ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3907/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3907/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă reclamanta SC S.C. SRL București, a solicitat obligarea pârâtei SC A.A. SRL București la plata sumei de 2.134 dolari S.U.A., contravaloare diferență dintre valoarea echipamentului livrat în baza contractului de leasing din 21 mai 2002 și valoarea sumelor plătite de pârâtă. Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 3275 din 14 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 455 din 28 octombrie 2004 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acțiunea precizată a reclamantei și a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.921 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul B.N.R.
din ziua plății, reprezentând despăgubiri. A fost obligată intimata pârâtă la 10.983.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva menționatei decizii pârâta SC A.A. SRL București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. La termenul din 24 iunie 2005, Înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 282 1 C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate. În speță hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 720 8 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ. Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul. Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282 1 C. proc.
civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Tribunalul București, secția comercială, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.A. SRL București, împotriva deciziei nr. 455 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea recursului Tribunalului București, secția comercială, cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 iunie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.