ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4670/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 26 din 17

februarie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie a României a admis, astfel cum a fost precizată la 6

octombrie 2002, acțiunea formulată de reclamanta SC X. SRL București, împotriva

pârâtei SC R.E. SRL București și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei suma de 431.140.371 lei, cu titlu de chirie, precum și echivalentul

în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, al sumei de 47.368,8 dolari S.U.A.,

cu titlu de penalități.

Totodată, a constatat rezilierea

contractului de închiriere cu durată minimă încheiat de părți la data de 18

aprilie 2001, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de

109.244.486 lei taxă arbitrală și a respins cererea reconvențională formulată

de pârâtă pentru constatarea nulității clauzelor din contractul de închiriere

din 18 aprilie 2001.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 1388 din 6 octombrie 2003 a admis

acțiunea în anulare formulată de SC R.E. SRL, împotriva sentinței arbitrale nr.

26 din 17 februarie 2003, a anulat sentința arbitrală atacată și a acordat

termen la 24 noiembrie 2003, cu citarea părților, în vederea administrării de

noi probe, pentru a hotărî pe fond.

Prin decizia comercială nr. 541 din

17 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în fond, a luat

act că reclamanta – pârâtă a renunțat la capătul de cerere privitor la

obligarea pârâtei la predarea echipamentului D.C.P. și F.X., care a făcut

obiectul contractului. A respins acțiunea principală ca nefondată și a admis în

parte cererea reconvențională și, în consecință, a dispus rezilierea

contractului, intervenit între părți la 18 aprilie 2001, cu începere de la 1

noiembrie 2001. De asemenea, a respins ca nefondat capătul de cerere

reconvențională precizată, privitor la constatarea nulității clauzei din

contractul părților și a obligat-o pe reclamanta - pârâtă la 30.951.349 lei

cheltuieli de judecată către pârâta – reclamantă.

Prin decizia nr. 2965 din 24

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul declarat de pârâta SC X.E.S. SA București, împotriva deciziei nr.

1388 din 6 octombrie 2003 și a deciziei nr. 541 din 17 mai 2004, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a modificat deciziile

atacate și a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC R.E. SRL

București, împotriva sentinței arbitrale nr. 26 din 17 februarie 2003,

pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României,

ca inadmisibilă și a obligat-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 29.750.000 lei, către recurentă.

În motivarea acestei soluții, Înalta

curte a reținut în esență că greșit Curtea de apel București, secția a V-a

comercială, a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. i),

respectiv că hotărârea arbitrală atacată încalcă ordinea publică, bunele

moravuri ori dispoziții imperative ale legii, mai precis art. 1420 alin. (2) și

art. 1439 C. civ., considerând că se impune anularea ei, pe motive care

antamează fondul cauzei, întrucât acțiunea în anulare apare ca o cale speciale

de atac împotriva unei hotărâri arbitrale definitive și executorii, iar

motivele pentru care poate fi exercitată sunt limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., în speță, neregăsindu-se

aceste rațiuni pentru aplicarea instituției juridice arătate.

Împotriva deciziei mai sus

menționate SC R.E. SRL București a formulat contestație în anulare, solicitând

anularea deciziei atacate.

Contestatoarea își întemeiază

contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

susținând că Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat recursul formulat de

SC X. SA, împotriva deciziilor comerciale nr. 1388 din 6 octombrie 2003 și nr. 541

din 17 mai 2004, pronunțate de curtea de apel, cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență, întrucât a soluționat un „recurs la

recurs” formulat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de recurs, fără ca

anterior să-și verifice competența.

Contestatoarea arată că atât timp cât

cererea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale are natura juridică

a unui recurs, cu particularitatea că motivele de recurs nu sunt identice, ci

limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. și curtea de apel a pronunțat

decizia comercială nr. 541/2004 în complet de recurs, format din 3 judecători,

în mod greșit Înalta curte a procedat la judecarea „recursului la recurs” tot

în complet de 3 judecători, recursul apărând astfel ca fiind inadmisibil.

Pe de altă parte, susține că având

în vedere că acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este o cale de atac

similară apelului, s-ar fi impus judecarea acesteia într-un complet format din

2 judecători.

În concluzie, solicită admiterea

contestației în anulare determinat de faptul că Înalta Curte de Casație și

Justiție nu și-a verificat competența în soluționarea recursului și nici

alcătuirea instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Asupra contestației în anulare

formulate de SC R.E. SRL București se constată următoarele:

Din coroborarea textelor art. 364,

art. 365 și art. 342 C. proc. civ., rezultă fără echivoc că hotărârea arbitrală

poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, iar competența de a

soluționa acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare

instanței judecătorești prevăzute de art. 342 C. proc. civ., în circumscripția

căreia a avut loc arbitrajul.

În lipsa convenției arbitrale,

instanța de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în

prima instanță, ar fi fost Tribunalul București, astfel încât, având în vedere

textele legale mai sus menționate, instanța competentă să soluționeze acțiunea

în anulare a hotărârii arbitrale este Curtea de Apel București, adică instanța

imediat superioară Tribunalului București.

Totodată, se constată că nici una

dintre părțile din proces nu a contestat competența Curții de Apel București de

a soluționa acțiunea în anulare.

Privind natura juridică a acțiunii

în anulare îndreptate împotriva hotărârii arbitrale și alcătuirea completului

de judecată, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat prin decizia S.U. din 25

iunie 2001, statuând că acțiunea în anulare îndreptată contra hotărârii

arbitrale constituie cale de atac, iar compunerea completului de judecată va fi

constituită din numărul de judecători prevăzuți pentru judecarea recursului,

chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 366 alin. (2) hotărârea instanței

judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.

Astfel fiind, se constată că

alcătuirea completului de judecată care a soluționat litigiul aflat pe rolul

Curții de Apel București, din 3 judecători a fost conformă cu dispozițiile

legale aplicabile și cu decizia Curții Supreme de Justiție.

Pe de altă parte, este evident că

odată stabilit că soluționarea acțiunii în anulare este de competența Curții de

Apel București, competența soluționării recursului revine Înaltei Curți de

Casație și Justiție, iar aceasta nu judecă și nu a judecat un „recurs la

recurs”, cum greșit susține contestatoarea, ci un recurs îndreptat împotriva

unei acțiuni în anulare, asupra căruia s-a pronunțat Curtea de Apel București.

În consecință, se reține că, în

speță, nu au fost încălcate normele legale de competență a instanțelor și de

compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluționării acțiunii în

anulare și nici a recursului și întrucât nu există nici un motiv legal și

întemeiat, exprimat în condițiile art. 317 C. proc. civ., care să conducă la

anularea hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

recurs, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge contestația

în anulare formulată împotriva ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC R.E. SRL, împotriva deciziei nr. 2965 din 24

septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.