ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.P., dispunând obligarea pârâtului Municipiul București prin primarul general de a răspunde la notificarea formulată de reclamantă sub nr. 1850 din 9 aprilie 2001, prin emiterea unei dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire prin echivalent a terenului în suprafață de 345 mp, situat în București. În aplicarea art. 25 din Legea nr. 10/2001, instanța a reținut că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură, obligație neîndeplinită de către pârât, care a rămas în pasivitate timp de cca.

6 ani de la data formulării notificării. Sentința a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Municipiul București, potrivit deciziei civile nr. 804 din 4 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Instanța și-a însușit considerentele primei instanțe privind nesocotirea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de către partea chemată în judecată. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea cazului de modificare invocat, recurentul susține că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat de Normele metodologice de aplicare a legii (pct. 23.1 și pct. 28.1 din H.G.

nr. 498/2003), termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare și că, alături de notificare și celelalte acte, Normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenței unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. Recursul nu este fondat. Recurentul pârât nu a depus întâmpinare în primă instanță și nu a susținut pe parcursul procesului, nici chiar prin motivele de recurs, faptul că neemiterea dispoziției de soluționare a notificării ar fi fost determinată de omisiunea depunerii de către petentă a actelor doveditoare.

Astfel, nu s-a contestat în prezenta cauză faptul că la data înregistrării notificării au fost depuse înscrisurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată. Dimpotrivă, la solicitarea Tribunalului București privind motivul pentru care notificarea nu a fost soluționată, pârâtul a comunicat că dosarul administrativ este „nesoluționat, deoarece a fost înaintat Direcției Evidența Imobiliară și Cadastrală în vederea întocmirii notei de reconstituire, foto și a situației juridice, la data de 27 aprilie 2007” (ulterior promovării cererii de chemare în judecată).

În aceste condiții, formula generică utilizată de recurent, în sensul că petenta reclamantă nu a depus o precizare în sensul că nu mai deține probe, fără ca acesta să susțină necesitatea completării dosarului administrativ cu alte probe și să facă dovada că petentei i s-ar fi comunicat care sunt înscrisurile suplimentare ce ar fi trebuit depuse de către aceasta, necesare pentru fundamentarea dispoziției prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, denotă nesocotirea obligației de a emite dispoziția motivată chiar din perspectiva dispozițiilor H.G. nr. 498/2003 (invocate în recurs). Conform acestor dispoziții, termenul de 60 de zile de la depunerea notificării și a actelor pe care persoana îndreptățită a înțeles să le folosească în susținerea cererii poate fi prelungit doar cu acordul expres sau tacit al acesteia și numai dacă persoana juridică notificată i-a comunicat în scris că documentația depusă este insuficientă.

Or, în speță, ipoteza analizată nu se verifică, recurentul nesusținând și nedovedind că ar fi comunicat în scris titularilor notificării necesitatea completării documentației cu alte eventuale înscrisuri doveditoare. Pentru considerentele prezentate, în cauză nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 804 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.