ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4557/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5873 din 6

octombrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins, ca

nefondată, cererea SC U. SA Buzău privind obligarea pârâtei SC P. SA București

la plata sumei de 190.651.228 lei contravaloare marfă livrată acesteia din urmă

și neachitată.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin decizia nr. 675 din 12 aprilie 2001, a admis

apelul declarat de reclamanta SC C. SA Buzău împotriva hotărârii primei

instanțe și a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâta să plătească reclamantei 148.161.988 lei compusă din

117.501.360 lei diferență curs valutar și 30.660.628 lei rest plată rezultat

din compensarea datoriilor între părți.

Prin decizia nr. 567 din 4

februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

declarat de pârâta SC P. SA București împotriva acestei din urmă hotărâri, a

casat decizia atacată și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel

București, în vederea administrării de probe pentru stabilirea pretențiilor în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de apărările pârâtei,

inclusiv prin efectuarea unei expertize contabile.

În rejudecare, prin decizia

nr. 53 din 27 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SA

Buzău împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., cu referire la art. 105 alin. (2) din același cod.

La termenul din 11 noiembrie

2004, fixat pentru judecarea recursului, a fost invocată excepția de

nelegalitate a apelului, în raport de dispozițiile art. 282

1

C.

proc. civ.

Excepția este întemeiată,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești pentru motive privind

pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat

este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui

principiu constituțional, legea procesuală a determinat precis, prin norme

imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac,

corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea

conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei tuturor subiecților

procesuali, constituie o garanție a egalității părților, a protejării judiciare

a drepturilor subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri

corespunzătoare adevărului și legii.

Această reglementare are

aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției,

generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Din economia dispozițiilor

legale vizate rezultă, sub un prim aspect, că fiind determinată de lege, este

lipsită de relevanță calificarea pe care partea o dă căii de atac exercitate.

Totodată, în raport de

caracterul imperativ, de ordine publică al normelor procesuale, este nulă orice

hotărâre judecătorească dată cu nesocotirea lor.

În fine, cum Codul de

procedură civilă nu cuprinde dispoziții privind aplicarea legii în timp, în

această materie devine operant principiul tempus regit actum, al „activității”

normelor de drept procesual, în sensul că acestea sunt de imediată aplicare,

activitatea lor întinzându-se din momentul intrării în vigoare a legii până în

momentul ieșirii din vigoare. Drept urmare, între altele, rezultă că hotărârile

judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de legea procesuală în

vigoare la data pronunțării acestora, iar judecata se desfășoară potrivit

regulilor procedurale în vigoare în timpul soluționării.

Prezentul litigiu a început

și s-a desfășurat în condițiile modificării unor norme procesuale, ceea ce supune

examinării aplicarea în cauză a principiilor menționate.

Astfel, potrivit art. 1 al

art. 282

1

C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000,

hotărârile date în primă instanță nu sunt supuse apelului, între altele, în

cazul cererilor principale privind obligații de plată a unor sume de bani, în

valoare de până la 200.000.000 lei.

Drept urmare, în raport de

obiectul prezentului litigiu privind obligarea la plata unei sume de bani

inferioară plafonului determinat de textul menționat, hotărârea primei instanțe

era supusă numai recursului.

Așa fiind, hotărârea

pronunțată de instanța de control judiciar prin care a fost soluționată o cale

de atac neprevăzută de lege, în acest caz, este supusă cazului de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va admite excepția, va admite recursul

declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite dosarul Curții de

Apel București pentru judecarea recursului declarat de pârâtă împotriva

hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC A. SA Buzău împotriva deciziei nr. 53 din 27 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și

trimite dosarul la Curtea de Apel București pentru judecarea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 noiembrie 2004.