ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5486/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23

august 2007 reclamanții C.I. și C.A.E. au chemat în judecată pe pârâții

Municipiul București prin Primarul General și pe Primarul Municipiului

București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați

să emită decizia de soluționare a notificării nr. 3444/2001 privind imobilul

situat în București, și la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de

întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la executarea

obligației.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să

se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării formulate de reclamanți

sub sancțiunea plății sumei de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligației.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că cererea reclamanților este întemeiată, aceștia având

calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr.

10/2001. În drept, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, dispoziții legale care prevăd obligația entității

investite cu notificarea de a analiza și a soluționa în raport de dovezile

anexate notificării. Cum pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a răspunde

notificării și în speță sunt îndeplinite cerințele art. 1073 și art. 1075 C.

civ. și art. 580

3

C. proc. civ., pârâții datorează daune

cominatorii.

Prin decizia nr. 98 A din 14

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și-a schimbat

în parte sentința primei instanțe în sensul că a înlăturat obligația de plată a

daunelor cominatorii stabilite în sarcina pârâtului. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că termenul prescris de lege pentru răspunsul unității

deținătoare este de 60 de zile de la data înregistrării notificării, termen

care, deși nu are caracterul unui termen de decădere, nu poate fi configurat în

afara exigențelor unui termen rezonabil.

Orice contestație prin care se

urmărește valorificarea unui drept patrimonial, real sau de creanță, indiferent

de modalitatea concretă de soluționare prescrisă de lege, inclusiv printr-o

procedură prealabilă, trebuie să beneficieze de toate exigențele dictate de

caracterul echitabil al procedurii (chiar și sub aspectul termenului rezonabil

de soluționare a notificării), cu atât mai mult cu cât litera și spiritul legii

speciale obligă la celeritate (dat fiind și importanța actului juridic al

reparațiunii).

Referitor la daunele cominatorii,

instanța de apel a reținut că urmare a modificării legislative intervenită

ulterior datei pronunțării deciziei în interesul legii nr. XX/2005 de către

Înalta Curte de Casație și Justiție invocată de prima instanță, articolul 580

3

prevede expres că pentru neexecutarea obligațiilor de „a face” (obiect al

articolului menționat) nu se pot acorda daune cominatorii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs reclamanții C.A.E. și C.I., invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică vizând greșita aplicare a legii.

Susțin, în esență, că întrucât

pârâtul nu a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 și nu s-a pronunțat în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării prin decizie sau dispoziție motivată, în mod greșit instanța de

apel a respins capătul de cerere privind obligarea acestuia la daune

cominatorii pentru neexecutarea obligației de „a face”.

În opinia recurenților-reclamanți,

acordarea daunelor cominatorii devine inadmisibilă în condițiile în care exista

deja un titlu executoriu pentru obligația de „a face”, dar în condițiile în

care nu există un titlu executor pentru obligația de „a face”, apreciază că

solicitarea acordării daunelor cominatorii este admisibilă în cadrul aceleiași

hotărâri care soluționează obligația de „a face” (cum este cazul în speță).

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce succed:

Executarea silită a altor obligații

de „a face”, categorie în care se încadrează și obligația stabilită în sarcina

entităților deținătoare de a răspunde notificărilor care le sunt adresate de

persoanele îndreptățite, este reglementată prin dispozițiile art. 580 și urm.

C. proc. civ.

Potrivit alin. (5) al art. 580

3

,

text de lege introdus prin art. 1 pct. 34 din Legea nr. 459 din 6 decembrie

2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată

în M.Of. nr. 994 din 13 decembrie 2006, pentru neexecutarea obligațiilor

prevăzute în prezentul articol (de a face sau de a nu face) nu se pot acorda

daune cominatorii.

Drept urmare, având în vedere

modificarea legislativă în domeniul de incidență a art. 580

3

intervenită după data pronunțării deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că în mod just instanța

de apel a reținut că pentru neexecutarea obligațiilor de a face (cum este și

cazul în speță) nu se pot acorda daune cominatorii.

Ca atare, constatând legalitatea

deciziei atacate care a fost dată cu aplicarea corectă a legii, recursul

declarat de reclamanți se privește ca nefondat și va fi respins în consecință

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții C.A.E. și C.I. împotriva deciziei civile nr. 98 A din 14

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze

cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie

2008.