ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2007

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința nr. 666 din 16 mai

2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de

reclamanții S.E.I. și P.A.O. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București

și a obligat Primăria Municipiului București prin Primarul General să

soluționeze notificarea nr. 996 din 29 iunie 2001 prin care reclamanții au

solicitat restituirea în natură a imobilului compus din 639 mp teren și

construcție în suprafață de 345,96 mp, situat în București. A respins ca

prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtei la amenzi cominatorii

conform art. 580

3

C. proc. civ.

În motivarea sentinței s-a reținut

că potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 pârâta avea

obligația să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60

zile de la înregistrarea notificării. A fost înlăturată susținerea pârâtei

potrivit căreia termenul nu a fost depășit deoarece reclamanții nu au depus o

precizare expresă în sensul că nu mai au alte dovezi.

Capătul de cerere privind obligarea

la amenzi cominatorii a fost respins întrucât sentința nu are caracter de titlu

executoriu.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General invocând că

tribunalul nu era competent material să soluționeze cauza, o obligație de a

face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competența

judecătoriei. In cel de-al doilea motiv de apel s-a susținut că termenul de 60

zile pentru emiterea dispoziției are două date de referință, respectiv, fie

data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar

reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu

au făcut dovada unei astfel de precizări.

Apelanta a mai susținut că termenul de 60 de zile este unul de

recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil poate fi sancționată, cel

mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare dacă persoana în cauză

face dovada unui prejudiciu.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 596 A

din 31 octombrie 2006 a respins apelul reținând că finalitatea reglementării

termenului de 60 zile a fost aceea de a asigura soluționarea procedurii

administrative cu celeritate, astfel încât nu se poate reține că acest termen

este unul de recomandare ce nu are forță obligatorie.

Nu se poate reține nici că data de

la care începe să curgă acest termen este condiționată de precizarea persoanei

îndreptățite la restituire întrucât obligația stabilită de art. 25 din Legea

10/2001 este necondiționată de depunerea oricăror precizări.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în baza

art. 304 pct.9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- termenul de 60 de zile pentru

emiterea dispoziției motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de

restituire este complet, reclamanții nefăcând această dovadă

- reclamanții nu au arătat care este

data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei

astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de

restituire este prematură.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile și de dispozițiile legale

aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005,

termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită

decizia/dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii notificării

sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22

din lege.

Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea

acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu

au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deși, inițial, nu s-a

prevăzut nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei

îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de

proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin

H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare,

obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile,

faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de

restituire.

În speță,

pârâtul Municipiului București prin Primarul General nu și-a îndeplinit această

obligație, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptățite.

În contextul

prezentat, obligația de a emite dispoziția motivată nu poate fi prematură

întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei

îndreptățite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta

recurentul trebuie să răspundă la notificare.

Față de considerentele expuse,

Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul

General împotriva deciziei nr. 596 A din 31 octombrie 2006 a Curți de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 20 iunie 2007, în ședința publică.