ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5183/2008

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2007 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 31.063/3/2007 B.D.M. și M.I. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea Municipiului București prin Primarul General să emită o dispoziție prin care să dea curs cererii conținută în notificarea adresată acestuia în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la retrocedarea imobilului situat în București, și obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că deși au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 de la data de 6 noiembrie 2001 și a completat această notificare cu toate actele necesare, nici până la data înregistrării acțiunii nu au primit vreun răspuns privind modul de soluționare a notificării. Prin sentința civilă nr. 1479 din 14 noiembrie 2007 Tribunalul București a admis în parte cererea formulată de reclamanții B.D.M. și M.I., obligând Primarul Municipiului București să răspundă prin dispoziție motivată la notificarea formulată de reclamanți privind restituirea imobilului din București. Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii, acesta a fost respins ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înainte de republicare, potrivit căruia unitatea deținătoare avea obligația soluționării notificării printr-o decizie sau dispoziție motivată, într-un termen imperativ de 60 zile, care operează de la depunerea notificării sau de la data completării actelor doveditoare. În speță, instanța a constatat că deși reclamanții au depus notificarea pentru restituirea imobilului din București, la data de 6 noiembrie 2001 și odată cu aceasta și actele doveditoare, nici după 6 ani pârâtul nu a procedat la soluționarea notificării.

Depășirea termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării îi este culpabilă în exclusivitate pârâtului, față de împrejurarea că acesta nu a solicitat prin adrese comunicate reclamanților completarea înscrisurilor doveditoare pentru a se putea prevala, așa cum a arătat în întâmpinare, de nedepunerea acestora ca și motiv de nesoluționare a cererii. Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea reclamanților și a dispus obligarea Municipiului București prin primarul general să emită, o dispoziție motivată de soluționare a notificării privind imobilul din București. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii, tribunalul a concluzionat că acesta este inadmisibil, deoarece executarea în natură a obligației de a face cu caracter intuituu personae este asigurată prin introducerea prevederilor art. 580 2 -580 3 C. proc.

civ., care reglementează aplicarea amenzii civile pentru neexecutarea obligațiilor de „a face” intuituu personae în faza executării silite. Pe de altă parte, față de modificările Codului de procedură civilă prin Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006, dispozițiunile art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu prevăd sancțiunea daunelor cominatorii în situația în care unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în termenul de 60 zile de la înregistrarea acestuia ori de la data depunerii sau completării actelor doveditoare. Prin decizia nr. 40 din 23 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților ale căror critici s-au axat pe modul de soluționare al capătului de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a concluzionat, referindu-se la decizia XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii că într-adevăr dispozițiunile art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ. nu excludeau la data aceea obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii, cât timp nicio dispoziție a legii nu exclude această posibilitate după modificarea art. 580 3 C. proc. civ. prin Legea nr. 459/2006 edictată ulterior deciziei XX din 12 decembrie 2005. Posibilitatea acordării daunelor cominatorii a fost înlăturată deoarece debitorul obligației personale de „a face” poate fi constrâns pentru îndeplinirea ei numai prin aplicarea unei amenzi civile.

Ca urmare, reclamanții nu mai au dreptul de a recurge la obligarea debitorului obligației de „a face” la plata daunelor cominatorii. Împotriva deciziei civile nr. 40 din 23 ianuarie 2008 au declarat recurs reclamanții. În susținerea recursului, neîncadrat în vreuna din ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se critică decizia sub aspectul modului de soluționare al capătului de cerere vizând acordarea daunelor cominatorii, invocând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 20 din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii; - recurenții arată că și la data pronunțării acesteia se punea problema admisibilității sau inadmisibilității cererii de acordare a daunelor cominatorii în condițiile existenței și a altor forme legale de sancționare a debitorului obligației de „a face” cu caracter intuituu personae.

Recursul este nefondat. Într-adevăr, prin decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii s-a statuat că dispozițiunile art. 580 3 C. proc. civ. nu exclud dreptul creditorului obligației de „a face” cu caracter intuituu personae de a recurge la obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii, de vreme ce nicio dispoziție legală nu înlătură această posibilitate, numai că decizia a fost pronunțată anterior edictării Legii nr. 459/2006 prin care au fost modificate prevederile art. 580 3 C. proc. civ. Potrivit textului de lege al art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ. în forma actuală, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită de o altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile ... în favoarea statului, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu.

Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, la cererea creditorului va fixa o sumă datorată statului cu acest titlu ... iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlu, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese. Alineatul 5 al art. 580 3 C. proc. civ. statuează expres că pentru neexecutarea obligațiilor de a face ce nu pot fi îndeplinite de o altă persoană nu se pot acorda daune cominatorii. În raport de prevederile art. 580 3 C. proc. civ., corect prin hotărârile pronunțate nu au fost acordate reclamanților daune cominatorii pe zi de întârziere, aceștia fiind îndreptățiți în condițiile art. 580 3 alin. (2) C. proc.

civ. de a solicita doar daune interese pentru neexecutare sau executare cu întârziere. Forța obligatorie a dispozițiunilor legale, respectiv art. 580 3 C. proc. civ. care reprezintă un izvor de drept, primează deciziei 20 decembrie 2005 pronunțată în recursul în interesul legii, deoarece aceasta nu este un izvor de drept, iar obligativitatea aplicării acesteia decurge din necesitatea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii. Cu alte cuvinte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii trebuie să se plieze pe dispozițiunile legale a căror interpretare și aplicare unitară trebuie asigurată. În raport de succesiunea temporală a dispozițiunilor legale în speță procedurale și a raportului dintre forța obligatorie a acestora și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 329 C. proc.

civ. se constată că recursul declarat de reclamanții B.D.M. și M.I. este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții B.D.M. și M.I. împotriva deciziei nr. 40 din 23 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.