ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5183/2008

Deliberând asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2007 la Tribunalul

București, secția a III-a civilă, sub nr. 31.063/3/2007 B.D.M. și M.I. au

solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea

Municipiului București prin Primarul General să emită o dispoziție prin care să

dea curs cererii conținută în notificarea adresată acestuia în temeiul Legii

nr. 10/2001 cu privire la retrocedarea imobilului situat în București, și

obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi

de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că deși au formulat

notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 de la data de 6 noiembrie 2001 și a

completat această notificare cu toate actele necesare, nici până la data

înregistrării acțiunii nu au primit vreun răspuns privind modul de soluționare

a notificării.

Prin sentința civilă nr. 1479 din 14 noiembrie 2007 Tribunalul București

a admis în parte cererea formulată de reclamanții B.D.M. și M.I., obligând

Primarul Municipiului București să răspundă prin dispoziție motivată la

notificarea formulată de reclamanți privind restituirea imobilului din

București.

Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor

cominatorii, acesta a fost respins ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înainte de republicare, potrivit căruia

unitatea deținătoare avea obligația soluționării notificării printr-o decizie

sau dispoziție motivată, într-un termen imperativ de 60 zile, care operează de

la depunerea notificării sau de la data completării actelor doveditoare.

În speță, instanța a constatat că deși reclamanții au depus notificarea

pentru restituirea imobilului din București, la data de 6 noiembrie 2001 și

odată cu aceasta și actele doveditoare, nici după 6 ani pârâtul nu a procedat

la soluționarea notificării. Depășirea termenului de 60 de zile pentru

soluționarea notificării îi este culpabilă în exclusivitate pârâtului, față de

împrejurarea că acesta nu a solicitat prin adrese comunicate reclamanților

completarea înscrisurilor doveditoare pentru a se putea prevala, așa cum a

arătat în întâmpinare, de nedepunerea acestora ca și motiv de nesoluționare a

cererii.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea reclamanților și

a dispus obligarea Municipiului București prin primarul general să emită, o

dispoziție motivată de soluționare a notificării privind imobilul din

București.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor

cominatorii, tribunalul a concluzionat că acesta este inadmisibil, deoarece

executarea în natură a obligației de a face cu caracter

intuituu personae

este asigurată prin introducerea prevederilor art. 580

2

-580

3

C. proc. civ., care reglementează aplicarea amenzii civile pentru neexecutarea

obligațiilor de „a face”

intuituu personae

în faza executării silite.

Pe de altă parte, față de modificările Codului de procedură civilă prin

Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006, dispozițiunile art. 25 din Legea nr.

10/2001 nu prevăd sancțiunea daunelor cominatorii în situația în care unitatea

deținătoare nu a soluționat notificarea în termenul de 60 zile de la

înregistrarea acestuia ori de la data depunerii sau completării actelor

doveditoare.

Prin decizia nr. 40 din 23 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanților ale căror critici

s-au axat pe modul de soluționare al capătului de cerere privind acordarea

daunelor cominatorii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a concluzionat, referindu-se la

decizia XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

pronunțată în recursul în interesul legii că într-adevăr dispozițiunile art.

580

3

alin. (1) C. proc. civ. nu excludeau la data aceea obligarea

debitorului la plata daunelor cominatorii, cât timp nicio dispoziție a legii nu

exclude această posibilitate după modificarea art. 580

3

C. proc.

civ. prin Legea nr. 459/2006 edictată ulterior deciziei XX din 12 decembrie 2005.

Posibilitatea acordării daunelor cominatorii a fost înlăturată deoarece

debitorul obligației personale de „a face” poate fi constrâns pentru

îndeplinirea ei numai prin aplicarea unei amenzi civile. Ca urmare, reclamanții

nu mai au dreptul de a recurge la obligarea debitorului obligației de „a face”

la plata daunelor cominatorii.

Împotriva deciziei civile nr. 40 din 23 ianuarie 2008 au declarat recurs

reclamanții.

În susținerea recursului, neîncadrat în vreuna din ipotezele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se critică decizia sub

aspectul modului de soluționare al capătului de cerere vizând acordarea

daunelor cominatorii, invocând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 20 din 12

decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii; - recurenții arată că și la data pronunțării acesteia se punea

problema admisibilității sau inadmisibilității cererii de acordare a daunelor

cominatorii în condițiile existenței și a altor forme legale de sancționare a

debitorului obligației de „a face” cu caracter intuituu personae.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, prin decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii s-a statuat că

dispozițiunile art. 580

3

C. proc. civ. nu exclud dreptul

creditorului obligației de „a face” cu caracter

intuituu personae

de a

recurge la obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii, de vreme ce

nicio dispoziție legală nu înlătură această posibilitate, numai că decizia a

fost pronunțată anterior edictării Legii nr. 459/2006 prin care au fost

modificate prevederile art. 580

3

C. proc. civ.

Potrivit textului de lege al art. 580

3

alin. (1) C. proc.

civ. în forma actuală, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită de o

altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei,

prin aplicarea unei amenzi civile ... în favoarea statului, stabilită pe zi de

întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu.

Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în

titlul executoriu, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei

amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, la cererea creditorului

va fixa o sumă datorată statului cu acest titlu ... iar pentru acoperirea

prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlu,

creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.

Alineatul 5 al art. 580

3

C. proc. civ. statuează expres că

pentru neexecutarea obligațiilor de a face ce nu pot fi îndeplinite de o altă

persoană nu se pot acorda daune cominatorii.

În raport de prevederile art. 580

3

C. proc. civ., corect prin

hotărârile pronunțate nu au fost acordate reclamanților daune cominatorii pe zi

de întârziere, aceștia fiind îndreptățiți în condițiile art. 580

3

alin.

(2) C. proc. civ. de a solicita doar daune interese pentru neexecutare sau

executare cu întârziere.

Forța obligatorie a dispozițiunilor legale, respectiv art. 580

3

C. proc. civ. care reprezintă un izvor de drept, primează deciziei 20 decembrie

2005 pronunțată în recursul în interesul legii, deoarece aceasta nu este un

izvor de drept, iar obligativitatea aplicării acesteia decurge din necesitatea

asigurării interpretării și aplicării unitare a legii. Cu alte cuvinte, decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii

trebuie să se plieze pe dispozițiunile legale a căror interpretare și aplicare

unitară trebuie asigurată.

În raport de succesiunea temporală a dispozițiunilor legale în speță

procedurale și a raportului dintre forța obligatorie a acestora și deciziile

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 329 C. proc.

civ. se constată că recursul declarat de reclamanții B.D.M. și M.I. este

nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanții B.D.M.

și M.I. împotriva deciziei nr. 40 din 23 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2008.