ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5557/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2009

pe rolul Tribunalului București, secția a-III-a civilă,

reclamanta G.E. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București, prin

primar general să emită dispoziție de restituire în natură

a apartamentului situat în București, ce i-a fost retrocedat prin decizia nr.

48/A din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 6518 din

10 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

A solicitat, de asemenea, obligarea

Primarului general la plata a câte 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, cu

titlu de daune cominatorii, cu începere de la data pronunțării hotărârii

și până la data emiterii dispoziției și punerii în posesie.

Prin sentința civilă nr. 892

din 23 iunie 2009, Tribunalul București, secția a-III-a civilă, a

admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având

ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii și, în

consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A fost respinsă și cererea

de obligare a pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în

natură a apartamentului situat în București, sector 2 pentru

autoritate de lucru judecat.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că în cauză operează autoritatea de

lucru judecat raportat la decizia nr. 48/A din 20 februarie 2007 a Curții

de Apel București, prin care a fost admisă contestația

reclamantei, formulată în contradictoriu cu același pârât,

anulată în parte dispoziția nr. 4039/2005 și obligat Municipiul București

să restituie în natură imobilul pentru care se solicită prin

prezenta acțiune să se emită dispoziție.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor

cominatorii, prima instanță a reținut că dispozițiile art.

5803 alineat ultim C. proc. civ. prevăd că pentru neexecutarea

obligațiilor prevăzute de acest text de lege nu se pot acorda daune

cominatorii.

Prin decizia nr. 77/A din 1

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.E. împotriva

hotărârii pronunțate în primă instanță.

Instanța de apel a reținut

că în cauză este îndeplinită condiția triplei

identități de părți, obiect și cauză impusă

de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ. pentru a opera autoritatea de

lucru judecat, cele două litigii fiind întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Cu privire la daunele cominatorii,

s-a reținut că, întrucât obligația de a face cuprinsă în

titlul executoriu nu poate fi executată decât de către debitor, devin

aplicabile dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., dar numai în cadrul procedurii executării silite.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta G.E., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului și desființarea deciziei pronunțate de instanța

de apel, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii reclamantei și

obligarea Primarului general să emită dispoziție, necesară

punerii în posesie, sub sancțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 580

3

C. proc.

civ.

În motivarea recursului se

susține că în mod greșit s-a reținut că acțiunea

este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în realitate fiind

vorba despre o acțiune având ca obiect „obligație de a face”, constând

în obligarea primarului la emiterea unui act administrativ, ca urmare a punerii

în executare a unui titlu executoriu.

De asemenea, se susține că

motivarea instanței este contradictorie în ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 580

3

C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma

motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin decizia civilă nr. 48/A

din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă, a fost admisă contestația formulată de reclamanta G.E.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al municipiului București, a

fost anulată în parte dispoziția nr. 4039/2005 în ceea ce

privește respingerea notificării contestatoarei și obligat

Municipiul București, prin primar general, să restituie în

natură apartamentul, situat în București, sector 2.

Odată ce această

hotărâre a devenit definitivă și irevocabilă, reclamanta a

formulat numeroase solicitări în scris către Primăria

municipiului București pentru a se emite dispoziția necesară

punerii în posesie, cereri ce nu au fost soluționate de către

primarul general.

Ulterior, reclamanta a formulat

prezenta acțiune prin care solicită obligarea pârâtului Municipiul

București, prin primar general să emită dispoziție de

restituire în natură a imobilului ce face obiectul titlului executoriu

amintit (decizia civilă nr. 48/A din 20 februarie 2007 a Curții de

Apel București), întemeindu-și cererea pe dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Critica recurentei, în sensul

că în mod greșit instanța de fond și apel au considerat

prezenta acțiune ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

în condițiile în care ea a înțeles să promoveze o acțiune

având ca obiect „obligație de a face”, apare ca nefondată, întrucât

însăși reclamanta a indicat în cererea introductivă ca temei

juridic Legea nr. 10/2001 (dosar nr. 5850/3/2009 al Tribunalului

București).

Se constată, așadar,

că în mod corect instanța de apel a reținut, confirmând

hotărârea instanței de fond, că în cauză operează

autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinită condiția triplei

identități de părți, obiect și cauză impusă

de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ.

Astfel, în pricinile care au

făcut obiectul celor două judecăți există identitate de

părți și de calități procesuale, reclamanta chemând în

judecată primarul general al municipiului București (în prima

acțiune) și Municipiul București, prin primar general (în cea

de-a doua acțiune).

Există de asemenea și

identitate de cauză, constând în modul de aplicare a prevederilor Legii nr.

10/2001 referitoare la restituirea în natură a imobilului în litigiu

și intrarea acestuia în proprietatea reclamantei.

Între cele două acțiuni

există numai aparent o lipsă de identitate a obiectului cauzei, în

prima solicitându-se anularea în parte a dispoziției nr. 4039/2005

emisă de primarul general al municipiului București și obligarea

acestuia la restituirea în natură a imobilului în litigiu, iar prin

prezenta acțiune solicitându-se obligarea pârâtului Municipiul

București, prin Primar general să emită dispoziție de

restituire în natură a imobilului ce face obiectul titlului executoriu

amintit (decizia civilă nr. 48/A din 20 februarie 2007 a Curții de

Apel București prin care s-a soluționat prima acțiune promovată

de reclamantă).

Identitatea de obiect nu presupune

în mod neapărat ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în

același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestora să rezulte

că scopul final urmărit de parte este același în ambele

acțiuni, ceea ce este cazul în speță, reclamanta urmărind

ca finalitatea proceselor pornite să fie aceea a restituirii în

natură a imobilului în litigiu.

În concluzie, autoritatea de lucru

judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., are la bază regula

potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o

singură dată și împiedică judecarea din nou a unui proces

terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind

purtat între aceleași părți.

Prin urmare, soluția

adoptată de instanțele de fond și apel este legală și

temeinic motivată.

Nefondată este și critica

referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului

plata daunelor cominatorii.

În acest sens, dispozițiile art.

580

3

C. proc. civ., invocate de

recurentă, reglementează executarea silită a altor

obligații de a face și prevede că în caz de refuz a

deținătorului de a îndeplini o obligație de a face,

instanța de executare poate obliga pe debitor la plata unei daune civile

în favoarea statului și, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, la

plata de daune-interese, prevederi ce se constituie în unicele dispoziții

legale ce sancționează neîndeplinirea unei obligații de a face,

însă numai în faza execuțională.

În fine, ultimul alineat prevede în

mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în

acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.

În atare situație, cererea de

obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii pentru aducerea la

îndeplinire cu întârziere a titlului executoriu contravine prevederilor art. 580

3

C. proc. civ., care sunt pe deplin

aplicabile în speță.

Având în vedere aceste considerente

și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva

deciziei nr. 77/A din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei nr. 77/A din 1 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 26 octombrie 2010.