ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 43769 din 21 decembrie

2006 reclamantul C.G. a chemat în judecată Primăria municipiului București

solicitând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură a

imobilului, teren și construcție, situat în București.

Ulterior, reclamantul și-a precizat

și completat acțiunea în sensul că a indicat ca pârât Municipiul București,

reprezentat de Primarul General solicitând obligarea acestuia la emiterea

dispoziției de restituire sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de

întârziere și aplicarea amenzii prevăzute de art. 580

3

C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 156 din 30

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca inadmisibilă cererea referitoare la obligarea pârâtului la amenda

prevăzută de art. 580

3

C. proc. civ.; s-a admis în parte acțiunea și

s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate de soluționare

a cererii de restituire a imobilului solicitat, formulată de reclamant prin

notificările nr. 3968 din 8 octombrie 2001 și nr. 78 din 16 mai 2001, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere cu

începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data executării

obligației.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că cererea de aplicare a amenzii pentru neexecutarea titlului

executoriu este inadmisibilă dacă este cerută concomitent cu emiterea titlului

executoriu, în speță a dispoziției de soluționare a notificării, neputându-se

stabili dacă această obligație nenăscută încă nu se va îndeplini în mod

voluntar.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

reținut că reclamantul a formulat două notificări prin care a solicitat

restituirea imobilului în litigiu, unitatea deținătoare fiind obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra acestei cereri, în

termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la daunele cominatorii

instanța a apreciat că o asemenea cerere este admisibilă deoarece dispozițiile

art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ. privind reglementarea

posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face

prin intermediul amenzilor civile nu exclud dreptul reclamantului de a solicita

daune cominatorii în vederea asigurării executării aceleiași obligații.

Pârâtul Municipiul București,

reprezentat de Primarul General a declarat apel împotriva sentinței pronunțate

în cauză, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului s-a susținut

că lipsa dispoziției nu poate fi imputată apelantului, ci intimatului reclamant

care nu a depus toate actele solicitate de lege și de instituție în termenul de

60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001. S-a mai susținut că acest

termen este unul de recomandare, depășirea acestuia putând fi sancționată, cel

mult, cu obligarea unității deținătoare la plata despăgubirilor, în măsura în

care aceasta este culpabilă de întârziere, iar persoana îndreptățită dovedește

existența unui prejudiciu, care, în speță, nu a fost probat de către reclamant,

iar obligarea la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 349 A din 29

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare în termenul prevăzut de lege

echivalează cu un refuz de a soluționa notificarea adresată de către persoana

îndreptățită, ceea ce deschide acesteia accesul la justiție pentru

valorificarea dreptului pretins.

Simpla trecere a termenului în care

pârâtul era obligat să răspundă pretențiilor reclamantului, se arată în

continuare în motivarea deciziei, fără ca pârâtul să își îndeplinească

obligația respectivă îi este imputabilă, în condițiile în care toate actele de

care intimatul a înțeles să se folosească în dovedirea dreptului său au fost

depuse în dosarul înregistrat în evidențele municipale.

Referitor la stabilirea daunelor

cominatorii în sarcina pârâtului s-a arătat că în mod corect prima instanță a

reținut posibilitatea acordării acestora chiar și în condițiile reglementării

amenzii civile prin dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., ca mijloc

de constrângere a executării obligației de a face de către debitorul

obligației, în cazul în care o asemenea obligație nu poate fi îndeplinită prin

intermediul unei alte persoane.

Daunele cominatorii, se arată în

motivarea deciziei, chiar dacă nu sunt prevăzute într-o reglementare legală

generală, își găsesc aplicarea în baza unor dispoziții din legi speciale,

acordarea lor nefiind înlăturată de adoptarea art. 580

3

C. proc.

civ. În același sens, reține instanța de apel, a decis și Înalta Curte de

Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, prin

Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005.

Municipiul București, prin Primarul

General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că

aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul

dispunerii cazului de nelegalitate prevăzut prin dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentului la a răspunde

notificării printr-o dispoziție motivată având în vedere că notificatorii nu au

depus toate actele necesare în termenul prevăzut prin art. 22 și art. 23 din

Legea nr. 10/2001 și nici o adresă prin care să aducă la cunoștința comisiei că

nu mai au alte acte de depus, astfel că termenul de 60 de zile nu a început să

curgă.

Recurentul solicită respingerea ca

inadmisibil a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, având în

vedere că legiuitorul a reglementat o altă modalitate prin care creditorul unei

obligații de a face poate obține îndeplinirea acesteia, respectiv, dacă, după

rămânerea definitivă a hotărârii, debitorul refuză să-și îndeplinească

obligația, poate fi constrâns în acest sens prin aplicarea unei amenzi civile.

Verificând decizia recurată în

limita criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul

considerentelor ce succed.

Nu poate fi primită prima critică

formulată prin motivele de recurs, privitoare la greșita obligare a

recurentului la emiterea deciziei.

În conformitate cu prevederile art.

23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra

cererii adresată prin notificare, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

În situația în care Legea nr.

10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care unitatea

deținătoare nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23, nu se poate

refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente.

Absența răspunsului unității deținătoare are valoarea unui refuz, iar acesta

trebuie cenzurat de către instanță.

Lacunele legislației în materie nu

pot constitui temei pentru prejudicierea unor persoane îndreptățite care ar

trebui să aștepte într-un termen nedefinit rezolvarea cererilor lor.

Este însă întemeiată critica privind

obligarea pârâtului-recurent la plata daunelor cominatorii pentru lipsa

răspunsului unității deținătoare la notificarea ce i s-a adresat conform Legii

nr. 10/2001.

Art. 23, devenit art. 25, din Legea

nr. 10/2001, modificată, nu prevede o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea

termenului de 60 de zile în care unitatea are obligația de a răspunde

notificării.

Este adevărat că, admițând recursul

în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au

statuat, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, că cererea privind obligarea la

daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării

debitorului la plata amenzii civile conform art. 580

3

C. proc. civ.

Ulterior pronunțării acestei

decizii, art. 580

3

a fost modificat și completat prin Legea nr.

459/2006, adăugându-se alin. (4) și (5); prin acesta din urmă s-a prevăzut în

mod expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul art. 580

3

nu se pot acorda daune cominatorii”.

În aceste condiții, trimiterea la

soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a

devenit inaplicabilă.

Neobservând dispozițiile legale

menționate, ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea esențială a

legii, astfel că recursul declarat în prezenta cauză urmează a fi admis iar

aceste hotărâri modificate în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, vor fi

înlăturate cele referitoare la daunele cominatorii, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 349 A din 29

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia atacată astfel:

Admite apelul declarat de Municipiul

București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 156 din 30

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și

schimbă în parte sentința civilă de mai sus în sensul că, păstrându-i celelalte

dispoziții, înlătură sancțiunea daunelor cominatorii.

Respinge recursul declarat de

reclamanți împotriva deciziei nr. 349 A din 29 mai 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.