ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința nr. 165 din 28 iunie 2000 a admis în parte acțiunea reclamantei M.J. M. & M.I., cu sediul în Israel, și a obligat pârâta S.C. A. S.A., cu sediul în România, la plata sumei de 19.807 USD reprezentând daune interese, din care 14.607 USD reprezintă contravaloarea mărfii necorespunzătoare calitativ, iar 5.200 USD reprezintă cheltuieli de transport, vamă și asigurarea mărfii, a sumei de 1.783 USD reprezentând dobândă la această sumă pentru perioada 15 iulie 1998 – 15 ianuarie 2000, precum și a sumei de 1.900 USD reprezentând cheltuieli de judecată.

Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 1089 din 5 iulie 2001, după ce a respins excepția tardivității acțiunii în anulare formulată de intimata, reclamantă în litigiul arbitral, a respins ca nefondată această acțiune exercitată de reclamanta pârâtă în litigiul arbitral și a obligat-o la plata sumei de 700 USD, în echivalent lei la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că reclamanta a depus în termen acțiunea în anulare, care are caracter de cale de atac, la organul arbitral, conform art. 288 alin. (2), art. 302, art. 319 și art. 323 C. proc. civ. Cu privire la înlocuirea unui arbitru devenit incompatibil s-a apreciat că măsura se înscrie în limitele legii, iar cu privire la cererea de restituire a materialelor constatate ca fiind necorespunzătoare în mod corect s-a reținut că aceasta nu poate fi soluționată în lipsa unei cereri reconvenționale.

În fine, celelalte motive pe baza cărora s-a cerut anularea sentinței tribunalului arbitral, s-a apreciat ca neîncadrându-se în prevederile limitative expuse în art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, pârâtă în litigiul arbitral, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că s-a stabilit greșit a fi necorespunzătoare produsele livrate și că în mod greșit instanțele nu au depus restituirea produselor apreciate a fi necorespunzătoare, situație similară celor cuprinse în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Criticile sunt neîntemeiate. Din cuprinsul motivelor de recurs se constată că s-a renunțat la critica referitoare la compunerea instanței arbitrale.

Cele referitoare la temeinicia constatării calității materialelor livrate nu constituie motiv al acțiunii în anulare, exercitabilă strict pentru motivele prevăzute expres și limitativ de art. 365 lit. a) – i) C. proc. civ. În fine, în mod corect s-a reținut că nu se putea dispune, în lipsa unei cereri reconvenționale, restituirea produselor apreciate a fi necorespunzătoare calitativ. De altfel, nici această motivare nu se încadrează în prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ., anume invocat de recurentă, neputând fi asimilată ca o pronunțare asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, sau o acordare a mai mult decât s-a cerut de reclamantă. Așa fiind, hotărârea primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Slatina împotriva deciziei nr. 1089 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 februarie 2003.