ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5029/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la 15 iunie 2006 reclamanta D.M. a solicitat,

în contradictoriu cu intimatul municipiul București, prin Primar General,

obligarea pârâtului să emită decizie motivată asupra notificării transmise de

reclamantă.

În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea

nr. 1223 din 14 februarie 2002 reclamanta a solicitat restituirea în natură a

terenului în suprafață de 15282 mp situat în București. Demersul reclamantei nu

a primit niciun răspuns din partea pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 1356 din 24 octombrie 2006

Tribunalul București, secția a III –a civilă, a admis acțiunea astfel cum a

fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit

art. 23 din Legea nr. 10/2001 Primarului General al municipiului București, ca

reprezentant al unității deținătoare, îi incumbă obligația de a se pronunța

asupra notificării în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3 A din 8 ianuarie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că din redactarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1. din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că termenul de 60

de zile instituit pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se

pronunța asupra cererii de restituire este imperativ și nu de recomandare,

putând avea două date de referință de la care începe să curgă, respectiv fie

data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptățită a depus

odată cu notificarea toate actele de care înțelege să se prevaleze, fie data

depunerii actelor doveditoare, atunci când aceasta a făcut precizarea că nu mai

deține alte probe.

Numai în situația în care unitatea deținătoare, în

urma analizei actelor doveditoare deja depuse comunică în scris persoanei

îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt

condiționate de depunerea altor acte, cele deja depuse nefiind suficiente

pentru soluționarea notificării, normele legale menționate permit prorogarea

termenului pentru îndeplinirea obligației de soluționare a notificării cu

acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite. Din aceleași dispoziții

rezultă că este necesar ca în termenul de 60 de zile unitatea deținătoare să

comunice în scris persoanei îndreptățite necesitatea suplimentării probelor,

pentru a se putea prevala de prorogarea termenului.

Din dispozițiile art. 23.2 din Normele metodologice

rezultă că acceptarea unei prorogări tacite a termenului de soluționare a

notificării se poate obține fie în cazul în care după comunicarea unității

deținătoare cu privire la suplimentarea probelor persoana îndreptățită este

pasivă și nu comunică niciun răspuns, situație în care notificarea trebuie

soluționată în termen de 60 de zile de la data comunicării de către unitatea

deținătoare, fie cu ocazia îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 23 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, respectiv invitarea persoanei îndreptățite la

dezbaterea notificării și întocmirea cu acest prilej a procesului verbal semnat

și de persoana indicată, în care se face mențiune despre necesitatea

completării materialului probator.

În cazul în care persoana îndreptățită comunică în

mod expres sau pretinde în cadrul procedurii prevăzute de art. 23 alin. (2) din

lege că nu posedă sau că îi este imposibil să procure actele doveditoare

respective, termenul de 60 de zile curge de la data acestei ultime comunicări

sau, după caz, de la data consemnării situației respective în proces verbal.

În toate cazurile însă, unitatea deținătoare este

obligată să răspundă în termenul de 60 de zile instituit de art. 23.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat recurs

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând

următoarele aspecte:

Ambele instanțe au interpretat greșit prevederile

art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare a

legii.

Termenul pentru îndeplinirea obligației de a răspunde

la notificare se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite,

numai dacă unitatea deținătoare comunică celeilalte părți, în intervalul de 60

de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea

deciziei de restituire.

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației

unității deținătoare de a se pronunța asupra unei cereri de restituire poate

avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii

actelor doveditoare.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de

recurs formulate, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Față de prevederile art. 25.1. alin. (4) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prorogarea termenului de 60 de

zile în care unitatea notificată trebuie să emită decizie sau dispoziție

motivată este posibilă dacă, în intervalul de 60 de zile de la data depunerii

notificării, unitatea deținătoare comunică persoanei care a făcut notificarea

faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei

de restituire.

Notificarea nr. 1223 din 6 august 2001 a fost

înregistrată la Primăria municipiului București la 14 februarie 2002. Față de

prevederile legii speciale de reparație incidente în cauză, Primăria

municipiului București trebuia să soluționeze această notificare în termen de

60 de zile. Prorogarea termenului de emitere a deciziei/dispoziției asupra

notificării putea avea loc dacă, în același interval de 60 de zile care curgea

de la 14 februarie 2002, unitatea notificată ar fi comunicat persoanei

îndreptățite aspectele enunțate în Normele metodologice.

De vreme ce prorogarea termenului îi profită, cea

care trebuie să facă dovada îndeplinirii acestor cerințe este unitatea

notificată. Primăria municipiului București a arătat, în întâmpinarea depusă în

primă instanță, că între părți s-a purtat o corespondență iar reclamanta nu a

arătat care este data depunerii ultimului înscris. Verificând susținerile

recurentului, instanța de recurs nu a putut identifica existența vreunei adrese

prin care, înainte de împlinirea termenului de 60 de zile, unitatea notificată

să-i fi cerut solicitantei depunerea de noi înscrisuri.

Drept urmare, soluția instanțelor de fond de a obliga

unitatea notificată să răspundă notificării a fost dată cu aplicarea corectă a

prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 3 A

din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII –a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2007.