ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2007

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189 din 13 februarie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții H.M. și H.P. și a obligat pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General să emită o dispoziție motivată ca răspuns la notificarea reclamanților. În motivarea sentinței s-a reținut că prin notificarea nr. 749/2002 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, proprietatea lui I.C. dobândită prin moștenire de la autorii săi. Pârâta nu a emis decizia/dispoziția motivată conform art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel încât instanța de fond a dispus obligarea acesteia de a soluționa notificarea cu care a fost investită.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta invocând că tribunalul nu era competent material să soluționeze cauza, o obligație de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competența judecătoriei. Apelanta a mai susținut că acțiunea reclamantei este nefondată, deoarece din coroborarea dispozițiilor art. 20 pct. 1, 2 și 3 cu cele ale art. 22 și art. 23 ale Legii 10/2001 reiese că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. De asemenea, notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia nr. 160 A din 5 septembrie 2006 a respins apelul ca nefondat, reținând că potrivit art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001 tribunalul este competent a soluționa contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziilor emise de unitățile deținătoare. Pentru identitate de rațiune, aceleiași instanțe îi revine și competența de soluționare a cererilor privind obligarea unității deținătoare de a emite dispoziția motivată. Faptul că termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o importanță, câtă vreme pârâta nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a emite dispoziția motivată la care o obligă legea.

In plus, termenul de 60 de zile este stipulat în favoarea persoanei îndreptățite, unitatea notificată fiind obligată să soluționeze notificarea pe baza actelor de care persoana îndreptățită a înțeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând constitui un argument pentru pasivitatea unității deținătoare. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , pentru următoarele motive: - termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziției motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanții nefăcând acesta dovadă - reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de restituire este prematură.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 25 alin. (1) după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită decizia/dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 22 din lege. Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea.

Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. În speță, pârâta Primăria Municipiului București nu și-a îndeplinit această obligație, prejudiciind interesul legal al persoanei îndreptățite. În contextul prezentat, obligația de a emite dispoziția motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurenta trebuie să răspundă la notificare.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 160 A din 5 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 19 februarie 2007, în ședința publică.