ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2007

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 189 din 13 februarie 2006

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamanții H.M. și H.P. și a obligat pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General să emită o dispoziție motivată ca răspuns la notificarea

reclamanților.

În motivarea sentinței s-a reținut că prin

notificarea nr. 749/2002 reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în

București,

proprietatea lui I.C.

dobândită prin moștenire de la autorii săi.

Pârâta nu a emis decizia/dispoziția motivată

conform art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel încât instanța de fond a

dispus obligarea acesteia de a soluționa notificarea cu care a fost investită.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta

invocând că tribunalul

nu era competent

material să soluționeze cauza, o obligație de a face,

care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. revine în competența

judecătoriei.

Apelanta a mai

susținut că acțiunea reclamantei este nefondată,

deoarece

din coroborarea dispozițiilor art. 20 pct. 1, 2 și 3 cu cele ale art. 22 și

art. 23 ale Legii 10/2001 reiese că termenul de 60 de zile este unul de

recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil poate fi

sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri

a unității deținătoare

dacă persoana în cauză face dovada unui

prejudiciu. De asemenea, notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare

ale dreptului de

proprietate asupra

imobilului a cărui restituire se solicită.

Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia nr. 160

A din 5 septembrie 2006 a respins apelul ca nefondat, reținând că

potrivit art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001 tribunalul este competent a

soluționa contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziilor

emise de unitățile deținătoare. Pentru identitate de rațiune, aceleiași

instanțe îi revine și competența de soluționare a cererilor privind

obligarea unității deținătoare de a emite

dispoziția motivată.

Faptul că termenul prevăzut de art. 23 alin.

(1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o importanță,

câtă vreme pârâta nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a emite

dispoziția motivată la care o obligă legea. In plus, termenul de 60 de zile

este stipulat în favoarea persoanei îndreptățite, unitatea notificată fiind

obligată să soluționeze notificarea pe baza actelor de care persoana

îndreptățită a înțeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând

constitui un argument pentru pasivitatea unității

deținătoare.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul

Municipiul București

prin Primarul General, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, pentru

următoarele motive:

-

termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziției

motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este

complet, reclamanții nefăcând acesta dovadă

-

reclamanții nu au arătat care este data depunerii

ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de

precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de restituire este

prematură.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în

raport de criticile și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că

recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin

Legea nr. 247/2005, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este

obligată să emită decizia/dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii

notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare

prevăzut de art. 22 din lege.

Legiuitorul a stabilit două date de referință

pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele

îndreptățite

care nu au depus întregul

material probator odată cu notificarea. Deși,

inițial, nu s-a prevăzut

nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei

îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de

proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin

H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare,

obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile,

faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de

restituire.

În speță, pârâta Primăria Municipiului

București nu și-a îndeplinit această obligație, prejudiciind interesul legal al

persoanei îndreptățite.

În contextul

prezentat, obligația de a emite dispoziția motivată nu

poate

fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da

posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de

măsurile

pe care le prevede, iar pentru aceasta recurenta trebuie să

răspundă la notificare.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a

respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 160 A

din 5 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 19 februarie 2007, în ședința publică.