ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3114/2008

Asupra recursurilor penale

de față;

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din 17

septembrie 2008, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub

control judiciar, formulate de inculpații C.C.E. și S.C.C.

Prin aceeași hotărâre, în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut

starea de arest a inculpaților C.C.E. și S.C.C.

Pentru a se pronunța această

soluție, Curtea a reținut din actele dosarului că, în această cauză, prin

încheierea de ședință din Camera de Consiliu, de la 29 mai 2008, din dosarul nr.

3157/2/2008 al Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 136 și art.

149 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost luată măsura arestării

preventive a inculpaților C.C.E. și S.C.C.

Analizând temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că

acestea se mențin și în prezent și impun, în continuare, privarea de libertate

a inculpaților întrucât probatoriul administrat, conferă probe și incidii

temeinice pentru a se bănui că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care

au fost trimiși în judecată.

Astfel, relevante în acest

sens, sunt procesele verbale de consemnare a actelor premergătoare, procesul

verbal de constatare în flagrant a infracțiunii comise la 28 mai 2008,

procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către

inculpați cu investigatorii sub acoperire D.R., P.N., F.C. și P.M.,

declarațiile martorilor denunțători O.M. și M.C. și ale investigatorilor sub

acoperire D.R., P.N. și F.C., precum și declarațiile inculpaților.

În ceea ce privește temeiul

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că, și în prezent,

sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de text, întrucât, pe de o

parte, cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar

pe de altă parte, în ceea ce privește existența unor probe că lăsarea

inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică este

și ea îndeplinită, rezultând din natura și gravitatea faptelor comise ca și din

circumstanțele ce țin de persoana inculpaților.

Existența pericolului

concret este în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că

păstrarea ordinii publice este un element pertinent și suficient pentru

privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să

arate că eliberarea respectivei persoane, ar tulbura, în mod real, ordinea

publică. Este de notorietate că jurisprudența constantă a instanței europene a

stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției

provizorii se evaluează în funcție de particularitățile cauzei, continuarea

încarcerării fiind justificată dacă indicii concret impun luarea în considerare

a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor în pofida prezumției de

nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de

Convenție.

Perseverența infracțională a

inculpaților care, într-o perioadă scurtă de timp au pretins și primit diverse

sume de bani de la diverși conducători auto, martori, denunțători sau

investigatori sub acoperire, cu scopul de a nu-i sancționa contravențional,

pentru încălcarea regulilor de circulație, precum și modul de operare utilizat,

pentru a cărui dezvoltare a fost necesară folosirea unor mijloace de

investigare specifice, denotă periculozitatea pentru ordinea publică pe care

inculpații o reprezintă.

De asemenea, faptele

inculpaților sunt de natură a prejudicia reputația instituției publice pe care

o reprezintă și induc cetățenilor sentimentele de neîncredere în funcționarii

publici desemnați să aplice legea.

Toate aceste aspecte

îndreptățesc concluzia că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere în

rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.

Prin urmare, instanța,

ținând seama de realitățile sociale, de faptul că ordinea publică ar fi grav

afectată, prin punerea inculpaților în libertate, Curtea va trebui să respingă,

ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații C.C.E. și S.C.C.

Totodată, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., se va constata legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive și se va menține starea de arest a

inculpaților C.C.E. și S.C.C.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, au declarat recursuri, inculpații, criticând hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate, fără, însă, a o motiva în scris.

În ședința publică de astăzi

3 octombrie 2008 recurenții C.C.E. a susținut că, în mod greșit, a fost

menținută încheierea recurată, deoarece n-ar mai subzista temeiurile avute în

vedere inițial, la dispunerea acestei măsuri. Recurentul, prin apărătorul său a

susținut că aceste temeiuri s-au modificat considerabil.

S-a subliniat că recurentul

inculpat a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea unicului

act de luare de mită, relativ la care, a fost prins în flagrant, restul actelor

materiale de luare de mită, nefiind dovedite. S-a mai susținut că însăși fapta

comisă este rezultatul presiunilor exercitate de investigatorii sub acoperire,

infiltrați în anturajul inculpatului, aceste persoane din cadrul D.G.A.

provocând comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului.

Apărarea recurentului a

menționat, totodată, că prin menținerea măsurii arestării preventive, instanța

a încălcat normele de drept intern [(art. 160

b

alin. (2) C. proc.

pen.)] și punctele de vedere exprimate în jurisprudența C.E.D.O., situația

personală și conduita impecabilă avută de inculpat, anterior comiterii faptei,

în timpul celor 20 de ani, cât a lucrat în poliție.

Referitor la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, s-a arătat că aceasta a fost în mod greșit,

respinsă, de către instanța de fond, în speță, fiind îndeplinite, toate

condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

În esență, la fel și-a

motivat recursul, prin apărător, și inculpatul S.C.C.

În plus, a susținut că din

declarațiile martorilor și ale părților vătămate, audiate de către instanța de

fond, a rezultat că martorii denunțători care nu făceau parte din D.G.A. nu au

dat inculpatului banii cu titlu de mită ci ca plată a unei amenzi.

Acest inculpat s-a referit

și la faptul că, un coninculpat G.A.G. este judecat pentru aceleași infracțiuni

în stare de libertate, ceea ce arată că, punerea în libertate și a

recurentului, nu ar constitui niciun pericol, pentru ordinea publică.

Și acest recurent a socotit

ca greșită respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

condițiile în care sunt îndeplinite toate cerințele pentru admiterea unei

asemenea cereri.

Examinând recursurile

declarate de inculpați, Curtea, în raport de actele și probele dosarului,

constată că acestea sunt nefondate, încât, vor trebui respinse, ca atare.

Contrar susținerilor făcute

de inculpați, prin apărători și, personal, cu prilejul ultimului cuvânt, din

probe rezultă că se mențin temeiurile ce au determinat arestarea inculpaților,

potrivit art. 160

b

și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Soluția primei instanțe

este, în atari condiții, temeinică și legală, corespunzând nu numai legislației

interne ci și jurisprudenței C.E.D.O. conform căreia privarea de libertate a

unei persoane se justifică dacă lăsarea în libertate a persoanei, determină o

reală tulburare a ordinii publice.

În raport cu cele arătate,

Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpații C.C.E. și S.C.C.

împotriva încheierii din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate și să le

respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.C.E. și S.C.C. împotriva încheierii din

17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3675/2/2008 (nr. vechi

1379/2008).

Obligă recurenții inculpați

la plata sumelor de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 octombrie 2008.