ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6005/2008

În temeiul dispozițiilor art. 242

alin. (2) C. proc. civ., va reține cauza spre soluționare.

Deliberând, în temeiul art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 17 septembrie 2007, reclamanta

T.(T.)T. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul

General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtului de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

înregistrată sub nr. 2914/2001, având ca obiect imobilul situat în București,

și obligarea pârâtului la daune cominatorii.

Prin sentința civilă nr. 1319 din 18

octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea

reclamantei, a obligat pe pârât la soluționarea notificării întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 2914/2001 la B.E.J. B., R.

și B., având ca obiect imobilul din București, precum și la plata de daune

cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a

hotărârii până la executarea efectivă a obligației.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că pârâtului îi revenea obligația de a răspunde solicitării reclamantei

în termen de 60 de zile, potrivit art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr.

10/2001.

S-a considerat că pârâtul rămâne

obligat să soluționeze notificarea în termenul prescris de lege, neputând

invoca pentru întârzierea răspunsului, nedepunerea actelor doveditoare de către

petent, posibilitatea depunerii înscrisurilor doveditoare până la soluționarea

notificării, conform modificării aduse art. 23 prin Legea nr. 247/2005, fiind o

normă în favoarea titularului cererii.

S-a mai reținut că modalitatea

răspunsului la notificare și termenul sunt imperative, neavând caracter de

recomandare, iar prin lipsa răspunsului, pârâtul a adoptat o conduită

culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantei și a lipsit-o de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o

ca nelegală și netemeinică pentru greșita obligare la plata daunelor

cominatorii, cu încălcarea art. 580

3

C. proc. civ. și art. 1073 C.

civ., cât și pentru greșita reținere a caracterului termenului de 60 de zile

pentru soluționarea notificării ca fiind imperativ și nu de recomandare.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 91 din 6 februarie 2008, a admis apelul

pârâtului Municipiul București prin Primarul General și a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere privind

acordarea daunelor cominatorii.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut, în esență, că, în reglementarea actuală există o

dispoziție expresă a legii care înlătură posibilitatea acordării daunelor

cominatorii în cazul neexecutării obligațiilor „de a face

” intuitu personae

,

respectiv dispozițiile art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ.

S-a avut în vedere că aceste

dispoziții au fost edictate prin Legea nr. 459/2006, ulterioară deciziei nr. XX

din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a

admis recursul în interesul legii și s-a statuat că reglementarea cuprinsă în

art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ. nu exclude folosirea dreptului de

a recurge la obligarea debitorului la daune cominatorii, cât timp, prin nicio

dispoziție a legii, nu este înlăturată o astfel de posibilitate.

Ca atare, s-a reținut că reclamanta

nu mai are dreptul de a recurge la obligarea debitorului la plata daunelor

cominatorii, acesta având la dispoziție mijloacele procedurale prevăzute în mod

expres de dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtului-apelant de a răspunde notificării

reclamantei, prin emiterea unei dispoziții motivate, curtea de apel a constatat

că soluția primei instanțe este legală și temeinică întrucât acesta nu și-a

îndeplinit obligația legală, stabilită, în mod imperativ, prin dispozițiile

art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul legal reclamanta T.(T.)T. criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamanta

a susținut că instanța de apel a încălcat, prin hotărârea recurată,

dispozițiile art. 329 C. proc. civ. și nu a ținut seama de dispozițiile

deciziei de recurs în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că cererea privind

obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării

obligației debitorului la plata amenzii civile.

Analizând critica invocată de

reclamanta-recurentă raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerente ce succed:

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 329 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

219/2005, soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra

recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe în ceea ce

privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate.

În actuala reglementare, art. 580

3

alin. 5 C. proc. civ.prevede expres că pentru neexecutarea obligațiilor

prevăzute în acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Aceste dispoziții au fost introduse

în Codul de procedură civilă prin Legea nr. 459/2006, care este ulterioară

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 12 decembrie 2005,

astfel că aceasta nu mai poate fi aplicată, reclamanta-recurentă nefiind

îndreptățită să recurgă la obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii.

Aceasta are la dispoziție mijloacele procedurale prevăzute în mod expres de

dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., respectiv plata unei amenzi

civile în favoarea statului, sau acțiunea privind plata daunelor interese,

pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației de a

face.

Ca atare, soluția respingerii

capătului de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii este

legală. Pentru aceste considerente, Curtea va constata că recursul este

nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.T. împotriva deciziei civile

nr. 91 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 octombrie 2008.