ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3888/2008

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 noiembrie 2008, Curtea

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza

art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia

măsurii arestării

preventive și a menținut starea de arest a inculpaților C.C.E. și S.C.C.

A respins ca nefondată cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

formulată de inculpatul C.C.E. și cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul S.C.C.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive față de cei doi inculpați subzistă și la momentul judecății,

impunându-se privarea în continuare de libertate a acestora, întrucât există

indicii temeinice că inculpații au săvârșit în formă continuată infracțiunile

pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța de fond a

reținut existența la dosarul cauzei a procesului

verbal de

constatare a infracțiunii flagrante din data de 28 mai 2008,

procesele verbale de redare a convorbirilor în

mediu ambiental purtate

de inculpați cu investigatorii sub acoperire,

declarațiile acestora din urmă, ca și declarațiile inculpaților și ale

martorilor audiați în cauză.

Se reține că din probele administrate rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au

fost trimiși în judecată.

Curtea a reținut că este îndeplinit și temeiul

prevăzut de

disp. art. 148

lit. f) C. proc.

pen., în sensul existenței cumulative a celor două condiții impuse de lege,

întrucât cuantumul pedepsei prevăzute de

lege

pentru infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată

este

mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților

prezintă pericol social concret pentru ordinea

publică, pericol ce rezidă în gravitatea faptelor comise și în circumstanțele

ce țin de persoana fiecărui inculpat.

În acest sens, instanța de fond a reținut că în

jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor

Omului s-a statuat constant că păstrarea ordinii

publice este un element

pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se

bazează pe fapte de natură să

arate că

eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea

publică,

efectiv amenințată în această situație.

Se reține pe această linie perseverența

infracțională a inculpaților, care au pretins și primit, într-o scurtă perioadă

de timp, sume de bani de la conducători auto pentru a nu-i sancționa

contravențional pentru încălcarea regulilor de circulație, precum și faptul că

pentru a fi deconspirați inculpații, a fost necesară folosirea unor mijloace de

investigare specifice.

S-a avut în vedere faptul că infracțiunile

săvârșite de inculpați sunt de natură a prejudicia reputația instituției

publice pe care aceștia au reprezentat-o și de a induce cetățenilor sentimentul

de neîncredere în funcționarii publici desemnați să apere legea.

S-a reținut și atitudinea nesinceră a celor doi

inculpați din cursul procesului penal, precum și faptul că probele administrate

în cauză după arestarea preventivă a inculpaților, ca și trecerea timpului nu

schimbă situația de fapt reținută de instanță la momentul luării măsurii

preventive.

Împotriva încheierii au declarat recurs

inculpații, fără a preciza în scris vreun motiv de nelegalitate sau

netemeinicie ale hotărârii recurate.

Oral, în fața instanței, inculpații au

invocat, în esență, nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, întrucât nu mai

subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Inculpații au precizat că recursul vizează

numai dispozițiile încheierii referitoare la menținerea arestării preventive.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor

recurenților, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate

pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Față de inculpați s-a pus în mișcare

acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă

continuată,

prev. de

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 cu

aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., reținându-se că, în exercițiul atribuțiunilor de

serviciu, în cadrul Politiei Rutiere, în baza unei rezoluții infracționale

unice, pentru a nu-i sancționa contravențional ca urmare a încălcării regulilor

de circulație rutieră, au pretins și primit sume de bani de la diverși

conducători auto.

Arestarea preventivă s-a dispus în baza

art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că lăsarea în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Pe parcursul urmăririi penale și apoi,

în faza de judecată, s-a procedat la prelungirea, respectiv menținerea

arestării preventive, constatându-se, în mod justificat, că se impune în

continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Pericolul social concret pentru ordinea

publică, ca cerință a

aplicării

disp. art. 148

lit. f) C. proc. pen., se degajă din

starea de insecuritate

socială pe care o generează

comportamentele necorespunzătoare ale funcționarilor publici și temerea

cetățenilor că persoanele chemate să aplice legea sunt cele care manifestă

atitudini contrare.

Perseverența infracțională a inculpaților care,

într-o perioadă scurtă au pretins și primit sume de bani de la mai mulți

conducători auto, relevă o periculozitate ridicată a inculpaților, astfel că,

în mod justificat, prima instanță a apreciat că desfășurarea normală a

procesului penal impune privarea de libertate a inculpaților.

În consecință, apreciind ca legală și temeinică

hotărârea primei

instanțe, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 141 C. proc. pen.,

Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Văzând

și

disp. art. 192

alin. (2) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.C.E. și S.C. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția

II

penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3675/2/2008.

Obligă recurenții

inculpați să plătească statului suma de câte 600

lei

cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 noiembrie

2008.