ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3106/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC J.T.I. SRL București, a solicitat obligarea pârâtei, SC V. SRL, la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, calculate pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii încheiat la data de 1 februarie 2001. Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința nr. 40 din 31 ianuarie 2002, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri, la cursul de schimb al B.N.R. de la data plății. Totodată, s-a dispus să se restituie materialele promoționale și de decorare restante și a fost obligată pârâta la 47.185.500 lei cheltuieli de arbitrare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj a reținut că raporturile juridice dintre părți s-au stabilit prin contractul din 1 februarie 2001, prin care pârâta s-a obligat, în calitate de prestator de servicii, să amenajeze L.P., obligație pe care nu și-a respectat-o. Conform clauzei penale, stipulată la art. 8 din contract, a mai reținut Curtea de Arbitraj, pârâta datorează suma solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubiri, revenindu-i și obligația să restituie materialele promoționale și de decorare pe care le mai deținea la data soluționării cauzei. Pârâta SC V. SRL a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispozițiile art. 364 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1011, pronunțată la data de 28 iunie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare și a motivat că sentința arbitrală este susținută de probatoriul ce a fost administrat în conformitate cu art. 46 C. com.

și art. 167 alin. (1) C. proc. civ. și că nu s-au încălcat norme imperative, care să ducă la anularea sentinței nr. 40 din 31 ianuarie 2002. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs pârâta, SC V. SRL, prin care a invocat următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate: 1. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motiv prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, recurenta a susținut că, potrivit Legii nr. 92/1992, astfel cum a fost modificată, pricinile, care se judecă în primă instanță, se soluționează de un complet format de un judecător, judecata în apel se face de un complet de doi judecători, iar în recurs de trei judecători.

Recurenta a considerat că pentru judecata acțiunii în anulare, completul trebuia să fie format dintr-un singur judecător, iar dacă se adoptă soluția că acțiunea în anulare este cale de atac, atunci completul trebuia format din doi sau trei judecători. 2. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, recurenta a susținut că instanța, în soluționarea acțiunii în anulare, trebuia să pronunțe o sentință și nu o decizie și că, astfel, s-au încălcat prevederile art. 255 C. proc. civ. Pe fond a considerat în alți termeni, că nu s-au administrat probele permise de lege, care să fundamenteze soluția și că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., care obligă instanța să cerceteze pricina pentru aflarea adevărului. Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii arbitrale. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și doar pentru motivele prevăzute la pct. (a – i). Natura juridică a acestei căi de atac este determinată de caracterul definitiv al hotărârii arbitrale, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel și care poate fi pusă în executare silită. Acțiunea în anulare este cale de atac cu motive restrictive și nu o procedură devolutivă, care ar presupune o nouă judecată în fond, de vreme ce art. 365 alin. (1)C.

proc. civ., cu referire la art. 342 C. proc. civ., stabilește că acțiunea în anulare se soluționează de instanța judecătorească imediat superioară celei care ar fi fost competentă să judece fondul pricinii, dacă nu ar fi existat o convenție arbitrală, prevedere care este conformă principiilor care guvernează căile de atac reglementate de codul de procedură civilă. Ținând seama de natura juridică sui generis a acestei căi de atac, care impune examinarea cauzei în limitele prestabilite de art. 364 C. proc. civ., pentru soluționarea acestei căi de atac completul de judecată se constituie în raport cu nivelul instanței competente. Prin urmare, prima critică, ce consideră judecata acțiunii în anulare ca fiind o judecată în fond, este neîntemeiată, iar pentru argumentele deja expuse, care situează acțiunea în anulare, cu o natură sui generis , printre căile de atac este neîntemeiată și critica în legătură cu compunerea completului de judecată.

2. Art. 364 C. proc. civ. prevede restrictiv cazurile în care poate fi desființată o hotărâre arbitrală pe calea acțiunii în anulare, acesta fiind sistemul instituit de codul de procedură civilă pentru instanțele de control judiciar, care pot reforma hotărârile atacate. Cu alte cuvinte, în accepțiunea legiuitorului, soluționarea litigiului la tribunalul arbitral constituie o judecată în fond, iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv. Așadar, curtea de apel, atunci când a soluționat acțiunea în anulare, a reținut, în alți termeni, că nu au fost încălcate norme de ordine publică sau dispoziții imperative ale legii. Pentru a trage această concluzie nu era necesar să examineze fondul, ci, în raport cu criticile formulate, trebuia să observe caracterul normelor care s-a pretins că au fost încălcate.

Soluționarea acțiunii în anulare prin decizie nu încalcă prevederile art. 255 C. proc. civ., pentru motivele deja expuse în calificarea acesteia ca fiind o cale de atac nedevolutivă. De asemenea, nu încalcă nici prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cercetarea pricinii a fost făcută în limitele admise de acțiunea în anulare, care nu permite judecata în fond decât în situația în care motivul, prevăzut de art. 364 C. proc. civ., invocat de parte este întemeiat. În consecință, problemele legate de administrarea probelor și de concludența lor nu puteau fi examinate, întrucât acestea vizau judecata în fond. Prin urmare și această critică este nefondată. Cum nu se constată motive de casare sau modificare a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, recursul, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. S.R.L. Slănic împotriva deciziei nr. 1011 din 28 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2003.