ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4125/2008

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

5543/2005 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul

R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S., să fie obligată

pârâta să pronunțe o decizie/dispoziție motivată asupra cererii de restituire

în natură a imobilului situat în București, compus din 3 camere și dependințe,

precum și la obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 1.000.000 lei/zi

de întârziere de la data pronunțării hotărârii definitive.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că la data de 16 noiembrie 2001 a formulat notificarea nr. 8462 prin

intermediul Biroul Executorului Judecătoresc, prin care a solicitat restituirea

în natură a imobilului în litigiu, iar în susținerea notificării a depus actele

de care a înțeles să se folosească și adresându-se de mai multe ori pârâtei, nu

a primit nici un răspuns.

Prin sentința nr. 1465 din 20

decembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 8129 din 26

mai 2006, Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, iar Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 36 din 24 august 2006, în

soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1497 din 17

noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâta să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată asupra notificării formulate de reclamant cu privire la restituirea în

natură a imobilului situat în București.

De asemenea, a fost obligată pârâta

la plata sumei de 100 RON pe zi de întârziere, reprezentând daune interese în

cazul neîndeplinirii obligației, de la data rămânerii irevocabile a acestei

hotărâri și până la îndeplinirea obligației.

Prin decizia nr. 670 din 17

octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A.P.P.S. RA, reținând că obligația

persoanei deținătoare, stabilită potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, era aceea de a se pronunța într-un termen de 60 de zile asupra

notificării cu care a fost investită.

Împrejurarea că după aprecierea

unității deținătoare, dosarul depus de contestator nu ar fi fost complet, nu

este de natură a împiedica soluționarea notificării, unitatea deținătoare fiind

obligată să se pronunțe oricum, partea nemulțumită având posibilitatea de a

contesta în instanță dispoziția emisă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, pârâta a arătat că după depunerea notificării nr. 8461 din 16 noiembrie

2001, reclamantul-contestator a depus acte în susținerea acestei notificări, la

23 ianuarie 2002 și la 10 decembrie 2002.

Prin adresa nr. 833 din 24 ianuarie

2003 RA A.P.P.S. a solicitat petentului depunerea actelor în copii legalizate,

precum și completarea dosarului de notificare cu o serie de acte necesare în

vederea soluționării notificării, obligație căreia acesta i s-a conformat în

parte.

Ulterior, la data de 10 noiembrie

2005, RA A.P.P.S. a solicitat petentului depunerea de copii legalizate a mai

multor acte și anume: actele de stare civilă ale petenților R.A. și R.L., adresă

emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 din care să rezulte că nu au

beneficiat de prevederile acestui act normativ, precum și procura dată de către

R.A. fiului său R.L., pentru a formula notificare în numele ei.

S-a mai arătat că, notificarea

formulată de intimatul-contestator R.L. nu a fost soluționată până în prezent,

deoarece dosarul nu este complet, în sensul arătat.

Examinând decizia, în raport de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru

următoarele considerente:

Prin notificarea înregistrată la RA

A.P.P.S. sub nr. 8462 din 16 noiembrie 2001, petentul R.L. personal și în

calitate de reprezentant al mamei sale R.A., a solicitat pârâtei, în calitate

de unitate deținătoare, restituirea în natură a apartamentului nr. 20, situat

în București.

Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001

(art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare,

notificată, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

depunerea actelor doveditoare.

Termenul pentru îndeplinirea acestei

obligații de „a face” se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma

analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în

intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă

pentru fundamentarea deciziei de restituire.

În speță,

recurenta-pârâtă nu a comunicat intimatului-reclamant, în intervalul de 60 de

zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea

deciziei, ci mult mai târziu, la 3 ianuarie 2003, solicitare căreia reclamantul

s-a conformat și a depus actele doveditoare de care a înțeles să se folosească

în susținerea notificării sale, fără ca pârâta să fi emis decizia prevăzută de

art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, nici până la data introducerii

acțiunii de către reclamant, la 18 noiembrie 2005.

Împrejurarea

că ulterior, unitatea pârâtă, în calitate de unitate notificată, a revenit cu

noi comunicări către reclamant prin care a solicitat completarea documentației

depuse de către acesta, întrucât, în opinia sa, documentația nu ar fi completă,

nu este de natură a proroga termenul de soluționare a notificării, deoarece

aceasta trebuia să se pronunțe asupra notificării nr. 8646 din 16 noiembrie

2001 pe baza actelor depuse la dosar de către reclamant.

De altfel,

dispoziția prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu a fost emisă nici până

la data soluționării recursului.

Pentru aceste

considerente, instanța, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta RA

A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 670 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 iunie 2008 .