ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3106/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC J.T.I. SRL București,

a solicitat obligarea pârâtei, SC V. SRL, la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A.

cu titlu de despăgubiri, calculate pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin

contractul de prestări servicii încheiat la data de 1 februarie 2001.

Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin

sentința nr. 40 din 31 ianuarie 2002, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă

la plata sumei de 2.500 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri, la cursul de

schimb al B.N.R. de la data plății.

Totodată, s-a dispus să se restituie

materialele promoționale și de decorare restante și a fost obligată pârâta la 47.185.500

lei cheltuieli de arbitrare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj

a reținut că raporturile juridice dintre părți s-au stabilit prin contractul

din 1 februarie 2001, prin care pârâta s-a obligat, în calitate de prestator de

servicii, să amenajeze L.P., obligație pe care nu și-a respectat-o.

Conform clauzei penale, stipulată la

art. 8 din contract, a mai reținut Curtea de Arbitraj, pârâta datorează suma solicitată

de reclamantă cu titlu de despăgubiri, revenindu-i și obligația să restituie materialele

promoționale și de decorare pe care le mai deținea la data soluționării cauzei.

Pârâta SC V. SRL a formulat acțiune

în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispozițiile art. 364 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1011, pronunțată

la data de 28 iunie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare și a motivat

că sentința arbitrală este susținută de probatoriul ce a fost administrat în conformitate

cu art. 46 C. com. și art. 167 alin. (1) C. proc. civ. și că nu s-au încălcat norme

imperative, care să ducă la anularea sentinței nr. 40 din 31 ianuarie 2002.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea

de Apel București, a declarat recurs pârâta, SC V. SRL, prin care a invocat

următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:

dispozițiilor legale, motiv prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv, recurenta

a susținut că, potrivit Legii nr. 92/1992, astfel cum a fost modificată, pricinile,

care se judecă în primă instanță, se soluționează de un complet format de un

judecător, judecata în apel se face de un complet de doi judecători, iar în

recurs de trei judecători.

Recurenta a considerat că pentru

judecata acțiunii în anulare, completul trebuia să fie format dintr-un singur judecător,

iar dacă se adoptă soluția că acțiunea în anulare este cale de atac, atunci

completul trebuia format din doi sau trei judecători.

încălcarea legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv, recurenta

a susținut că instanța, în soluționarea acțiunii în anulare, trebuia să

pronunțe o sentință și nu o decizie și că, astfel, s-au încălcat prevederile art.

255 C. proc. civ. Pe fond a considerat în alți termeni, că nu s-au administrat probele

permise de lege, care să fundamenteze soluția și că s-au încălcat prevederile art.

129 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanța să cerceteze pricina pentru

aflarea adevărului.

Pentru motivele invocate, recurenta a

solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar,

respingerea acțiunii arbitrale.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și doar pentru motivele

prevăzute la pct. (a – i). Natura juridică a acestei căi de atac este determinată

de caracterul definitiv al hotărârii arbitrale, care nu este susceptibilă de a

fi atacată cu apel și care poate fi pusă în executare silită. Acțiunea în

anulare este cale de atac cu motive restrictive și nu o procedură devolutivă, care

ar presupune o nouă judecată în fond, de vreme ce art. 365 alin. (1)C. proc.

civ., cu referire la art. 342 C. proc. civ., stabilește că acțiunea în anulare se

soluționează de instanța judecătorească imediat superioară celei care ar fi

fost competentă să judece fondul pricinii, dacă nu ar fi existat o convenție

arbitrală, prevedere care este conformă principiilor care guvernează căile de

atac reglementate de codul de procedură civilă.

Ținând seama de natura juridică

sui

generis

a acestei căi de atac, care impune examinarea cauzei în limitele prestabilite

de art. 364 C. proc. civ., pentru soluționarea acestei căi de atac completul de

judecată se constituie în raport cu nivelul instanței competente.

Prin urmare, prima critică, ce consideră

judecata acțiunii în anulare ca fiind o judecată în fond, este neîntemeiată,

iar pentru argumentele deja expuse, care situează acțiunea în anulare, cu o

natură

sui generis

, printre căile de atac este neîntemeiată și critica în

legătură cu compunerea completului de judecată.

cazurile în care poate fi desființată o hotărâre arbitrală pe calea acțiunii în

anulare, acesta fiind sistemul instituit de codul de procedură civilă pentru instanțele

de control judiciar, care pot reforma hotărârile atacate.

Cu alte cuvinte, în accepțiunea legiuitorului,

soluționarea litigiului la tribunalul arbitral constituie o judecată în fond,

iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac nu poate determina o reexaminare cu

caracter devolutiv.

Așadar, curtea de apel, atunci când a

soluționat acțiunea în anulare, a reținut, în alți termeni, că nu au fost încălcate

norme de ordine publică sau dispoziții imperative ale legii.

Pentru a trage această concluzie nu

era necesar să examineze fondul, ci, în raport cu criticile formulate, trebuia să

observe caracterul normelor care s-a pretins că au fost încălcate.

Soluționarea acțiunii în anulare

prin decizie nu încalcă prevederile art. 255 C. proc. civ., pentru motivele

deja expuse în calificarea acesteia ca fiind o cale de atac nedevolutivă.

De asemenea, nu încalcă nici

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cercetarea pricinii a

fost făcută în limitele admise de acțiunea în anulare, care nu permite judecata

în fond decât în situația în care motivul, prevăzut de art. 364 C. proc. civ., invocat

de parte este întemeiat.

În consecință, problemele legate de administrarea

probelor și de concludența lor nu puteau fi examinate, întrucât acestea vizau

judecata în fond.

Prin urmare și această critică este nefondată.

Cum nu se constată motive de casare

sau modificare a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, recursul,

potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC V. S.R.L. Slănic împotriva deciziei nr. 1011 din 28 iunie 2002 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 18 iunie 2003.