ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4898/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4898/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Sentința primei instanțe

Prin sentința nr. 143/ CA

din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, pronunțată după casarea cu

trimitere dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4506

din 4 decembrie 2008, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC G.M. SA

prin lichidator judiciar M. SPRL Constanța în contradictoriu cu M.F.P. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța - Direcția Controlului Fiscal.

Instanța a luat act de

renunțarea parțială a reclamantei la soluționarea contestației în privința

creanței bugetare în sumă de 20.480.145.698 lei ROL reprezentând: impozit pe

profit, taxă pe valoare adăugată, majorări de întârziere, dobânzi și penalități

de întârziere aferente, stabilită prin procesul-verbal de control fiscal

încheiat la data de 19 mai 2008 de către Direcția Controlului Fiscal Constanța,

până la pronunțarea unei soluții pe latură penală.

Instanța a dispus anularea

deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor și anularea parțială a procesului-verbal de control fiscal întocmit

la 19 mai 2003 de Direcția Controlului Fiscal Constanța pentru suma de

5.960.416.573 lei ROL, reprezentând majorări, dobânzi și penalități de

întârziere, calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare

judiciară și faliment față de SC G.M. SA dispusă prin Decizia civilă nr. 1308/COM

din 16 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța.

drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC G.M. SA, societate aflată în procedura judiciară a

falimentului, prin administrator judiciar SC M. SPRL, numit în temeiul

încheierii nr. 2564/COM din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 emisă de M.F.P. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor București și a procesului –verbal de

control încheiat la 19 mai 2003 de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța - Direcția Controlului Fiscal.

Instanța de fond a reținut

că în urma unui control fiscal efectuat în perioada 30 ianuarie 2003 – 13 mai

2003 privind modul de constituire și virare a obligațiilor SC G.M. SA către

bugetul de stat, Direcția Controlului Fiscal Constanța a întocmit la data de 19

mai 2003 un proces-verbal de control prin care a stabilit valoarea obligațiilor

fiscale ale societății datorate cu titlul de impozit, precum și majorările și

penalitățile aferente calculate până la data încheierii controlului fiscal.

Prin același proces-verbal

de control au fost aplicate societății amenzi pentru contravențiile constatate,

iar prin adresa din 27 mai 2003 Direcția Controlului Fiscal Constanța a sesizat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la săvârșirea faptelor de

evaziune fiscală reglementate de art. 11 și art. 13 din legea privind

combaterea evaziunii fiscale de către administratorii statutari ai SC G.M. SA.

Instanța a reținut că în

urma controlului fiscal arătat, Administrația Finanțelor Publice Constanța a

formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei SC G.M. SA,

solicitând înscrierea sa în tabel cu suma de 48.631.020.481 lei ROL, referitor

la care a precizat că este stabilită conform dispozițiilor de urmărire nr. 3934

din 22 mai 2003 și avizului urmărire - încasare nr. 3934 din 22 mai 2008, care

au avut la bază procesul - verbal nr. 1067 din 22 mai 2003. Creditoarea a

menționat că dobânzile și penalitățile, ca obligații accesorii de plată, au

fost calculate până la data de 13 mai 2003.

Instanța a reținut că

procesul verbal de control nr. 1067 din 22 mai 2003 a fost contestat de administratorul judiciar al SC G.M. SA în procedura contenciosului fiscal

sub două aspecte:

sume, totalizând 20.480.145.698 lei ROL stabilite cu titlu de impozit pe profit

și TVA, inclusiv accesoriile aferente, datorită nerecunoașterii prin actul de

control a deductibilității unor cheltuieli efectuate de SC G.M. SA;

5.960.415.573 lei ROL reprezentând majorări, penalități și dobânzi aferente

debitelor principale calculate după data deschiderii procedurii insolvenței

față de SC G.M. SA respectiv data de 16 decembrie 2002.

Contestația respectivă a

fost soluționată prin Decizia nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în sensul că a fost suspendată

soluționarea cauzei referitoare la suma de 20.480.145.698 lei până la

pronunțarea unei soluții pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi

reluată la încetarea motivului de suspendare și a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația reclamantei pentru suma totală reprezentând majorări, dobânzi și

penalități de întârziere.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a formulat acțiunea ce face obiectul acțiunii de față.

Instanța de fond, după

casarea cu trimitere spre rejudecare, a reținut că în cursul soluționării

recursului declarat împotriva sentinței nr. 206/ CA din 13 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, SC G.M. SA prin administratorul judiciar M. SPRL și-a modificat

poziția procesuală în sensul renunțării parțiale la soluționarea contestației în

ceea ce privește contestarea creanței bugetare în valoare de 20.480.145.698 lei

vechi reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări de întârziere, dobânzi și

penalități de întârziere stabilite prin procesul-verbal de control fiscal încheiat

la data de 19 mai 2008 de către Direcția Controlului Fiscal Constanța, până la

pronunțarea unei soluții pe latură penală.

Cu privire la motivul nr. 2

al contestației, instanța de fond a reținut că suma de 5.960.416.573 lei ROL,

reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere calculate după deschiderea

procedurii (16 decembrie 2002) este greșit stabilită de organul de control.

Astfel, instanța de fond a

constatat că procedura generală de reorganizare judiciară și faliment a fost

deschisă față de SC G.M. SA la data de 16 decembrie 2002, în baza Deciziei nr. 1308/COM

din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, sub imperiul O.G. nr. 38/2002,

iar organul administrativ-fiscal a reținut greșit faptul că actul normativ

arătat (O.G. nr. 38/2002) nu este aplicabil în cauză.

De asemenea, instanța de fond

a reținut că în conformitate cu dispozițiile legale, de la momentul deschiderii

procedurii insolvenței unei societăți comerciale, creanțele creditorilor nu pot

fi modificate în sensul majorării acestora ca urmare a includerii dobânzilor,

penalităților sau majorărilor de întârziere, ci singura modalitate de

valorificare a creanțelor aparținând creditorilor este formularea declarațiilor

de creanță și înscrierea acestora în tabloul creditorilor sub supravegherea

judecătorului sindic.

Astfel, instanța a constatat

că legiuitorul a înțeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor și a

oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanței debitorului,

urmărindu-se menținerea patrimoniului societății comerciale, aflată în

insolvență comercială, în starea existentă la data deschiderii acestei

proceduri.

pârâtă

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

arătat următoarele:

3.1. Instanța de fond a

anulat în parte actele administrativ-fiscale contestate, cu privire la suma de

5.960.416.573 ROL, fără să observe că majorările, penalitățile și dobânzile

calculate asupra taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit sunt parte

integrantă a sumei de 20.480.145.698 ROL, pentru care societatea reclamantă

și-a exercitat dreptul la dispoziție în sensul renunțării la judecată, potrivit

art. 246 C. proc. civ.

3.2. În ceea ce privește

majorările, dobânzile și penalitățile aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor,

contribuțiilor la fondurile speciale și impozitului pe veniturile din salarii,

recurenta - pârâtă a arătat că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe

prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, așa cum au fost modificate prin O.G.

nr. 38/2002, preluate apoi în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără să

țină seama, pe de o parte, de dispozițiile art. 60 alin. (7) din aceeași lege,

potrivit cărora pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte,

cât și după deschiderea procedurii, debitorul datorează majorări de întârziere

și penalități până la data achitării lor sau, după caz, până la data intrării în

faliment și pe de altă parte că prevederile Legii nr. 85/2006 s-au aplicat doar

începând cu data de 20 iulie 2006. Pentru societățile în cazul cărora procedura

a fost deschisă în baza Legii nr. 65/1995 și continuată după intrarea în

vigoare a legii noi, calculul accesoriilor se face în conformitate cu

prevederile legale în vigoare la data respectivă.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a arătat că dispozițiile legale aplicabile speței sunt: art. 13

și art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 privind executarea obligațiilor

bugetare, cu modificările și completările ulterioare, menținute prin O.G. nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, în vigoare începând cu data de 1

ianuarie 2003, coroborate cu prevederile art. 37 și art. 60 alin. (7) din Legea

nr. 64/1995, conform interpretării date prin decizia nr. 5/2004 a Comisiei

fiscale centrale, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1365/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

ținând seama și de apărările formulate de intimata - reclamantă prin

concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

administrativ a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 12

din O.U.G. nr. 13/2001, corelate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990, îndreptată împotriva

Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003, privind soluționarea contestației formulate

de SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC M. SPRL, împotriva

procesului-verbal încheiat de Direcția Controlului Fiscal Constanța la data de

19 mai 2003.

Dispozitivul deciziei

cuprinde două măsuri distincte adoptate în procedura administrativă de

soluționare a contestației fiscale:

i) Suspendarea soluționării

contestației cu privire la suma de 20.480.145.608 lei (ROL) până la pronunțarea

unei soluții pe latura penală, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de

control sau de impunere întocmite de organele M.F.P.

ii) Respingerea ca

neîntemeiată a contestației pentru suma de 35.889.974 lei (ROL), reprezentând majorări

de întârziere de venitul microîntreprinderilor, contribuției la fondul special

de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuției la fondul

special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe venitul din

salarii.

pct. I.1 în cuprinsul prezentei decizii, curtea de apel a luat act de

renunțarea reclamantei la soluționarea acțiunii în ceea ce privește contestarea

sumei de 20.480.145.698 lei (ROL) reprezentând impozit pe profit, taxa pe

valoarea adăugată, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere

aferente și a anulat, totodată, procesul-verbal de control fiscal și decizia de

soluționare a contestației, în parte, pentru suma de 5.960.416.573 lei (ROL)

reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere calculate după data deschiderii

procedurii de reorganizare judiciară și faliment.

Instanța și-a fundamentat

soluția pe considerentul că debitele accesorii (dobânzi, penalități de întârziere

și majorări) în litigiu, calculate nelegal după data deschiderii procedurii de

reorganizare judiciară și faliment, totalizează 5.960.416.573 lei (ROL), iar nu

35.889.976 lei (ROL), cum a stabilit în mod eronat autoritatea fiscală.

Verificând sumele reținute

în procesul-verbal de control fiscal și în decizia contestată, Înalta Curte

constată însă că eronat este calculul efectuat de prima instanță, care nu a

observat că debitele accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată și

impozitului pe profit au fost incluse în suma de 20.480.145.698 lei vechi

pentru care s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii.

Astfel, din motivarea Deciziei

nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. rezultă că suma de 20.480.145.608 lei ce

formează obiect al punctului 1 din dispozitiv, este compusă din:

14.091.123.846 lei –

cheltuieli nedeductibile fiscal;

464.495.163 lei – taxa pe

valoarea adăugată nedeductibilă fiscal:

- 2.942.429.953 lei –

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 51.725.841 lei – dobânzi

aferente impozitului pe profit;

- 1.045.070.397 lei –

penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 123.516.161 lei – majorări

de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;

- 1.341.761.376 lei -

dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată;

- 420.022.871 lei –

penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

Procedând în modul arătat,

curtea de apel a pronunțat practic două soluții contradictorii pentru aceleași

sume reprezentând debite accesorii taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe

profit: pe de o parte, a luat act de exercitarea dreptului de dispoziție al

părții conform art. 246 C. proc. civ. (act de dispoziție care nu a fost

contestat în nici un fel de partea care l-a exercitat) și pe de altă parte a

anulat parțial actele administrativ-fiscale, pentru o sumă globală care include

și datoriile precizate anterior, depășind limitele cadrului procesual, astfel

cum a fost fixat prin manifestarea de voință a societății reclamante și cum a

fost reținut în decizia de casare nr. 4506 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul controlului de

legalitate exercitat de instanța de rejudecare în fond după casare era limitat

la pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

legalitatea stabilirii de dobânzi, penalități și majorări după data deschiderii

procedurii, în limitele sumei de 35.889.974 lei (ROL) aferente impozitului pe

veniturile microîntreprinderilor, contribuției la fondul special de

solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuției la fondul

special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe veniturile din

salarii, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat

corect prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată

și completată prin O.G. nr. 38/2002, în condițiile în care procedura a fost

deschisă față de intimata-reclamantă la data de 16 decembrie 2002, sub imperiul

acestui din urmă act normativ.

Recurenta-pârâtă a făcut

referire la dispozițiile pct. 5 din Decizia nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei

fiscale centrale, publicată în M. Of. nr. 879 din 27 septembrie 2004, ignorând

însă evoluția ulterioară a legislației în materie și chiar interpretarea dată

acesteia prin Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, publicată în M.

Of. nr. 770 din 17 noiembrie 2008, în sensul că începând cu data intrării în

vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, după caz, nu se mai

datorează și nu se mai calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele înscrise

în masa credală și pentru cele rezultate din activitatea curentă indiferent de

data deschiderii acestei proceduri.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul

anulării parțiale a actelor administrativ-fiscale, în limitele sumei de

35.889.974 lei (ROL).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva

sentinței nr. 143/ CA din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că dispune anularea pct. 2 din Decizia nr. 242 din 31 iulie

2003 emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

anularea parțială a procesului-verbal de control fiscal încheiat de Direcția

Controlului Fiscal Constanța cu privire la suma de 35.889.974 ROL (3.588,99

RON), reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere

aferente impozitului pe venitul microîntreprinderilor, contribuției la fondul

special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuții la

fondul special de susținere a învățământului de stat și impozitului pe venitul

din salarii.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.