ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6018/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 11 mai 2004, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamantul B.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin

primarul general, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța

pârâtul să fie obligat la emiterea unei dispoziții prin care să soluționeze

notificarea nr. 901/2001.

Prin sentința civilă nr. 538/2004

Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în forma

Judecătoriei sectorului 5.

După un prim ciclu procesual, Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 9938/2005, a casat hotărârea

pronunțată de Judecătoria sectorului 5 și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului București ca instanță de fond.

Prin sentința civilă nr. 1059/2006,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea

reclamantului și a obligat pe pârât să emită o decizie motivată în soluționarea

notificării.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că notificarea reclamantului nu a fost soluționată, că pârâtul,

printr-o adresă oficială a solicitat completarea probelor anexe la notificare,

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001,

modificat prin Legea nr. 247/2005 și că termenul de 60 de zile prevăzut de

acest articol este unul imperativ care trebuia respectat de către unitatea

deținătoare.

Prin decizia nr. 121 din 26

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârât.

Pentru a se hotărî astfel, instanța

de apel a reținut că dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au

fost corect aplicate și interpretate, că termenul de 60 de zile este unul

imperativ, stabilit în vederea soluționării cu celeritate a cauzele prevăzute

sub incidența Legii nr. 10/2001și că apelanta avea obligația să soluționeze

notificarea în acest termen care operează în favoarea petiționarilor și nu în

favoarea unității deținătoare.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, pârâtul Municipiul București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor

articolului 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs

s-a arătat că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației de către

unitatea deținătoare poate avea două date de referință și anume: fie data

depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. S-a mai arătat

că notificatorul nu a depus actele doveditoare și deci termenul nu a început să

curgă față de unitatea deținătoare.

Cu privire la obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată s-a susținut că, în raport de dispozițiile art. 274

C. proc. civ. nu se poate reține culpa sa.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii, în termen

de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor

doveditoare.

În conformitate cu acest text legal,

hotărârea instanței de apel care a menținut soluția de fond prin care pârâtul a

fost obligat să soluționeze notificarea reclamantului este corectă și legală.

Pentru unitatea deținătoare

soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, este o obligație și

nu o facultate.

Termenul de 60 de zile prevăzut de

textul legal, este unul imperativ iar nu unul de recomandare, orice altă

calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor prin această lege.

Ca urmare critica referitoare la

nelegalitatea hotărârii instanței de apel, în raport de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. este nefondată.

Cu privire la greșita obligare la

plata cheltuielilor de judecată, se constată că această critică nu a constituit

motiv de apel, că în dispozitivul celor două hotărâri pronunțate de instanțele

anterioare, nu se regăsește o astfel de obligație în sarcina

recurentului-pârât.

Obligația recurentului a fost

dispusă numai în sensul emiterii unei dispoziții motivate la notificarea

formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001.

Drept urmare această critică nu

poate fi analizată.

În raport de dispozițiile art. 312

C. proc. civ. hotărârea instanței de apel se privește ca legală iar recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Municipiul București reprezentat de primarul general împotriva

deciziei civile nr. 121/A din 26 februarie 2007 a Curții de Apel București,

secția a III-a.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.