ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4898/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Sentința primei instanțe Prin sentința nr. 143/ CA din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, pronunțată după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4506 din 4 decembrie 2008, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC G.M. SA prin lichidator judiciar M. SPRL Constanța în contradictoriu cu M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Direcția Controlului Fiscal.

Instanța a luat act de renunțarea parțială a reclamantei la soluționarea contestației în privința creanței bugetare în sumă de 20.480.145.698 lei ROL reprezentând: impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere aferente, stabilită prin procesul-verbal de control fiscal încheiat la data de 19 mai 2008 de către Direcția Controlului Fiscal Constanța, până la pronunțarea unei soluții pe latură penală. Instanța a dispus anularea deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și anularea parțială a procesului-verbal de control fiscal întocmit la 19 mai 2003 de Direcția Controlului Fiscal Constanța pentru suma de 5.960.416.573 lei ROL, reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere, calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și faliment față de SC G.M.

SA dispusă prin Decizia civilă nr. 1308/COM din 16 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța. 2. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC G.M. SA, societate aflată în procedura judiciară a falimentului, prin administrator judiciar SC M. SPRL, numit în temeiul încheierii nr. 2564/COM din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și a procesului –verbal de control încheiat la 19 mai 2003 de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Direcția Controlului Fiscal.

Instanța de fond a reținut că în urma unui control fiscal efectuat în perioada 30 ianuarie 2003 – 13 mai 2003 privind modul de constituire și virare a obligațiilor SC G.M. SA către bugetul de stat, Direcția Controlului Fiscal Constanța a întocmit la data de 19 mai 2003 un proces-verbal de control prin care a stabilit valoarea obligațiilor fiscale ale societății datorate cu titlul de impozit, precum și majorările și penalitățile aferente calculate până la data încheierii controlului fiscal. Prin același proces-verbal de control au fost aplicate societății amenzi pentru contravențiile constatate, iar prin adresa din 27 mai 2003 Direcția Controlului Fiscal Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la săvârșirea faptelor de evaziune fiscală reglementate de art. 11 și art. 13 din legea privind combaterea evaziunii fiscale de către administratorii statutari ai SC G.M.

SA. Instanța a reținut că în urma controlului fiscal arătat, Administrația Finanțelor Publice Constanța a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei SC G.M. SA, solicitând înscrierea sa în tabel cu suma de 48.631.020.481 lei ROL, referitor la care a precizat că este stabilită conform dispozițiilor de urmărire nr. 3934 din 22 mai 2003 și avizului urmărire - încasare nr. 3934 din 22 mai 2008, care au avut la bază procesul - verbal nr. 1067 din 22 mai 2003. Creditoarea a menționat că dobânzile și penalitățile, ca obligații accesorii de plată, au fost calculate până la data de 13 mai 2003. Instanța a reținut că procesul verbal de control nr. 1067 din 22 mai 2003 a fost contestat de administratorul judiciar al SC G.M.

SA în procedura contenciosului fiscal sub două aspecte: 1. s-au contestat diferite sume, totalizând 20.480.145.698 lei ROL stabilite cu titlu de impozit pe profit și TVA, inclusiv accesoriile aferente, datorită nerecunoașterii prin actul de control a deductibilității unor cheltuieli efectuate de SC G.M. SA; 2. S-a contestat suma de 5.960.415.573 lei ROL reprezentând majorări, penalități și dobânzi aferente debitelor principale calculate după data deschiderii procedurii insolvenței față de SC G.M. SA respectiv data de 16 decembrie 2002. Contestația respectivă a fost soluționată prin Decizia nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în sensul că a fost suspendată soluționarea cauzei referitoare la suma de 20.480.145.698 lei până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului de suspendare și a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma totală reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat acțiunea ce face obiectul acțiunii de față. Instanța de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a reținut că în cursul soluționării recursului declarat împotriva sentinței nr. 206/ CA din 13 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, SC G.M.

SA prin administratorul judiciar M. SPRL și-a modificat poziția procesuală în sensul renunțării parțiale la soluționarea contestației în ceea ce privește contestarea creanței bugetare în valoare de 20.480.145.698 lei vechi reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere stabilite prin procesul-verbal de control fiscal încheiat la data de 19 mai 2008 de către Direcția Controlului Fiscal Constanța, până la pronunțarea unei soluții pe latură penală. Cu privire la motivul nr. 2 al contestației, instanța de fond a reținut că suma de 5.960.416.573 lei ROL, reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere calculate după deschiderea procedurii (16 decembrie 2002) este greșit stabilită de organul de control.

Astfel, instanța de fond a constatat că procedura generală de reorganizare judiciară și faliment a fost deschisă față de SC G.M. SA la data de 16 decembrie 2002, în baza Deciziei nr. 1308/COM din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, sub imperiul O.G. nr. 38/2002, iar organul administrativ-fiscal a reținut greșit faptul că actul normativ arătat (O.G. nr. 38/2002) nu este aplicabil în cauză. De asemenea, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile legale, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței unei societăți comerciale, creanțele creditorilor nu pot fi modificate în sensul majorării acestora ca urmare a includerii dobânzilor, penalităților sau majorărilor de întârziere, ci singura modalitate de valorificare a creanțelor aparținând creditorilor este formularea declarațiilor de creanță și înscrierea acestora în tabloul creditorilor sub supravegherea judecătorului sindic.

Astfel, instanța a constatat că legiuitorul a înțeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanței debitorului, urmărindu-se menținerea patrimoniului societății comerciale, aflată în insolvență comercială, în starea existentă la data deschiderii acestei proceduri. 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat următoarele: 3.1.

Instanța de fond a anulat în parte actele administrativ-fiscale contestate, cu privire la suma de 5.960.416.573 ROL, fără să observe că majorările, penalitățile și dobânzile calculate asupra taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit sunt parte integrantă a sumei de 20.480.145.698 ROL, pentru care societatea reclamantă și-a exercitat dreptul la dispoziție în sensul renunțării la judecată, potrivit art. 246 C. proc. civ. 3.2. În ceea ce privește majorările, dobânzile și penalitățile aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, contribuțiilor la fondurile speciale și impozitului pe veniturile din salarii, recurenta - pârâtă a arătat că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, așa cum au fost modificate prin O.G.

nr. 38/2002, preluate apoi în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără să țină seama, pe de o parte, de dispozițiile art. 60 alin. (7) din aceeași lege, potrivit cărora pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea procedurii, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități până la data achitării lor sau, după caz, până la data intrării în faliment și pe de altă parte că prevederile Legii nr. 85/2006 s-au aplicat doar începând cu data de 20 iulie 2006. Pentru societățile în cazul cărora procedura a fost deschisă în baza Legii nr. 65/1995 și continuată după intrarea în vigoare a legii noi, calculul accesoriilor se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data respectivă.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că dispozițiile legale aplicabile speței sunt: art. 13 și art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 privind executarea obligațiilor bugetare, cu modificările și completările ulterioare, menținute prin O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003, coroborate cu prevederile art. 37 și art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, conform interpretării date prin decizia nr. 5/2004 a Comisiei fiscale centrale, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1365/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările formulate de intimata - reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001, corelate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990, îndreptată împotriva Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003, privind soluționarea contestației formulate de SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC M. SPRL, împotriva procesului-verbal încheiat de Direcția Controlului Fiscal Constanța la data de 19 mai 2003. Dispozitivul deciziei cuprinde două măsuri distincte adoptate în procedura administrativă de soluționare a contestației fiscale: i) Suspendarea soluționării contestației cu privire la suma de 20.480.145.608 lei (ROL) până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, în temeiul art. 10 din O.U.G.

nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele M.F.P. ii) Respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 35.889.974 lei (ROL), reprezentând majorări de întârziere de venitul microîntreprinderilor, contribuției la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuției la fondul special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe venitul din salarii.

2. Așa cum s-a menționat la pct. I.1 în cuprinsul prezentei decizii, curtea de apel a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea acțiunii în ceea ce privește contestarea sumei de 20.480.145.698 lei (ROL) reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere aferente și a anulat, totodată, procesul-verbal de control fiscal și decizia de soluționare a contestației, în parte, pentru suma de 5.960.416.573 lei (ROL) reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și faliment. Instanța și-a fundamentat soluția pe considerentul că debitele accesorii (dobânzi, penalități de întârziere și majorări) în litigiu, calculate nelegal după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și faliment, totalizează 5.960.416.573 lei (ROL), iar nu 35.889.976 lei (ROL), cum a stabilit în mod eronat autoritatea fiscală.

Verificând sumele reținute în procesul-verbal de control fiscal și în decizia contestată, Înalta Curte constată însă că eronat este calculul efectuat de prima instanță, care nu a observat că debitele accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit au fost incluse în suma de 20.480.145.698 lei vechi pentru care s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii. Astfel, din motivarea Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P.

rezultă că suma de 20.480.145.608 lei ce formează obiect al punctului 1 din dispozitiv, este compusă din: 14.091.123.846 lei – cheltuieli nedeductibile fiscal; 464.495.163 lei – taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă fiscal: - 2.942.429.953 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; - 51.725.841 lei – dobânzi aferente impozitului pe profit; - 1.045.070.397 lei – penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; - 123.516.161 lei – majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; - 1.341.761.376 lei - dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată; - 420.022.871 lei – penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată. Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat practic două soluții contradictorii pentru aceleași sume reprezentând debite accesorii taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit: pe de o parte, a luat act de exercitarea dreptului de dispoziție al părții conform art. 246 C. proc.

civ. (act de dispoziție care nu a fost contestat în nici un fel de partea care l-a exercitat) și pe de altă parte a anulat parțial actele administrativ-fiscale, pentru o sumă globală care include și datoriile precizate anterior, depășind limitele cadrului procesual, astfel cum a fost fixat prin manifestarea de voință a societății reclamante și cum a fost reținut în decizia de casare nr. 4506 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de rejudecare în fond după casare era limitat la pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

3. În ceea ce privește legalitatea stabilirii de dobânzi, penalități și majorări după data deschiderii procedurii, în limitele sumei de 35.889.974 lei (ROL) aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, contribuției la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuției la fondul special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe veniturile din salarii, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 38/2002, în condițiile în care procedura a fost deschisă față de intimata-reclamantă la data de 16 decembrie 2002, sub imperiul acestui din urmă act normativ.

Recurenta-pârâtă a făcut referire la dispozițiile pct. 5 din Decizia nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei fiscale centrale, publicată în M. Of. nr. 879 din 27 septembrie 2004, ignorând însă evoluția ulterioară a legislației în materie și chiar interpretarea dată acesteia prin Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, publicată în M. Of. nr. 770 din 17 noiembrie 2008, în sensul că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, după caz, nu se mai datorează și nu se mai calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele înscrise în masa credală și pentru cele rezultate din activitatea curentă indiferent de data deschiderii acestei proceduri. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul anulării parțiale a actelor administrativ-fiscale, în limitele sumei de 35.889.974 lei (ROL).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 143/ CA din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că dispune anularea pct. 2 din Decizia nr. 242 din 31 iulie 2003 emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și anularea parțială a procesului-verbal de control fiscal încheiat de Direcția Controlului Fiscal Constanța cu privire la suma de 35.889.974 ROL (3.588,99 RON), reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe venitul microîntreprinderilor, contribuției la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuții la fondul special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe venitul din salarii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.