat justiției, unitatea

notificată nu a răspuns în nici un mod notificării, încălcând în acest fel

obligația ce îi revenea potrivit dispozițiilor legale de a se pronunța în

termen de 60 de zile prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii

reclamantelor.

Chiar dacă, prin

lege, nu s-a instituit o sancțiune pentru nerespectarea termenului de 60 de

zile, unitatea deținătoare nu poate nesocoti obligația ce îi revine.

Cum, unitatea

deținătoare a adoptat în cauză o atitudine vădită de încălcare a dispoziției

legale, refuzând o perioadă așa de îndelungată să se pronunțe asupra cererii

reclamantelor privind restituirea în natură a imobilului preluat abuziv ori

acordarea de despăgubiri în echivalent, corect instanțele de fond și apel au

hotărât admiterea acțiunii, aceasta având obligația să se pronunțe cu privire

la notificare pe baza actelor depuse de reclamante.

Astfel, recurentul a

fost obligat să soluționeze notificarea în raport de actele depuse de

intimatele reclamante prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Trebuie reținut că,

cererea reclamantelor adresată instanței a fost soluționată prin sentința

civilă nr. 326 din 26 februarie 2007 de Tribunalul București, secția a III-a

civilă.

Prin sentința civilă

nr. 722 din 21 mai 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 326 din 26

februarie 2007, pronunțată de aceeași instanță, formulată de reclamantele T.I.C.

și C.L.A. și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 2000 lei (RON) în favoarea acestora.

S-a reținut că sunt

îndeplinite condițiile art. 281

2

C. proc. civ. referitoare la

completarea dispozitivului hotărârii în caz de omisiune a instanței de a se

pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

In acest sens, s-a

avut în vedere că, pârâta ca urmare a soluționării acțiunii reclamantelor în

sensul admiterii ei, a căzut în pretenții și conform art. 274 alin. (l) C.

proc. civ. îi revine sarcina de a plăti cheltuielile de judecată avansate în

proces de către partea adversă.

Pârâta din cauză a

declarat apel numai împotriva sentinței civile nr. 722 din 21 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, dar

motivarea apelului o face în raport de soluția dată prin sentința civilă nr.326

din 26 februarie 2007 a aceleași instanțe.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 699 din 31 octombrie

2007 respinge apelul numai împotriva sentinței civile nr. 722 din 21 mai 2007 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, privind completarea

dispozitivului sentinței civile nr. 326 din 26 februarie 2007. Motivarea

acestei decizii se referă însă la ambele sentințe.

Recursul declarat de

pârâtă vizează decizia civilă nr. 699 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, și astfel cum s-a arătat mai sus, critica se

referă la aspectele de nelegalitate privitor la interpretarea dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că, în mod greșit a fost obligată să

emită dispoziție motivată față de notificarea reclamantelor.

Deși în cauză s-au

analizat aspectele invocate cu privire la soluția dată de instanța de fond,

apreciindu-se corect aplicate dispozițiile legale în materie, instanței de

recurs îi revine obligația să se pronunțe numai în limitele investirii,

respectiv a criticii referitoare la sentința civilă nr. 722 din 21 mai 2007,

menținută prin hotărârea recurată.

Este adevărat că, în

mod corect instanța de apel a menținut soluția pronunțată prin sentința civilă

nr. 722 din 21 mai 2007 a Tribunalului municipiului București, secția a III-a

civilă, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței

civile nr. 326 din 26 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, și pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către

reclamante.

In acest sens, sunt

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora jartea care cade

în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de

judecată".

Prin admiterea

acțiunii reclamantelor, în contradictoriu cu pârâta, cea din urmă este căzută

în pretențiuni și constatându-se că instanța a omis să se pronunțe și cu

privire la această cerere, corect a fost admisă cererea de completare a

dispozitivului.

Față de dispozițiile

art. 302

1

C. proc. civ., în care se prevede ce trebuie să cuprindă

cererea de recurs, la litera b. este indicată hotărârea care se atacă. In

speță, fiind vorba de atacarea deciziei instanței de apel prin care s-a menținut

soluția dată prin sentința civilă nr. 722 din 21 mai 2007 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, instanța reținând că este temeinică și

legală, urmează să respingă recursul.

Distinct de cele

arătate, se impune precizarea că, deși în motivarea recursului se fac critici

și cu privire la greșita menținere a sentinței nr. 326 din 20 februarie 2007 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanța de recurs este legată

să supună controlului judiciar numai hotărârea împotriva căreia s-a declarat

recurs în mod expres, respectiv decizia nr. 699 din 31 octombrie 2002 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost soluționat apelul

împotriva sentinței civile nr. 722 din 21 mai 2007.

Deși critica din

recurs se referă și la greșita menținere a sentinței civile nr. 326 din 26

februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

trebuie reținut că recursul nu poate fi exercitat omissio medio, adică fără să

se fi exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului ca în speța de

față, cu privire la hotărârea precizată.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București

prin

Primarul

General împotriva deciziei nr. 699 din 31 octombrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2008.