ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5486/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 august 2007 reclamanții C.I. și C.A.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și pe Primarul Municipiului București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să emită decizia de soluționare a notificării nr. 3444/2001 privind imobilul situat în București, și la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la executarea obligației. Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării formulate de reclamanți sub sancțiunea plății sumei de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligației.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea reclamanților este întemeiată, aceștia având calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001. În drept, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziții legale care prevăd obligația entității investite cu notificarea de a analiza și a soluționa în raport de dovezile anexate notificării. Cum pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a răspunde notificării și în speță sunt îndeplinite cerințele art. 1073 și art. 1075 C. civ. și art. 580 3 C. proc. civ., pârâții datorează daune cominatorii. Prin decizia nr. 98 A din 14 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și-a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a înlăturat obligația de plată a daunelor cominatorii stabilite în sarcina pârâtului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că termenul prescris de lege pentru răspunsul unității deținătoare este de 60 de zile de la data înregistrării notificării, termen care, deși nu are caracterul unui termen de decădere, nu poate fi configurat în afara exigențelor unui termen rezonabil. Orice contestație prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial, real sau de creanță, indiferent de modalitatea concretă de soluționare prescrisă de lege, inclusiv printr-o procedură prealabilă, trebuie să beneficieze de toate exigențele dictate de caracterul echitabil al procedurii (chiar și sub aspectul termenului rezonabil de soluționare a notificării), cu atât mai mult cu cât litera și spiritul legii speciale obligă la celeritate (dat fiind și importanța actului juridic al reparațiunii).

Referitor la daunele cominatorii, instanța de apel a reținut că urmare a modificării legislative intervenită ulterior datei pronunțării deciziei în interesul legii nr. XX/2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție invocată de prima instanță, articolul 580 3 prevede expres că pentru neexecutarea obligațiilor de „a face” (obiect al articolului menționat) nu se pot acorda daune cominatorii. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții C.A.E. și C.I., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică vizând greșita aplicare a legii. Susțin, în esență, că întrucât pârâtul nu a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu s-a pronunțat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin decizie sau dispoziție motivată, în mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere privind obligarea acestuia la daune cominatorii pentru neexecutarea obligației de „a face”.

În opinia recurenților-reclamanți, acordarea daunelor cominatorii devine inadmisibilă în condițiile în care exista deja un titlu executoriu pentru obligația de „a face”, dar în condițiile în care nu există un titlu executor pentru obligația de „a face”, apreciază că solicitarea acordării daunelor cominatorii este admisibilă în cadrul aceleiași hotărâri care soluționează obligația de „a face” (cum este cazul în speță). Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: Executarea silită a altor obligații de „a face”, categorie în care se încadrează și obligația stabilită în sarcina entităților deținătoare de a răspunde notificărilor care le sunt adresate de persoanele îndreptățite, este reglementată prin dispozițiile art. 580 și urm. C. proc.

civ. Potrivit alin. (5) al art. 580 3 , text de lege introdus prin art. 1 pct. 34 din Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în M.Of. nr. 994 din 13 decembrie 2006, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol (de a face sau de a nu face) nu se pot acorda daune cominatorii. Drept urmare, având în vedere modificarea legislativă în domeniul de incidență a art. 580 3 intervenită după data pronunțării deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că în mod just instanța de apel a reținut că pentru neexecutarea obligațiilor de a face (cum este și cazul în speță) nu se pot acorda daune cominatorii.

Ca atare, constatând legalitatea deciziei atacate care a fost dată cu aplicarea corectă a legii, recursul declarat de reclamanți se privește ca nefondat și va fi respins în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.A.E. și C.I. împotriva deciziei civile nr. 98 A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.