ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 79 din 26 februarie 2002,

Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț a României a

admis acțiunea reclamantei SC A.I.C. SRL București, împotriva pârâtei SC C.P.

SRL București și a obligat pe pârâtă la 9778,70 dolari S.U.A., la 46.897.500

lei cheltuieli arbitrale și la 15.000.000 lei onorariu de avocat.

Instanța arbitrală a reținut că între părți s-a

încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care reclamanta se obliga să

livreze mărfurile însoțite de avize de expediție, iar pârâta să achite

contravaloarea bunurilor. Întrucât pârâta nu a îndeplinit, decât parțial,

obligația de plată, aceasta datorează diferența neachitată și penalitățile de

întârziere, conform art. VI din contract.

Împotriva sentinței astfel pronunțate SC C.P. SRL a

formulat acțiune în anulare, iar Curtea de Apel București, prin decizia civilă

nr. 804 din 6 iunie 2002, a respins-o ca nefondată.

Curtea de apel a considerat că instanța arbitrală a

respectat dispozițiile procedurale, privind comunicarea actelor de procedură,

precum și cele privind dispozitivul, motivarea, data, locul pronunțării și

semnăturile arbitrilor. A considerat neîntemeiate și criticile relative la

dovezile administrate, pertinența și concludența lor.

În privința fondului litigiului, curtea de apel a

stabilit că acțiunea în anulare are un caracter special, care limitează

posibilitățile de control judiciar.

Prin recursul declarat la 24 iulie 2002, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., pârâta critică decizia

atacată, susținând că în mod greșit instanța a considerat legal îndeplinită

procedura în fața instanței arbitrale, cât timp citarea s-a făcut la o adresă

din care lipseau datele de identificare a sediului societății; greșit a

stabilit că încheierea de amânare a pronunțării respectă prescripțiile legale

și a ignorat obligația îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii.

În privința fondului litigiului, recurenta susține

că, printr-o greșită interpretare a legii, instanța a ignorat probele care

atestă că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, executând

defectuos sau neexecutând unele lucrări și emițând facturi proforma: calculul

prețurilor, includerea T.V.A. fiind în afara acordului de voință exprimat, iar

calculul penalităților este neclar.

Pe cale de excepție, recurenta a invocat nulitatea

hotărârii arbitrale motivată pe dispozițiile art. 358 C. proc. civ., întrucât

nu s-a asigurat egalitatea de tratament, respectarea principiului

contradictorialității și a dreptului la apărare.

Excepția este neîntemeiată și va fi respinsă.

Activitatea judiciară, în diferitele sale forme, are

drept scop asigurarea respectării drepturilor subiective încălcate,

restabilirea echilibrului și raportarea lor la normele juridice și regulile de

conviețuire socială.

De aceea, actele procesuale nu reprezintă un scop în

sine, iar drepturile litigioase nu pot fi realizate decât cu respectarea

condițiilor impuse de lege pentru îndeplinirea formelor procesuale care converg

către pronunțarea unei hotărâri.

Nerespectarea condițiilor impuse de lege duce la

imposibilitatea realizării scopului imediat al actului întocmit ce se

repercutează asupra întregului proces.

Pe de altă parte, drepturile procesuale trebuiesc

exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege.

Egalitatea de tratament, respectarea dreptului la

apărare în condițiile dezbaterii în contradictoriu a litigiului este completat

de principiul disponibilității, care oferă părților dreptul de a dispune de

obiectul procesului și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Judecarea pricinii, în lipsa părților, când una

dintre acestea o cere – nu este decât o aplicație a principiului

disponibilității, cu asigurarea celorlalte drepturi procesuale.

Existența dovezii de înmânare a procedurii de citare

a pârâtei, confirmă atitudinea acesteia față de desfășurarea procesului. Nu se

poate imputa arbitrilor starea de pasivitate a părții care, astfel, nu poate

invoca lipsa egalității de tratament, decât ca pe un argument speculativ.

Recursul declarat este nefondat și va fi respins

pentru considerentele ce se vor expune.

Motivele de recurs se cantonează în jurul

neîndeplinirii procedurii de citare a pârâtei în faza judecății arbitrale.

Considerentele pentru care a fost respinsă excepția

nulității hotărârii arbitrale stau și la baza respingerii acestui motiv de

recurs.

Procedura de citare, realizată prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire, a fost îndeplinită pentru termenul din 5

februarie 2002, când tribunalul arbitral a rămas în deliberare și a amânat

pronunțarea pentru termenul din 12 februarie 2002. Astfel nu se poate afirma că

au lipsit datele de identificare a sediului societății și că nu era

încunoștințată de desfășurarea procesului.

Evocarea lipsei semnăturii tuturor membrilor

tribunalului arbitral este nereală.

La dosarul arbitral se află încheierea de amânare a

pronunțării, semnată de cei trei arbitri și de asistentul arbitral, înlăturând,

astfel, orice speculație legată de nulitatea, pe acest considerente, a

hotărârii. Articolul 720

1

C. proc. civ. oferă posibilitatea

reclamantului ca, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, să

încerce soluționarea prin conciliere directă în condițiile în care cererea se

adresează instanțelor de drept comun. Fiind o normă derogatorie, ea nu poate fi

extinsă și procedurii arbitrale, iar rezolvarea o oferă dispozițiile art. 720

4

C. proc. civ., care obligă judecătorii la asigurarea legalității mijloacelor

procesuale.

Critica pe fond a soluției litigiului este

neîntemeiată. Remarca făcută de curtea de apel este judicioasă: caracterul

sui

generis

al acțiunii în anulare limitează posibilitățile de desființare a

hotărârii arbitrale la dispozițiile art. 364 C. proc. civ., între

reglementările acestuia fiind exclusă cercetarea fondului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat, împotriva deciziei

civile nr. 804 din 6 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția nulității absolute, invocată de recurentă,

în baza art. 358 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

C.P. SRL București împotriva deciziei nr. 804 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel

București.

Ia act de renunțare la cererea de suspendarea

executării silite.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.