ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin acțiunea formulată pe

rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat

anularea Deciziei nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisă de aceasta prin care

s-a dispus respingerea contestației înregistrată sub nr. 341954 din 31

august 2007 împotriva următoarelor decizii accesorii:

1) decizia accesorie nr. 930009 din 16

aprilie 2007, ce reprezintă decont

nr.

80734 din 25 ianuarie 2006, majorări de întârziere calculate pentru

perioada

11 decembrie 2006 - 9 aprilie 2007 în sumă de 242 lei;

2) decizia accesorie nr. 200323 din 16

decembrie 2006, ce reprezintă majorări de întârziere la plata TVA în

sumă de 649 lei, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2006-11 decembrie 2006;

3) decizia accesorie nr. 200009 din 16

decembrie 2006, ce reprezintă

majorări

de întârziere pentru declarația nr. 77906 din 19 decembrie 2005, calculate

pentru

perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006 în sumă de 1864

lei;

4) decizia accesorie nr. 930003 din 16

aprilie 2007 ce reprezintă majorări de întârziere conform

declarației nr. 77906 din 19 decembrie 2005 calculate pe perioada 11

decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 643 lei,

5) decizia

accesorie nr. 17 din 14 septembrie 2005 referitoare la dobânzi și

penalități de

întârziere conform declarației nr. 106289

din 25 ianuarie 2005, calculate pentru perioada 25 ianuarie 2005-26 aprilie 2005,

în sumă de 16 lei;

6)

decizia

accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 conform declarației nr.

337568 din 25 august 200,3 privind dobânzi

și penalități calculate pentru perioada

25 august 2003-26

aprilie 2004, în sumă de 27 lei,

7)

decizia

accesorie nr. 15 din 14 septembrie 2005, referitoare la declarația

nr.

335240 din 25 iulie 2003, pentru dobânzi și penalități pe

perioada 25 iulie 2003-25 martie 2004 în sumă de 61 lei;

8)

decizia

accesorie nr. 25438 din 31 decembrie 2005, reprezentând

dobânzi și penalități de întârziere pentru

declarația nr. sld din data de 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 15

septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 2 lei;

9)

decizia accesorie nr. 20 din 14 septembrie 2005,

reprezentând dobânzi și

penalități de întârziere pentru

declarația nr. sld din 23 iulie 2002, calculate pentru perioada 31

decembrie 2002-14 septembrie 2005, în sumă de 26 lei;

10)

decizia

accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007, reprezentând

majorări

și penalități de întârziere pentru declarația sld din 23

iulie 2002, calculate pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 în

sumă de 5 lei;

11)

decizia

accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, reprezentând

majorări

de întârziere pentru declarația nr. sld din 23 iulie 2002, calculate

pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 15 lei;       12)

decizia accesorie nr. 254337 din 31

decembrie 2005, reprezentând

dobânzi și penalități pentru

avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005, calculate

pentru perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005,

în sumă de 79 lei;

13)

decizia accesorie nr. 25436 din 21 decembrie 2005

reprezentând dobânzi

și penalități de întârziere pentru

declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005, calculate pe perioada 15

septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 492 lei;

14) decizia accesorie nr. 25435 din 31

decembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005,

reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate pe

perioada 15 septembrie 2005-31 decembrie 2005 în sumă de 1,078 lei;

15)

decizia

accesorie nr. 25434 din 31 decembrie 2005, pentru declarația nr.

77906

din 19 decembrie 2005, reprezentând dobânzi și penalități de

întârziere, calculate pentru perioada 28 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 în

sumă de 973 lei;

16) decizia accesorie nr. 19 din 14

septembrie 2005 pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 18 aprilie 2005,

reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate

pentru perioada 5 mai 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 32.313 lei;

17) decizia accesorie nr. 930003 din 16

aprilie 2007 din 16 aprilie 2007 pentru declarația nr. 3907 din 18 aprilie

2005 reprezentând majorări de întârziere, calculate pe perioada 11

decembrie 2006-9 aprilie 2007 în sumă de 167.278 lei;

18)

decizia

accesorie nr. 200009 pentru declarația 3907 din 18 aprilie 2005, reprezentând

majorări de întârziere calculate pe perioada 01 ianuarie

2006-22 noiembrie 2006 și 22 noiembrie 2006-11

decembrie 2006, în sumă de 488.399 lei;

19)

decizia accesorie nr. 18 din 14 septembrie 2005, pentru avizul de urmărire

nr. 3907 din 5 mai 2006, reprezentând dobânzi și penalități de

întârziere calculate pe perioada 11 aprilie 2005-27 mai 2005, în sumă de

263 lei;

20)

decizia

accesorie nr. 200009 din 16 decembrie 2006, pentru declarația nr.

3907

din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru

perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006, în sumă de 6.951 lei;

21) decizia accesorie nr.13 din 14

septembrie 2005, pentru avizul de urmărire nr. 3907 din 11 aprilie 2005,

reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate

pentru perioada 11 aprilie 2005-14 septembrie 2005 în sumă de 544 lei;

22)

decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie

2007, pentru declarația nr.

261329 din 25 aprilie 2005 pentru

perioada 11 decembrie 2006-09 aprilie 2007, reprezentând majorări de

întârziere în sumă de 1.091 lei;

23) decizia accesorie nr. 200009 din 16

decembrie 2006, pentru declarația nr. 261392 din 25 aprilie 2005,

reprezentând majorări de întârziere pe perioada 01 ianuarie 2006-11

decembrie 2006, în sumă de 3.162 lei;

24) decizia accesorie nr. 14 din 14

septembrie 2005 pentru declarația nr. 261329 din 25 aprilie 2005,

reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate

pentru perioada 02 mai 2005-14 septembrie 2005, în sumă de 202 lei;

25)

decizia accesorie nr. 930003 din 16 aprilie 2007 pentru declarația nr.

3907 din 11 aprilie 2005, reprezentând majorări de întârziere calculate pe

perioada

11 decembrie 2006-9 aprilie 2007, în sumă de 2.397 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat următoarele:

A formulat contestație

înregistrată sub nr. 4992 din 18 mai 2005, împotriva Deciziei de impunere

nr. 3907 din 18 aprilie 2005 cu privire la calcularea, evidențierea

și virarea taxei pe valoarea adăugată din raportul de

inspecție fiscală încheiat la data de 14 aprilie 2005 de către

organele fiscale din cadrul SAF Activitatea de Control Fiscal Constanța,

în urma adresei nr. 445002 din 10 ianuarie 2003 a Inspectoratului de

Poliție al Județului Constanța prin care s-a solicitat D.G.F.P.

Constanța verificarea realității aprovizionărilor cu

combustibili efectuate de către SC M. SRL. În urma verificărilor

efectuate la sediul reclamantei de către organele de inspecție

fiscală la solicitarea organelor de

cercetare penală, pentru perioada septembrie

2000-decembrie 2004 a fost încheiat raportul de inspecție fiscală în data de 14 aprilie 2005 prin care s-a

constatat că societatea a înregistrat în evidența contabilă

operațiuni nereale, în sensul că nu s-a putut dovedi proveniența

produselor achiziționate.

D.G.F.P. Constanța a înaintat, cu

adresa

nr. 201/2003 din 21 aprilie 2005

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, o

copie a

procesului verbal încheiat la data de 14 aprilie 2005 la SC M. SRL având

aceleași constatări cu cele din raportul de inspecție fiscală

încheiat la aceeași dată, pentru a stabili dacă există

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (l)

lit. c) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Prin

Decizia nr. 132 din 07 iulie 2005, în conformitate cu dispozițiile art.

183

din O.G. nr. 92/2003 din Codul de procedură fiscală,

republicată, s-a dispus suspendarea soluționării

contestației, procedura urmând a fi reluată la

încetarea cu caracter definitiv a motivului care

a determinat suspendarea.

Prin Rezoluția din data de 17 august

2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus scoaterea de

sub

urmărire penală pentru

infracțiunea prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 87/1994,

republicată, față de învinuita D.E., „întrucât fapta nu

există”.   Împotriva acestei soluții, D.G.F.P. Constanța a

formulat plângere, formându-se dosarul nr. 6869/212/2006 al Judecătoriei

Constanța soluționată prin sentința penală nr. 110 din

10 ianuarie 2007, prin care instanța a respins plângerea.

Această hotărâre a rămas

definitivă prin respingerea recursului ca nefondat.

Având în vedere faptul că a încetat

motivul pentru care a fost dispusă suspendarea soluționării

contestației, reclamanta a solicitat să se dispună reluarea

procedurii de soluționare a

contestației, astfel cum prevăd dispozițiile art. 184

alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, republicată.

Deși

a solicitat reluarea

procedurii de soluționare, iar termenul

prevăzut de O.G. nr. 92/2003 a fost depășit cu mult, nici

până la formularea recursului nu a primit răspuns la cererea

formulată.

Referindu-se la deciziile accesorii de la

pct. 1) și 2) reclamanta arată că

suma de 241 lei pentru perioada 11 decembrie 2006-9 aprilie 2007

reprezintă majorări de

întârziere aferente taxei pe valoarea

adăugată și suma de 649 lei pentru perioada 25 ianuarie 2006-11

decembrie 2006 reprezintă TVA de plată în luna respectivă,

însă reclamanta avea de recuperat TVA și în conformitate cu decontul

trimestrial nr. 302 din 12 decembrie 2005 a

reieșit faptul că suma cuprinsă în deciziile

contestate

nu este datorată.

Deciziile de la pct. 3) și 4),

cuprinzând majorări de întârziere

calculate

la impozitul pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006

și

11 decembrie 2006-9 aprilie 2007 pentru suma de 2507 lei, sunt

nelegale întrucât există pe această perioadă, pentru impozitul

pe profit, declarația rectificativă a reclamantei care este „zero”.

În privința deciziilor accesorii de

la pct. 5), 6), 7), 8), 9), 10) și 11) referitoare la calcularea,

evidențierea și virarea fondului special de solidaritate pentru

persoanele cu handicap, conform O.U.G. nr. 102/1999 și O.U.G. nr. 40/2000,

reclamanta a calculat și constituit lunar fondul de solidaritate

socială pentru persoanele cu handicap, prin aplicarea cotei de 3% asupra

fondului de salarii brut în perioada septembrie 2000-31 decembrie 2001 și

prin aplicarea cotei de 2% în perioada 01 ianuarie 2002-30 noiembrie 2002.

Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra operațiunilor și

documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000, martie, iunie, august,

octombrie 2001, martie, mai, august, decembrie 2002, pentru care nu s-au

constatat diferențe privind modul de calcul al fondului special de

solidaritate pentru persoanele cu handicap. Având în vedere aceste aspecte,

sumele cuprinse în decizii nu sunt datorate de către reclamantă

și nu se pot localiza în evidența contabilă a agentului economic

întrucât acestea nu există.

Cu

privire la deciziile accesorii de la pct. 12), 13), 14) și 15), reclamanta

arată că și acestea cuprind sume ce nu se regăsesc în

evidența contabilă mai ales având în vedere faptul că, perioada

pentru care au fost calculate este

aceeași

cu perioada supusă controlului, din care a rezultat că societatea a

calculat,

constituit și virat fondul special pentru susținerea

învățământului de

stat, prin

aplicarea cotei de 2% asupra fondului de salarii brut, pentru perioada

septembrie

2000 - decembrie 2001. Controlul s-a efectuat prin sondaj asupra

operațiunilor și documentelor din lunile septembrie, octombrie 2000,

martie, iulie, august, octombrie 2001, pentru care nu s-au constatat

diferențe privind modul de calcul al fondului special de susținere a

învățământului de stat, conform O.G. nr. 75/1999 și H.G.

nr. 806/1999.

Referitor

la deciziile accesorii de la pct. 16), 17), 18) s-a arătat că acestea

cuprind majorări, dobânzi și penalități de întârziere ce au

mai fost calculate o dată, fiind cuprinse în raportul de inspecție

fiscală, anexele 5, 6 și 7 la acesta astfel:

- penalitățile

de întârziere în sumă de 2.967.696.412 lei, calculate în baza punct. 3 din

OMFP 2103/2001, art. 14, alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 și art. 114 din O.G.

nr. 92/2003 republicată, modalitatea de calcul al majorărilor de

întârziere, dobânzi și penalități de întârziere este

prezentată în anexa 5 la raportul de inspecție fiscală,

- în perioada verificată, pentru neplata TVA,

calculată și evidențiată de societate în sumă de

526.253.231 lei, anexa 7 la raportul de inspecție fiscală, pentru

perioada indicată

de art. 25 lit. b), c) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 29 lit. a)

și d) din Legea nr. 345/2002, societatea datorează

penalități de întârziere;

- majorări

de întârziere în sumă de 10.149.114 lei, calculate în baza art. 31 din O.U.G.

nr. 17/2000, art. 33 din Legea nr. 345/2002, coroborat cu art. 1 din H.G. nr.

1043/2000 și H.G. nr. 874/2002;

- dobânzi

în sumă de 203.718.396 lei, calculate în baza art. 33 din Legea nr.

345/2002, coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 1513/2002 și H.G. nr. 67/2004,

-

penalități de întârziere în sumă

de 58.752.065 lei, calculate în baza art. 3 din OMFP nr.2103/2001, art. 14 alin.

(1) din O.G. nr. 61/2002 și art. 114 alin. (1)

din O.G. nr. 92/2003,

republicată.

Reclamanta

a mai arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2006-11 decembrie 2006

s-a procedat la calcularea majorărilor de întârziere, penalități

și dobânzi, în perioada respectivă Curtea de Apel Constanța,

prin sentința civilă nr. 338/CA din 20 octombrie 2005

pronunțată în dosarul nr. 386/CA/2005, dispunând în baza art. 14 din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal

Decizia de impunere nr. 3907/2005.

Pentru

deciziile accesorii de la pct. 19), 20), 21), 22), 23), 24) și 25) din

prezenta contestație reclamanta a solicitat

să se observe faptul că acestea cuprind calcule ale

dobânzilor,

majorărilor de întârziere și penalităților pentru suma

cuprinsă în Decizia nr. 3907 din 5 mai 2005.

Prin

cererea depusă la data de 02 iulie 2008, reclamanta SC M. SRL a

solicitat suspendarea judecății

prezentei cauze până la soluționarea recursului

declarat

împotriva sentinței civile nr. 223/CA din 17 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr.

2549/36/2007, dosarul menționat având ca obiect contestația

formulată împotriva Deciziei 269/2007 a A.N.A.F. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, cât și anularea

Deciziei de impunere nr. 3907/2005.

Prin

încheierea de ședință din 02 iulie 2008, s-a dispus de

instanță suspendarea judecății cauzei la cererea

părților.

La data de 28 noiembrie 2008 reclamanta a formulat cerere

de repunere pe rol a

cauzei motivat de faptul că recursul declarat de SC M. SRL

împotriva sentinței civile nr. 223/CA din l 7 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost soluționat

prin Decizia civilă nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție București, în sensul

admiterii recursului, cu consecința modificării sentinței

recurate și admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 269 din 21

septembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - Direcția de Soluționare a

Contestațiilor și Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005

emisă de D.G.F.P. Constanța, obligând pârâta să restituie sumele

încasate în baza actelor menționate.

Pârâta

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

formulată de reclamantă ca nefondată.

În

motivare a arătat

că prin actul atacat s-a soluționat contestația

administrativă împotriva deciziilor de

calcul accesorii emise de Administrația

Finanțelor Publice

Constanța și comunicate contribuabilului la data de 10 iulie 2007

și 12 iulie 2007. Prin deciziile de calcul accesorii contestate, organul

fiscal a dat eficiență juridică dispozițiilor din Codul de

procedură fiscală referitoare la majorările de întârziere.

Pentru

a se verifica modul de calcul al accesoriilor stabilite prin actele administrativ

fiscale atacate, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize

contabile.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 147/CA din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

și, pe cale de consecință a anulat în parte Decizia nr. 340 din 29

noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. –Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor, în sensul că a admis contestația

formulată de S.C. M. S.R.L. pentru suma de 824.122 lei, reprezentând:

- 806.600

lei accesorii aferente TVA;

- 17.466

lei accesorii aferente impozitului pe profit;

- 56

lei accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru

persoanele cu handicap neîncadrate.

Totodată

a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de

cheltuieli de judecată – onorariu expert.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în

esență, potrivit considerentelor sentinței, următoarele:

Prin

Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007 emisa de Agenția Națională

de Administrare Fiscala a fost soluționata contestația reclamantei SC

M.

SRL împotriva unor decizii referitoare

la obligații de plată accesorii, prin care

societatea contesta

suma totală de 828.832 lei, reprezentând: 807.490 lei accesorii aferente

TVA, 21.286 lei accesorii aferente impozitului pe profit, 56 lei accesorii

aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu

handicap neîncadrate. A fost admisa contestația pentru suma de 4.710 lei,

reprezentând 3820 lei accesorii aferente impozitului pe profit si 890 lei

accesorii aferente TVA, fiind respinsa

contestația pentru celelalte sume.

A

mai arătat instanța că suma de 817.888 lei reprezentând

accesorii aferente TVA si impozitului pe profit, a fost calculata prin

raportare la suma de 1.468.750 lei reprezentând TVA si 20.148 lei reprezentând

impozit pe profit, stabilite prin Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005.

Argumentul

decisiv l-a constituit împrejurarea că Decizia de impunere nr. 3907 din 18

aprilie 2005 a fost anulata prin Decizia nr. 3888 din 04 noiembrie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție așa

încât

accesoriile stabilite in baza acestei

decizii sunt nedatorate

.

În

ceea ce privește la debitele contestate la pozițiile 1), 2), 3), 4) și

15) din contestație, s-a reținut că acestea au fost anulate prin

Decizia nr. 340 din 29 noiembrie 2007, motiv pentru care vor fi menținute

aceste dispoziții ale deciziei.

Referitor

la celelalte debite contestate, instanța și-a însușit

concluziile lucrării de specialitate efectuate în cauză, constatând

că

:

- debitele

contestate la pozițiile 13), 22), 23), 24), referitoare la accesoriile

calculate de A.N.A.F. in baza Declarației nr. 261329 din 25 aprilie 2005,

sunt

nedatorate întrucât, așa cum este

înscris si in

declarația depusa la dosarul cauzei de

reprezentanții A.N.A.F., cat si din

Declarația

de mențiuni 010 înregistrata sub nr. 7311 din 31 ianuarie 2005, societatea

nu

mai este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe profit, ci

este înregistrata ca fiind plătitor de impozit pe veniturile

microîntreprinderilor, iar suma înscrisă în declarația nr. 261329 din

25 aprilie 2005 nu corespunde cu debitul înscris in deciziile accesorii ce au

fost calculate in baza debitului de 9166 lei;

- debitele

contestate la pozițiile 8), 9), 10), 11) nu sunt datorate întrucât,

așa cum se stabilește si prin deciziile comunicate, accesoriile nu

apar ca urmare a neachitării unei obligații fiscale însușite de

contribuabil prin declarațiile legale depuse, ci sunt calculate automat de

sistemul informatic al A.N.A.F., care in perioada 2001 si pana la zi, a suferit

o serie de modificări. Aceste accesorii apar ca urmare a necorelării

fișei sintetice a contribuabilului;

- debitele

contestate la pozițiile 5), 6), 7) reprezentând accesorii evidențiate

in deciziile 17 din 14 septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 si 15 din 14

septembrie 2005, nu sunt datorate întrucât așa cum se comunica si prin

procesul verbal de control, accesoriile datorate de societate au fost calculate

pana la data de 11 aprilie 2005 - data finalizării controlului.

Însă,

având în vedere perioadele la care se face referire

în deciziile accesorii, acestea se regăsesc în calculul dobânzilor

și penalităților

datorate de societate în baza procesului

verbal de control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18

aprilie 2005, potrivit art. 92 alin. (1) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu

modificările și completările ulterioare,

decizie ce a

fost anulată de instanță în mod irevocabil.

3.

Recursul declarat de A.N.A.F.

Împotriva

acestei sentința a declarat recurs pârâta A.N.A.F. prin D.G.F.P., invocând

în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta

a formulat critici cu privire la deciziile de calcul accesorii nr. 15 din 14

septembrie 2005, 16 din 26 aprilie 2004 și 17 din 14 septembrie 2005,

afirmând că motivarea fondului referitoare la dependența acestora de

modul de soluționare a contestațiilor împotriva Deciziei de impunere nr.

3907 din 18 aprilie 2005 nu subzistă unei analize punctuale. Indică declarațiile

fiscale ale contribuabilului ca fiind izvorul obligațiilor fiscale.

Cât

privește debitele menționate la pozițiile 8)-11) din

acțiune, recurenta consideră că „această concluzie a

instanței nu își găsește susținere în dosar,

neexistând elemente care să îndreptățească o astfel de concluzie”.

4.

Întâmpinarea formulată de S.C. M. S.R.L.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 20 noiembrie 2009, intimata S.C. M. S.R.L.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata

a insistat asupra legăturii care există între deciziile de calcul al accesoriilor

și Decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005 care a fost anulată

irevocabil de instanța de judecată. Ca urmare, intimata a arătat

că soluția fondului este legală întrucât dacă debitul principal

nu există, nu pot fi calculate accesorii.

Într-un

motiv distinct, intimata a arătat că pentru lămurirea modului de

calcul al accesoriilor s-a efectuat o expertiză de specialitate ale cărei

concluzii nu au fost combătute de recurentă.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma recursului declarat, a

apărărilor formulate prin întâmpinare, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este legală.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Decizia nr. 340 din data de 29 noiembrie 2007 emisă de Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.,

prin care i s-a respins contestația formulată pentru suma totală

de 824.122 lei.

Necontestat,

accesoriile în sumă de 817.888 lei, reprezentând accesorii aferente TVA –

804.394 lei și accesorii aferente impozitului pe profit – 11.779 lei au

fost calculate pe baza Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005

emisă de D.G.F.P. Constanța. Acest act administrativ fiscal a fost anulat

irevocabil prin Decizia nr. 3888 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal.

Așa

fiind, este justă concluzia fondului în sensul că, anulându-se debitul

principal, accesoriile aferente acestuia nu mai au o bază legală,

fiind incidentă regula potrivit căreia „accesoriul urmează

soarta principalului” („

accesorium sequitur principale

”).

Prin

recursul de față, recurenta A.N.A.F. combate soluția Curții

de apel numai în parte, în privința deciziilor indicate la pct. I.3 din

decizie. Adiționând sumele calculate prin aceste decizii rezultă suma

totală de 152 lei pe care recurenta o consideră datorată

întrucât, pe de o parte, nu rezultă nemijlocit din Decizia de impunere nr.

3907/2005 a D.G.F.P. Constanța anulată irevocabil de

instanță iar, pe de altă parte, erorile identificate de expertul

contabil în sistemul informatic al A.N.A.F. nu au fost dovedite.

Verificând

punctual susținerile recurentei, Înalta Curte observă că decizia

accesorie nr. 16 din 26 aprilie 2004 privește dobânzi și

penalități calculate conform declarației nr. 337567 din 25

august 2003 pentru perioada 25 august 2003 – 26 aprilie 2004, decizia accesorie

nr. 15 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi și

penalități calculate conform declarației nr. 335240 din 25 iulie

2003 pentru perioada 25 iulie 2003 - 25 martie 2004 iar decizia accesorie nr.

17 din 14 septembrie 2005 se referă la dobânzi și

penalități calculate conform declarației nr. 106289 din 25

ianuarie 2005 pentru perioada 25 ianuarie 2005 – 26 aprilie 2005.

Or,

potrivit art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, în forma în vigoare la data încheierii raportului de

inspecție fiscală, respectiv 14 aprilie 2005:

„Inspecția

fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a

legalității și conformității declarațiilor

fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor

de către contribuabili, respectării prevederilor legislației

fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată,

precum și a accesoriilor aferente acestora”.

Ca

urmare, raportat la perioadele la care se referă deciziile anterior

enumerate rezultă că acestea se regăsesc în calculul dobânzilor și

penalităților datorate de intimată potrivit procesului verbal de

control ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 3907 din 18 aprilie

de expertiză dispus de instanța de fond.

În

fine, recurenta mai combate soluția primei instanțe și prin prisma

faptului că și-a însușit concluzia expertizei expusă la pct.

c din raport, potrivit căreia debitul în valoare totală de 48

(patruzeci și opt) lei nu este datorat, suma fiind înscrisă de A.N.A.F.

din eroare, ca urmare a reglării fișelor de către programul informatic.

Această

constatare a expertului contabil s-a bazat pe analiza celor patru

declarații ale contribuabilului comparativ cu fișa sintetică a

acestuia (sume declarate ca sume preluate – prelucrate de sistemul informativ),

rezultând o diferență de doar 48 lei.

Înalta

Curte reține că recurenta nu a combătut decât la modul general

soluția fondului în privința acestei sume și că punctul de vedere

al instanței este justificat de raportul de expertiză efectuat în

cauză.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) –

(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge

recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța împotriva

sentinței civile nr. 147/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.