ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5030/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr.

1291 din 13 octombrie 2006 a admis acțiunea formulată la 1 septembrie 2006 de

reclamantul L.A. împotriva pârâtului municipiul București prin primarul general

și împotriva acestuia din urmă și i-a obligat pe pârâți să soluționeze

notificarea 622 din 11 februarie 2002 cu privire la imobilul situat în

București.

În motivarea acestei soluții instanța a reținut că reclamantul deși a

notificat pe pârâți prin notificarea 622/2002 în baza Legii 10/2001, cu o

cerere de restituire în natură a imobilului situat în București, nu a primit

până la introducerea acțiunii nici un răspuns.

S-a constatat că pârâții nu au făcut cunoscut petentului, că documentația

depusă de acesta este insuficientă, și nici nu au dovedit că ar fi purtat o

corespondență în acest sens cu petentul.

Ca urmare s-a constatat că pârâții nu și-au respectat obligația

prevăzută de art. 25 din Legea 10/2001, modificată prin Legea 247/2005 și au

fost obligați în consecință.

Curtea de apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 17/A din 22

ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul

București prin primarul general, constatând că obligația entității sesizate cu

notificare este clară, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 și că

termenul de 60 de zile prevăzut în textul de lege face parte din norma

imperativă.

S-a mai constatat că adresa emisă de

Primărie la 16 martie 2006, la mult timp după notificarea înregistrată în anul

2002 nu s-a dovedit că a fost trimisă petiționarului.

S-a mai reținut că de fapt apelantul

nu a formulat critici concrete împotriva sentinței atacate ci a reluat

apărările inserate în cuprinsul întâmpinării formulate la instanța de fond.

Pârâtul municipiul București prin

primar general a declarat recurs în termen legal împotriva deciziei Curții de

apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt, recurentul a analizat

dispozițiile art. 23 din Legea 10/2001 în înțelesul dat acestuia de Normele

metodologice de aplicare a Legii 10/2001 în sensul că termenul de 60 de zile

poate curge de la data notificării sau depunerii actelor doveditoare când acestea

nu au fost depuse odată cu notificarea.

Se constată că nici prin recurs nu

se formulează o critică concretă asupra deciziei atacate, așa cum în mod corect

și instanța de apel a făcut constatări în legătură cu apelul declarat împotriva

sentinței Tribunalului.

A susține că termenul de 60 de zile,

prevăzut expres și imperativ de lege, nu s-a epuizat încă deși notificarea a

fost înregistrată în urmă cu 4 ani față de momentul sesizării instanței de

judecată, echivalează în mod evident cu un refuz de soluționare a notificării,

sancționat corect de către instanța de fond, prin obligarea pârâtului să emită

o dispoziție motivată la cererea de restituire formulată de reclamant în

temeiul Legii 10/2001.

Constatând că în cauză nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. pentru

modificarea deciziei atacate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 17

A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 iunie 2007.