ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat anularea Deciziei nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisă de aceasta prin care s-a dispus respingerea contestației înregistrată sub nr. 341954 din 31 august 2007 împotriva următoarelor decizii accesorii: 1) decizia accesorie nr. 930009 din 16 aprilie 2007, ce reprezintă decont nr. 80734 din 25 ianuarie 2006, majorări de întârziere calculate pentru perioada 11 decembrie 2006 - 9 aprilie 2007 în sumă de 242 lei; 2) decizia accesorie nr. 200323 din 16 decembrie 2006, ce reprezintă majorări de întârziere la plata TVA în sumă de 649 lei, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2006-11 decembrie 2006; 3) decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, ce reprezintă majorări de întârziere pentru declarația nr. 77906 din 19 decembrie 2005, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 în sumă de 1864 lei; 4) decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 ce reprezintă majorări de întârziere conform declarației nr. 77906 din 19 decembrie 2005 calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 643 lei,

5) decizia accesorie nr. 17 din 14 septembrie 2005 referitoare la dobânzi și penalități de întârziere conform declarației nr. 106289 din 25 ianuarie 2005, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2005-26 aprilie 2005, în sumă de 16 lei; 6) decizia accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 conform declarației nr. 337568 din 25 august 200,3 privind dobânzi și penalități calculate pentru perioada 25 august 2003-26 aprilie 2004, în sumă de 27 lei, 7) decizia accesorie nr. 15 din 14 septembrie 2005, referitoare la declarația nr. 335240 din 25 iulie 2003, pentru dobânzi și penalități pe perioada 25 iulie 2003-25 martie 2004 în sumă de 61 lei; 8) decizia accesorie nr. 25438 din 31 decembrie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pentru declarația nr. sld din data de 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 2 lei; 9) decizia accesorie nr. 20 din 14 septembrie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pentru declarația nr. sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 31 decembrie 2002-14 septembrie 2005, în sumă de 26 lei; 10) decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007, reprezentând majorări și penalități de întârziere pentru declarația sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 în sumă de 5 lei; 11) decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006,

reprezentând majorări de întârziere pentru declarația nr. sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 15 lei; 12) decizia accesorie nr. 254337 din 31 decembrie 2005, reprezentând dobânzi și penalități pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005, calculate pentru perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005, în sumă de 79 lei; 13) decizia accesorie nr. 25436 din 21 decembrie 2005 reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pentru declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005, calculate pe perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 492 lei; 14) decizia accesorie nr. 25435 din 31 decembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate pe perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 1,078 lei; 15) decizia accesorie nr. 25434 din 31 decembrie 2005, pentru declarația nr. 77906 din 19 decembrie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate pentru perioada 28 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 în sumă de 973 lei; 16) decizia accesorie nr. 19 din 14 septembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru perioada 5 mai 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 32.313 lei;

17) decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 din 16 aprilie 2007 pentru declarația nr. 3907 din 18 aprilie 2005 reprezentând majorări de întârziere, calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 în sumă de 167.278 lei; 18) decizia accesorie nr. 200009 pentru declarația 3907 din 18 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pe perioada 01 ianuarie 2006-22 noiembrie 2006 și 22 noiembrie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 488.399 lei; 19) decizia accesorie nr. 18 din 14 septembrie 2005, pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 5 mai 2006, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate pe perioada 11 aprilie 2005-27 mai 2005, în sumă de 263 lei; 20) decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, pentru declarația nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 6.951 lei; 21) decizia accesorie nr.13 din 14 septembrie 2005, pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru perioada 11 aprilie 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 544 lei; 22) decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007, pentru declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005 pentru perioada 11 decembrie 2006-09 aprilie 2007, reprezentând majorări de întârziere în sumă de 1.091 lei;

23) decizia accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, pentru declarația nr. 261392 din 25 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere pe perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 3.162 lei; 24) decizia accesorie nr. 14 din 14 septembrie 2005 pentru declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru perioada 02 mai 2005-14 septembrie 2005, în sumă de 202 lei; 25) decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 pentru declarația nr. 3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pe perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 2.397 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: A formulat contestație înregistrată sub nr. 4992 din 18 mai 2005, împotriva Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 cu privire la calcularea, evidențierea și virarea taxei pe valoarea adăugată din raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 14 aprilie 2005 de către organele fiscale din cadrul SAF Activitatea de Control Fiscal Constanța, în urma adresei nr. 445002 din 10 ianuarie 2003 a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța prin care s-a solicitat D.G.F.P. Constanța verificarea realității aprovizionărilor cu combustibili efectuate de către SC M. SRL.

În urma verificărilor efectuate la sediul reclamantei de către organele de inspecție fiscală la solicitarea organelor de cercetare penală, pentru perioada septembrie 2000-decembrie 2004 a fost încheiat raportul de inspecție fiscală în data de 14 aprilie 2005 prin care s-a constatat că societatea a înregistrat în evidența contabilă operațiuni nereale, în sensul că nu s-a putut dovedi proveniența produselor achiziționate. D.G.F.P. Constanța a înaintat, cu adresa nr. 201/2003 din 21 aprilie 2005 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, o copie a procesului verbal încheiat la data de 14 aprilie 2005 la SC M. SRL având aceleași constatări cu cele din raportul de inspecție fiscală încheiat la aceeași dată, pentru a stabili dacă există elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Prin Decizia nr. 132 din 07 iulie 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 183 din O.G. nr. 92/2003 din Codul de procedură fiscală, republicată, s-a dispus suspendarea soluționării contestației, procedura urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea. Prin Rezoluția din data de 17 august 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată, față de învinuita D.E., „întrucât fapta nu există”. Împotriva acestei soluții, D.G.F.P. Constanța a formulat plângere, formându-se dosarul nr. 6869/212/2006 al Judecătoriei Constanța soluționată prin sentința penală nr. 110 din 10 ianuarie 2007, prin care instanța a respins plângerea.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat. Având în vedere faptul că a încetat motivul pentru care a fost dispusă suspendarea soluționării contestației, reclamanta a solicitat să se dispună reluarea procedurii de soluționare a contestației, astfel cum prevăd dispozițiile art. 184 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Deși a solicitat reluarea procedurii de soluționare, iar termenul prevăzut de O.G. nr. 92/2003 a fost depășit cu mult, nici până la formularea recursului nu a primit răspuns la cererea formulată.

Referindu-se la deciziile accesorii de la pct. 1) și 2) reclamanta arată că suma de 241 lei pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 reprezintă majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și suma de 649 lei pentru perioada 25 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 reprezintă TVA de plată în luna respectivă, însă reclamanta avea de recuperat TVA și în conformitate cu decontul trimestrial nr. 302 din 12 decembrie 2005 a reieșit faptul că suma cuprinsă în deciziile contestate nu este datorată. Deciziile de la pct. 3) și 4), cuprinzând majorări de întârziere calculate la impozitul pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 și 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 pentru suma de 2507 lei, sunt nelegale întrucât există pe această perioadă, pentru impozitul pe profit, declarația rectificativă a reclamantei care este „zero”.

În privința deciziilor accesorii de la pct. 5), 6), 7), 8), 9), 10) și 11) referitoare la calcularea, evidențierea și virarea fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, conform O.U.G. nr. 102/1999 și O.U.G. nr. 40/2000, reclamanta a calculat și constituit lunar fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, prin aplicarea cotei de 3% asupra fondului de salarii brut în perioada septembrie 2000-31 decembrie 2001 și prin aplicarea cotei de 2% în perioada 01 ianuarie 2002-30 noiembrie 2002. Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra operațiunilor și documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000, martie, iunie, august, octombrie 2001, martie, mai, august, decembrie 2002, pentru care nu s-au constatat diferențe privind modul de calcul al fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap.

Având în vedere aceste aspecte, sumele cuprinse în decizii nu sunt datorate de către reclamantă și nu se pot localiza în evidența contabilă a agentului economic întrucât acestea nu există. Cu privire la deciziile accesorii de la pct. 12), 13), 14) și 15), reclamanta arată că și acestea cuprind sume ce nu se regăsesc în evidența contabilă mai ales având în vedere faptul că, perioada pentru care au fost calculate este aceeași cu perioada supusă controlului, din care a rezultat că societatea a calculat, constituit și virat fondul special pentru susținerea învățământului de stat, prin aplicarea cotei de 2% asupra fondului de salarii brut, pentru perioada septembrie 2000 - decembrie 2001. Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra operațiunilor și documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000, martie, iulie, august, octombrie 2001, pentru care nu s-au constatat diferențe privind modul de calcul al fondului special de susținere a învățământului de stat, conform O.G.

nr. 75/1999 și H.G. nr. 806/1999. Referitor la deciziile accesorii de la pct. 16), 17), 18) s-a arătat că acestea cuprind majorări, dobânzi și penalități de întârziere ce au mai fost calculate o dată, fiind cuprinse în raportul de inspecție fiscală, anexele 5, 6 și 7 la acesta astfel: - penalitățile de întârziere în sumă de 2.967.696.412 lei, calculate în baza punct. 3 din OMFP 2103/2001, art. 14, alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 și art. 114 din O.G. nr. 92/2003 republicată, modalitatea de calcul al majorărilor de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere este prezentată în anexa 5 la raportul de inspecție fiscală, - în perioada verificată, pentru neplata TVA, calculată și evidențiată de societate în sumă de 526.253.231 lei, anexa 7 la raportul de inspecție fiscală, pentru perioada indicată de art. 25 lit. b), c) din O.U.G.

nr. 17/2000 și art. 29 lit. a) și d) din Legea nr. 345/2002, societatea datorează penalități de întârziere; - majorări de întârziere în sumă de 10.149.114 lei, calculate în baza art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, art. 33 din Legea nr. 345/2002, coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 1043/2000 și H.G. nr. 874/2002; - dobânzi în sumă de 203.718.396 lei, calculate în baza art. 33 din Legea nr. 345/2002, coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 1513/2002 și H.G. nr. 67/2004, - penalități de întârziere în sumă de 58.752.065 lei, calculate în baza art. 3 din OMFP nr.2103/2001, art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 și art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Reclamanta a mai arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 s-a procedat la calcularea majorărilor de întârziere, penalități și dobânzi, în perioada respectivă Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 338/CA din 20 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 386/CA/2005, dispunând în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal Decizia de impunere nr. 3907/2005.

Pentru deciziile accesorii de la pct. 19), 20), 21), 22), 23), 24) și 25) din prezenta contestație reclamanta a solicitat să se observe faptul că acestea cuprind calcule ale dobânzilor, majorărilor de întârziere și penalităților pentru suma cuprinsă în Decizia nr. 3907 din 5 mai 2005. Prin cererea depusă la data de 02 iulie 2008, reclamanta SC M. SRL a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 223/CA din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 2549/36/2007, dosarul menționat având ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei 269/2007 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cât și anularea Deciziei de impunere nr. 3907/2005.

Prin încheierea de ședință din 02 iulie 2008, s-a dispus de instanță suspendarea judecății cauzei la cererea părților. La data de 28 noiembrie 2008 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul că recursul declarat de SC M. SRL împotriva sentinței civile nr. 223/CA din l 7 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București, în sensul admiterii recursului, cu consecința modificării sentinței recurate și admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 269 din 21 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 emisă de D.G.F.P.

Constanța, obligând pârâta să restituie sumele încasate în baza actelor menționate. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată. În motivare a arătat că prin actul atacat s-a soluționat contestația administrativă împotriva deciziilor de calcul accesorii emise de Administrația Finanțelor Publice Constanța și comunicate contribuabilului la data de 10 iulie 2007 și 12 iulie 2007. Prin deciziile de calcul accesorii contestate, organul fiscal a dat eficiență juridică dispozițiilor din Codul de procedură fiscală referitoare la majorările de întârziere. Pentru a se verifica modul de calcul al accesoriilor stabilite prin actele administrativ fiscale atacate, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 147/CA din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., și, pe cale de consecință a anulat în parte Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. –Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul că a admis contestația formulată de S.C. M. S.R.L. pentru suma de 824.122 lei, reprezentând: - 806.600 lei accesorii aferente TVA; - 17.466 lei accesorii aferente impozitului pe profit; - 56 lei accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Totodată a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu expert. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență, potrivit considerentelor sentinței, următoarele: Prin Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisa de Agenția Națională de Administrare Fiscala a fost soluționata contestația reclamantei SC M. SRL împotriva unor decizii referitoare la obligații de plată accesorii, prin care societatea contesta suma totală de 828.832 lei, reprezentând: 807.490 lei accesorii aferente TVA, 21.286 lei accesorii aferente impozitului pe profit, 56 lei accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate.

A fost admisa contestația pentru suma de 4.710 lei, reprezentând 3820 lei accesorii aferente impozitului pe profit si 890 lei accesorii aferente TVA, fiind respinsa contestația pentru celelalte sume.

A mai arătat instanța că suma de 817.888 lei reprezentând accesorii aferente TVA si impozitului pe profit, a fost calculata prin raportare la suma de 1.468.750 lei reprezentând TVA si 20.148 lei reprezentând impozit pe profit, stabilite prin Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005. Argumentul decisiv l-a constituit împrejurarea că Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 a fost anulata prin Decizia nr. 3888 din 04 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție așa încât accesoriile stabilite in baza acestei decizii sunt nedatorate . În ceea ce privește la debitele contestate la pozițiile 1), 2), 3), 4) și 15) din contestație, s-a reținut că acestea au fost anulate prin Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007, motiv pentru care vor fi menținute aceste dispoziții ale deciziei.

Referitor la celelalte debite contestate, instanța și-a însușit concluziile lucrării de specialitate efectuate în cauză, constatând că : - debitele contestate la pozițiile 13), 22), 23), 24), referitoare la accesoriile calculate de A.N.A.F.

in baza Declarației nr. 261329 din 25 aprilie 2005, sunt nedatorate întrucât, așa cum este înscris si in declarația depusa la dosarul cauzei de reprezentanții A.N.A.F., cat si din Declarația de mențiuni 010 înregistrata sub nr. 7311 din 31 ianuarie 2005, societatea nu mai este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe profit, ci este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, iar suma înscrisă în declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005 nu corespunde cu debitul înscris in deciziile accesorii ce au fost calculate in baza debitului de 9166 lei; - debitele contestate la pozițiile 8), 9), 10), 11) nu sunt datorate întrucât, așa cum se stabilește si prin deciziile comunicate, accesoriile nu apar ca urmare a neachitării unei obligații fiscale însușite de contribuabil prin declarațiile legale depuse, ci sunt calculate automat de sistemul informatic al A.N.A.F., care in perioada 2001 si pana la zi, a suferit o serie de modificări.

Aceste accesorii apar ca urmare a necorelării fișei sintetice a contribuabilului; - debitele contestate la pozițiile 5), 6), 7) reprezentând accesorii evidențiate in deciziile 17 din 14 septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 si 15 din 14 septembrie 2005, nu sunt datorate întrucât așa cum se comunica si prin procesul verbal de control, accesoriile datorate de societate au fost calculate pana la data de 11 aprilie 2005 - data finalizării controlului. Însă, având în vedere perioadele la care se face referire în deciziile accesorii, acestea se regăsesc în calculul dobânzilor și penalităților datorate de societate în baza procesului verbal de control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005, potrivit art. 92 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, decizie ce a fost anulată de instanță în mod irevocabil. 3. Recursul declarat de A.N.A.F. Împotriva acestei sentința a declarat recurs pârâta A.N.A.F. prin D.G.F.P., invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a formulat critici cu privire la deciziile de calcul accesorii nr. 15 din 14 septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 și 17 din 14 septembrie 2005, afirmând că motivarea fondului referitoare la dependența acestora de modul de soluționare a contestațiilor împotriva Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 nu subzistă unei analize punctuale. Indică declarațiile fiscale ale contribuabilului ca fiind izvorul obligațiilor fiscale.

Cât privește debitele menționate la pozițiile 8)-11) din acțiune, recurenta consideră că „această concluzie a instanței nu își găsește susținere în dosar, neexistând elemente care să îndreptățească o astfel de concluzie”. 4. Întâmpinarea formulată de S.C. M. S.R.L. Prin întâmpinarea depusă la data de 20 noiembrie 2009, intimata S.C. M. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a insistat asupra legăturii care există între deciziile de calcul al accesoriilor și Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 care a fost anulată irevocabil de instanța de judecată. Ca urmare, intimata a arătat că soluția fondului este legală întrucât dacă debitul principal nu există, nu pot fi calculate accesorii.

Într-un motiv distinct, intimata a arătat că pentru lămurirea modului de calcul al accesoriilor s-a efectuat o expertiză de specialitate ale cărei concluzii nu au fost combătute de recurentă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor formulate prin întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 340 din data de 29 noiembrie 2007 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., prin care i s-a respins contestația formulată pentru suma totală de 824.122 lei.

Necontestat, accesoriile în sumă de 817.888 lei, reprezentând accesorii aferente TVA – 804.394 lei și accesorii aferente impozitului pe profit – 11.779 lei au fost calculate pe baza Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 emisă de D.G.F.P. Constanța. Acest act administrativ fiscal a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Așa fiind, este justă concluzia fondului în sensul că, anulându-se debitul principal, accesoriile aferente acestuia nu mai au o bază legală, fiind incidentă regula potrivit căreia „accesoriul urmează soarta principalului” („ accesorium sequitur principale ”). Prin recursul de față, recurenta A.N.A.F.

combate soluția Curții de apel numai în parte, în privința deciziilor indicate la pct. I.3 din decizie. Adiționând sumele calculate prin aceste decizii rezultă suma totală de 152 lei pe care recurenta o consideră datorată întrucât, pe de o parte, nu rezultă nemijlocit din Decizia de impunere nr. 3907/2005 a D.G.F.P. Constanța anulată irevocabil de instanță iar, pe de altă parte, erorile identificate de expertul contabil în sistemul informatic al A.N.A.F. nu au fost dovedite.

Verificând punctual susținerile recurentei, Înalta Curte observă că decizia accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 privește dobânzi și penalități calculate conform declarației nr. 337567 din 25 august 2003 pentru perioada 25 august 2003 – 26 aprilie 2004, decizia accesorie nr. 15 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi și penalități calculate conform declarației nr. 335240 din 25 iulie 2003 pentru perioada 25 iulie 2003 - 25 martie 2004 iar decizia accesorie nr. 17 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi și penalități calculate conform declarației nr. 106289 din 25 ianuarie 2005 pentru perioada 25 ianuarie 2005 – 26 aprilie 2005. Or, potrivit art. 91 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data încheierii raportului de inspecție fiscală, respectiv 14 aprilie 2005: „Inspecția fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora”. Ca urmare, raportat la perioadele la care se referă deciziile anterior enumerate rezultă că acestea se regăsesc în calculul dobânzilor și penalităților datorate de intimată potrivit procesului verbal de control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 20025. În același sens a concluzionat și expertul contabil B.N.

în raportul de expertiză dispus de instanța de fond. În fine, recurenta mai combate soluția primei instanțe și prin prisma faptului că și-a însușit concluzia expertizei expusă la pct. c din raport, potrivit căreia debitul în valoare totală de 48 (patruzeci și opt) lei nu este datorat, suma fiind înscrisă de A.N.A.F. din eroare, ca urmare a reglării fișelor de către programul informatic. Această constatare a expertului contabil s-a bazat pe analiza celor patru declarații ale contribuabilului comparativ cu fișa sintetică a acestuia (sume declarate ca sume preluate – prelucrate de sistemul informativ), rezultând o diferență de doar 48 lei. Înalta Curte reține că recurenta nu a combătut decât la modul general soluția fondului în privința acestei sume și că punctul de vedere al instanței este justificat de raportul de expertiză efectuat în cauză.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța împotriva sentinței civile nr. 147/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.