ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8085/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1520/2004, reclamanta

S.S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, solicitând instanței

ca prin sentința ce o va pronunța, să oblige pe pârât la emiterea dispoziției

de restituire în natură a apartamentului nr. 26 situat în București, și

obligarea pârâtului la daune cominatorii, în cuantum de 100 de lei/zi de

întârziere, începând cu data comunicării hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 58/2005,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea a

obligat pe pârât să emită decizie motivată privind notificarea nr. 2215/2001

depusă de reclamantă și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului

la daune cominatorii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Municipiul București, iar prin decizia civilă nr. 13/2006

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul, s-a

desființat sentința civilă și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la

Judecătoria sectorului 5 București.

Această din urmă instanță, prin

sentința civilă nr. 3534/2006, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să emită

decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 2218/2001 depusă

de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Municipiul București, iar Tribunalul București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1765/2006, a respins apelul.

Pârâtul a declarat recurs împotriva

acestei decizii iar Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 610/2007,

a admis excepția de necompetentă materială, a admis recursul, a casat decizia

recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la

Tribunalul București unde dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției a IV-a

civilă sub nr. 15763/3.2007.

Prin sentința civilă nr. 896 din 14

iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pe pârât Municipiul București să

răspundă la notificarea formulată de către reclamantă sub nr. 2218 din 27

aprilie 2001 și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la plata unor daune cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60

de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin

decizie sau prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire.

Prima instanță a mai reținut că nu

poate fi primită apărarea pârâtului care, prin adresa nr. 30281 din 12 ianuarie

2005, a arătat că nu poate soluționa notificarea deoarece aceasta urmează a fi

completată cu mai multe acte, întrucât de la data formulării notificării au

trecut 6 ani, timp în care pârâtul a stat în pasivitate.

În măsura în care pârâtul considera

că cererea reclamantei nu este întemeiată, putea să emită o decizie/dispoziție

prin care să respingă notificarea, dând astfel posibilitatea reclamantei să

atace această soluție prin căile prevăzute de lege.

În ce privește capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii, acesta a fost

respins, deoarece, potrivit art. 580

3

C. proc. civ., debitorul poate

fi constrâns la îndeplinirea obligației, prin aplicarea unei amenzi civile, iar

pentru acoperirea prejudiciilor cauzate, creditorul poate cere obligarea

debitorului la daune-interese.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 245A din 8

aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București, a

fost admis apelul formulat de reclamanta S.S., a fost schimbată, în parte,

sentința civilă nr. 896 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, în sensul că a obligat pe pârât să emită o dispoziție de

restituire în natură a apartamentului nr. 26 situat în București, și au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În ce privește apelul formulat de

pârâtul Municipiul București, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 25 după republicarea legii), în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire în

natură.

Potrivit pct. 25.1 alin. (3) din

H.G. nr. 250/2007, dacă persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare

pe care le posedă și a făcut precizarea că nu mai deține altele, data de la

care curge termenul de 60 de zile în care trebuie să se răspundă la notificare,

este data depunerii notificării.

Acest termen poate fi prorogat, dar

numai în beneficiul persoanei îndreptățite, dacă aceasta mai are de depus acte

doveditoare.

În speță, nu s-a făcut dovada

faptului că entitatea deținătoare ar fi comunicat titularului notificării, în

termen de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării

actelor doveditoare, astfel că aceasta era obligată să se pronunțe în termen de

60 de zile de la data depunerii notificării pe baza actelor care erau deja

depuse.

Relativ la apelul declarat de

reclamanta S.S., instanța de apel a reținut că s-a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra apartamentului solicitat, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare din 20 decembrie 1949, actul fiind încheiat de către tatăl

reclamantei, C.A.P., în calitate de reprezentant legal al fiicei sale minore.

S-a mai reținut că s-a făcut dovada

filiației, prin certificatul de naștere seria NM nr. 680749, înregistrat în

Registrul stării civile la numărul 420 din 6 aprilie 1943 pe numele P.S.,

aceasta schimbându-și numele prin căsătorie în S.S., conform certificatului de

căsătorie seria CJ nr. 0761379 înregistrat în Registrul stării civile la nr.

1155 din 14 septembrie 1963.

S-a mai constatat că imobilul a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, pe numele lui C.A.P..

Imobilul se află în prezent în

administrarea SC A. SA și nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare

pentru acest imobil.

Instanța de apel a mai reținut că îi

revine competența de a soluționa pe fond litigiul, nu doar de a obliga pârâtul

să emită decizie/dispoziție la notificarea reclamantei, conform Deciziei nr.

XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Cum imobilul este liber și a fost

preluat abuziv de către stat, instanța de apel a apreciat că se impune

restituirea acestuia în natură, motiv pentru care l-a obligat pe pârât să emită

o dispoziție în acest sens.

În ce privește capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că

reclamanta nu a criticat în mod expres și distinct, cu privire la acest aspect,

soluția primei instanțe, astfel că nu poate face obiectul analizei instanței de

apel, având în vedere limitele devoluțiunii reglementate de art. 295 alin. (1)

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâtul Municipiul București, aducându-i următoarele critici :

- Hotărârea

pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, instanța de apel

a respins în mod eronat, ca nefondat, apelul declarat de pârât, reținând în mod

greșit că termenul de 60 de zile nu ar fi unul de recomandare, ci unul

imperativ.

A mai arătat că, deși art. 23 din

Legea nr. 10/2001 vorbește despre o obligație a unității deținătoare de a se

pronunța asupra notificării, în termen de 60 de zile, acesta nu poate fi unul

imperativ, deoarece ar fi imposibil ca o unitate deținătoare să se pronunțe

înlăuntrul acestui termen, în condițiile în care dosarul respectiv este

incomplet.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat judecarea

cauzei în lipsă, conform art. 242 C. proc. civ.

Analizând lucrările dosarului,

precum și decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile

de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii

de restituire în natură.

Alternativa prevăzută de legiuitor, în sensul ca unitatea deținătoare să

se pronunțe în termen de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare,

este dată în beneficiul persoanei îndreptățite și nu este la latitudinea

entității deținătoare.

A interpreta altfel aceste

dispoziții, înseamnă a lăsa la voința arbitrară a entității deținătoare data la

care să se pronunțe asupra notificării, fapt ce ar duce la prejudicierea

intereselor persoanei îndreptățite, căreia i s-ar bloca astfel accesul la

justiție.

să treacă mai mult de 6 ani de la data depunerii notificării, fără ca acesta să

se pronunțe asupra cererii reclamantei, nefiind acceptabilă justificarea

faptului că reclamanta nu ar fi depus toate actele necesare, pârâtul având

posibilitatea să se pronunțe în baza actelor atașate notificării.

Procedând așa, pârâtul a încălcat

practic accesul la justiție al reclamantei, încălcând astfel prevederile art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană pentru Drepturile și Libertățile Omului.

Având în vedere cele arătate, Înalta

Curte constată că aspectele criticate în recurs nu se regăsesc în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul Curtea ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 245/A din 8 aprilie

2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 decembrie 2008.