Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2007

HOTĂRÂRE
20.06.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 666 din 16 mai 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanții S.E.I. și P.A.O. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București și a obligat Primăria Municipiului București prin Primarul General să soluționeze notificarea nr. 996 din 29 iunie 2001 prin care reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din 639 mp teren și construcție în suprafață de 345,96 mp, situat în București. A respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtei la amenzi cominatorii conform art. 580 3 C. proc.

civ. În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 pârâta avea obligația să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării. A fost înlăturată susținerea pârâtei potrivit căreia termenul nu a fost depășit deoarece reclamanții nu au depus o precizare expresă în sensul că nu mai au alte dovezi. Capătul de cerere privind obligarea la amenzi cominatorii a fost respins întrucât sentința nu are caracter de titlu executoriu. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General invocând că tribunalul nu era competent material să soluționeze cauza, o obligație de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. revine în competența judecătoriei. In cel de-al doilea motiv de apel s-a susținut că termenul de 60 zile pentru emiterea dispoziției are două date de referință, respectiv, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada unei astfel de precizări. Apelanta a mai susținut că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 596 A din 31 octombrie 2006 a respins apelul reținând că finalitatea reglementării termenului de 60 zile a fost aceea de a asigura soluționarea procedurii administrative cu celeritate, astfel încât nu se poate reține că acest termen este unul de recomandare ce nu are forță obligatorie.

Nu se poate reține nici că data de la care începe să curgă acest termen este condiționată de precizarea persoanei îndreptățite la restituire întrucât obligația stabilită de art. 25 din Legea 10/2001 este necondiționată de depunerea oricăror precizări. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în baza art. 304 pct.9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziției motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanții nefăcând această dovadă - reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de restituire este prematură.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită decizia/dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege. Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea.

Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. În speță, pârâtul Municipiului București prin Primarul General nu și-a îndeplinit această obligație, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptățite. În contextul prezentat, obligația de a emite dispoziția motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurentul trebuie să răspundă la notificare.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

MOTIVE

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 596 A din 31 octombrie 2006 a Curți de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 20 iunie 2007, în ședința publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2007
Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189 din 13 februarie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții H.M. și H.
ÎCCJ 2007-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 10.089/3/2006, reclamanta N.S. a solicitat instanței, în contradic
ÎCCJ 2008-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.P., dispun
ÎCCJ 2008-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6260/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin notificarea formulată la 8 noiembrie 2001, F.M., prin mandatar A.A. a cerut Primăriei Municipiului București, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001,
ÎCCJ 2007-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5030/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1291 din 13 octombrie 2006 a admis a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă