ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10805 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SA împotriva pârâților SC S.B. SRL și P.A.C. și, în consecință s-a dispus obligarea pârâților la echivalentul a 265.269,42 euro, contravaloare lucrări, obligarea pârâtei la plata sumei de 237.454,27 lei echivalentul a 65.678,19 euro, contravaloare T.V.A. și obligarea pârâților la plata sumei de 14.980 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În urma probelor administrate Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile. Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în esență, că față de conținutul neechivoc al contractului de execuție în ce privește obligația asumată de SC S.B. SRL, reclamanta justifică legitimarea pasivă a pârâtei. Susținerea apelantei SC S.B. SRL, în sensul că aceasta ar fi avut de achitat într-un termen mult mai mare sumele pe care SC M.L. le avea de plătit către reclamantă și prin aceasta reclamanta nu i-ar putea pretinde plata, sunt nefondate. Astfel, contractul de leasing din 20 mai 2004 dintre SC S.B.

SRL și SC M.L. nu poate fi opus reclamantei deoarece aceasta este terț. Nici susținerea apelantei în sensul că prin art. 5 lit. b) din actul adițional părțile ar fi reglementat un beneficiu de discuțiune, în temeiul căruia reclamanta avea obligația de a pretinde plata mai întâi M.L., nu a fost primită, deoarece din textul acestui articol nu se desprinde o astfel de concluzie. Dimpotrivă, simpla întârziere a plăților de către SC M.L. (obligat în egală măsură alături de SC S.B. SRL) dădea posibilitatea reclamantei de a pretinde celeilalte debitoare, plata prețului lucrărilor. Faptul că, ulterior, pârâta SC S.B. SRL și SC M.L. urmau să regleze plățile și încasările nu o privea în mod direct pe reclamantă, care nu a renunțat niciodată la solidaritatea convenită, prin contractul de execuție.

De aceea, Curtea de Apel a considerat că obligațiile celor două debitoare erau concomitente, ceea ce justifică și după încheierea actului adițional, aceeași solidaritate convenită prin contractul de execuție. Cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.A.C. s-a apreciat, de asemenea, legalitatea acesteia având în vedere contractul de novațiune prin care acesta s-a obligat să achite facturile emise de reclamantă sau după caz de către furnizorii de materiale. Dacă s-ar fi dorit încheierea unui contract de împrumut între acesta și SC M.L., nu se explică motivul pentru care părți în acest contract sunt și SC S.B. SRL și SC A.C. SA. Mai mult, din împrejurarea că P.A.C.

a avut și calitatea de reprezentant al SC S.B. SRL în contractul de execuție, acesta fiind semnatar în această calitate și în actul adițional la acesta, rezultă odată în plus că necesitatea încheierii contractului de novațiune s-a ivit pentru asigurarea plăților lucrărilor executate de reclamantă, acesta reprezentând o soluție pentru continuarea lucrărilor și neprejudicierea executantului în cazul întârzierii plăților de către beneficiarul SC M.L. Obligațiile de plată a prețului lucrărilor executate s-au născut direct din contract, respectiv din faptul executării lucrărilor (conform principiului reciprocității și interdependenței obligațiilor ce guvernează contractul sinalagmatic). Ca atare, din acest punct de vedere, factura nu este de natură a naște obligația de plata prețului, care își are originea în contract.

În ce privește aplicarea greșită a principiului forței obligatorii a contractului, s-a reținut că nici acesta nu a fost încălcat de vreme ce pârâta SC S.B. SRL și-a asumat alături de SC M.L. obligația de a achita contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă prin contractul de execuție. Lucrările au fost executate, conform proceselor - verbale de recepție, confirmate de reprezentantul beneficiarului, ceea ce dă dreptul reclamantei să pretindă prețul, iar excepția de neexecutare s-a apreciat astfel ca nefondată încât și proba cu expertiză tehnică solicitată în apel din această perspectivă a fost considerată ca lipsită de utilitate. Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs pârâții, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor și a respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În subsidiar, vizând fondul, au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea de noi probe. 1. Prin primul motiv de recurs au susținut că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea gravă și în mod repetat a formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1.a. Astfel, instanța de apel a omis cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. să se pronunțe asupra unui motiv de apel, esențial pentru soluționarea legală a cauzei, respectiv neîndeplinirea unei condiții contractuale pentru plata sumelor pretinse de SC A.C. SA, respectiv confirmarea borderourilor situațiilor de lucrări și a facturilor emise de SC M.L., conform actului adițional.

1.b. Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al părților consacrat de Constituție și C.E.D.O. și principiul rolului activ prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcții și contabilă. Această probă ar fi fost pertinentă și concludentă cauzei, în privința modului de executare a lucrărilor, cu atât mai mult cu cât la dosar existau înscrisuri care infirmau conținutul probelor reținute de instanță și justificau, totodată, justețea apărărilor pârâților privind excepția de neexecutare, respectiv procesul - verbal de custodie încheiat între SC A.C. SA și SC T. SRL, proces - verbal de constatare a stadiului fizic al lucrărilor, notele tehnice ale inspectorului de șantier.

2. Prin cel de al doilea motiv de recurs au susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii – motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2.a. Astfel, deși printr-o interpretare forțată a contractului de execuție din 2004, instanța de apel consideră că există o solidaritate la plată între SC M.L. și SC S.B. SRL, și ignoră clauzele actului adițional prin care chiar dacă s-a acceptat o solidaritate s-a stabilit expres, conform art. 5 lit. h) că SC SARMIS BUCUREȘTI SRL urmează să achite doar facturile confirmate la plată de SC M.L. – deci o obligație afectată de condiție, în final, se concluzionează că obligațiile celor două debitoare erau concomitente.

2.b. În motivarea hotărârii, instanța de apel deși reține, pe de o parte, că prin contractul intitulat de „novațiune”, în realitate SC M.L., ca debitor vechi, a fost înlocuit cu un debitor nou, în continuare, nu poate motiva de ce SC A.C. SA, chiar după această novație emite în continuare facturi tot pe numele SC M.L., care în logica juridică a instanței, nu mai avea nicio obligație contractuală. 2.c. La finalul motivării hotărârii se reține că împrejurarea potrivit căreia reclamanta a sistat lucrările nu are relevanță față de limitele investirii, prin acțiune solicitându-se plata lucrărilor deja executate, motivare care vine în contradicție atât cu menținerea obligației de plată a beneficiarului SC M.L., contrar prevederilor contractuale, cu toate că a reținut că după încheierea contractului de novațiune obligația de plată veche s-a stins, cât și cu faptul că lucrările rămase de executat din culpa reclamantei nici nu au făcut obiectul judecății.

3. Prin al treilea motiv de recurs, au arătat că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 3.a. Astfel, contractul de execuție nu justifică legitimarea procesuală pasivă a SC S.B. SRL, deoarece cunoașterea, acceptarea și necontestarea de către SC A.C. SA a împrejurării că SC M.L. finanța - prin mecanismul de leasing – execuția lucrărilor, era o dovadă clară pentru SC A.C. SA că SC M.L. urma a plăti aceste lucrări, deci, în mod firesc doar această societate trebuia să fie obligată la plată prin prezenta judecată. Stipularea și a obligației utilizatorului de a face plata lucrărilor, în contextul în care acesta urma a recurs la un finanțator este ilogică din punct de vedere juridic și economic, de vreme ce era cât se poate de clar că SC S.B.

SRL nu avea, la data încheierii contractului de execuție, sumele de bani necesare. Așa fiind, instanța de apel a încălcat și principiul relativității efectelor contractului în sensul că SC S.B. SRL nu ar fi putut invoca prevederile contractului de leasing, deoarece raportarea la acest contract s-a făcut cu titlu de probă ca și facturile emise de SC A.C. SA pe numele SC M.L. tocmai pentru a demonstra înțelesul real al contractului de execuție, dedus judecății. 3.b. Referitor la actul adițional din aprilie 2005 și a efectelor asupra obligației de plată a SC S.B. SRL, trebuie observat că la data emiterii facturilor în baza cărora SC A.C. SA a emis pretenții, contractul inițial fusese deja modificat prin acest act adițional.

În acest sens, trebuia interpretat că prin art. 5 lit. b) din contract s-a stabilit o ordine de prioritate în modul de efectuare al plăților, mai întâi SC M.L. și abia apoi SC S.B. SRL, ordine de prioritate specifică unui beneficiu de discuțiune și, nicidecum, solidarității. Pe de altă parte, atât timp cât SC M.L., nu a confirmat lucrările, nu le-a recepționat și nu a acceptat facturile, iar pe de altă parte SC A.C. SA nu a intentat acțiune contra SC M.L., și nu a obținut o hotărâre judecătorească, nu este îndeplinită condiția contractuală de efectuare a plății pentru niciuna dintre părți. Nu se poate vorbi nici de o renunțare la beneficiile solidarității, deoarece ea nu a existat, iar potrivit modalității de plată, rezultă că reclamanta nici nu a înțeles că ar putea invoca solidaritatea.

În consecință, nici excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.B. SRL nu a fost corect rezolvată. În realitate, actul adițional a schimbat prevederile contractului de execuție tocmai cu privire la condițiile în care putea fi obligată la plată SC S.B. SRL. 3.c. Referitor la contractul de novațiune s-a schimbat înțelesul acestuia nerezultând din interpretarea corectă a acestuia că P.A.C. a înțeles să preia obligațiile SC M.L., din contractul de execuție, ci și-a asumat doar obligația de a împrumuta temporar SC M.L. [art. 3 lit. b), c) și d)] în vederea achitării facturilor acceptate la plată. Novațiunea nu se prezumă, conform art. 1130 C. civ., iar conform art. 977 C. civ. interpretarea se face după voința comună a părților, nu după sensul literal al termenilor.

În plus, din nicio clauză nu rezultă că se sting obligațiile SC M.L., dimpotrivă, acesta rămâne obligată – direct și principal către SC A.C. SA, în finalul contractului arătându-se că prezentul contract nu modifică clauzele contractului de execuție din 2004. 3.d. Obligația de plată a lui P.A.C. nu era o obligație simplă de vreme ce urma să plătească doar facturile emise și acceptate de SC M.L. 4. Prin ultimul motiv de recurs a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 4.a. Astfel, instanța de apel nu a aplicat clauzele contractuale referitoare la necesitatea confirmării facturilor și situațiilor de lucrări de către SC M.L., ignorându-se dispozițiile art. 4 și art. 6 din contractul de novațiune.

4.b. Instanța de apel a aplicat greșit principiul interdependenței drepturilor și obligațiilor în cadrul contractelor sinalagmatice și principiul forței obligatorii a contractelor. Față de conținutul contractelor art. 12, art. 34; art. 18.4 alin. (2) din contractul de execuție și art. 3 lit. a) din contractul de novațiune dreptul SC A.C. SA de a fi plătită era corelativ și cu alte obligații ale sale, între care stabilirea graficelor de lucrări, a situațiilor de lucrări, confirmate de inspectoratul desemnat de beneficiar, întocmirea proceselor - verbale de recepție calitativă etc. (...) (a se vedea în acest sens sentința comercială nr. 6187/2007 a Tribunalului București). 4.c. Instanța de apel a încălcat dispozițiile în materie fiscală (art. 151 C. fisc.) atunci când a obligat SC S.B.

SRL să plătească T.V.A, în baza art. 2.3. din contractul de execuție, T.V.A. trebuind a fi plătit de către agentul fiscal al SC M.L., singura entitate autorizată să gestioneze tranzacțiile cu T.V.A. în contul unor societăți nerezidente – cum era aceasta din urmă. 5.d. Instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 174 C. proc. civ., în sensul de a considera dovedite susținerile recurenților, adică de a constata că în mod evident SC A.C. SA nu și-a îndeplinit obligația de a depune înscrisurile dispuse prin încheierea din 5 mai 2008 reprezentând atașamente și cartea construcției. Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Recursul este nefondat. În privința primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. se constată că nu este fondat sub niciun aspect al criticilor formulate, deoarece instanța de apel a analizat toate motivele de apel, hotărârea cuprinzând considerentele pentru care le-a respins, conform art. 261 C. proc. civ., apărările potrivit cărora plata nu se făcea decât după confirmarea lucrărilor și a facturilor emise, de SC M.L., găsindu-și răspuns în modul de rezolvare al excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților și a interpretării pe care a dat-o instanța conținutului convenției dedusă judecății, în concordanță cu probele administrate și principiile care guvernează executarea oricărui contract.

Nu este fondată nici critica subsumată acestui motiv de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil în sensul că instanța de apel a respins proba cu expertiză, instanța de apel fiind cea care apreciază concludența și pertinența probelor, sens în care a și apreciat că toate celelalte probe administrate la cererea ambelor părți atât la fond cât și în apel erau suficiente pentru stabilirea faptelor și aflarea adevărului pe baza acestora, din acest punct de vedere neputându-se reține încălcarea vreunuia dintre drepturile invocate din perspectiva normelor privind administrarea dovezilor. Respingerea motivată a unei probe neconcludente de către instanța de apel în sensul cerut de art. 167 C. proc.

civ., nu poate echivala cu încălcarea principiilor garantării dreptului la apărare și la un proces echitabil. În privința celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

se invocă, de fapt, prin toate criticile aduse aspecte care țin de rezolvarea următorului motiv de recurs, vizând interpretarea dată contractului așa cum se va arăta, prin raportarea atât la elementele intrinseci convenției cât și la elementele extrinseci, ținând de conduita contractuală a părților și nicidecum cu referire la conținutul legal ala cestui motiv de recurs care vizează fie ipoteza nemotivării hotărârii, ceea ce nu se poate reține în cauză, fie ipoteza contrarietății între considerente, prin unele reținându-se temeinicia pretențiilor iar prin celelalte, dimpotrivă, sau între considerente și dispozitiv – ceea ce, de asemenea nu se poate reține, iar în ultimă ipoteză, invocarea unor motive străine de natura pricinii, ori instanța de apel prin toate considerentele sale nu a depășit limitele investirii.

În privința celui de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se poate reține nesocotirea principiilor rezultate din aplicarea art. 969 C. civ., în interpretarea dată convenției, cu respectarea regulilor stabilite de art. 977 – art. 985 C. civ., instanța de apel stabilind corect conținutul raporturilor juridice în care s-au aflat părțile din perspectiva drepturilor și obligațiilor asumate, potrivit voinței acestora. Contractul de execuție din 2004 confirmă calitatea de debitor solidar a recurentei - pârâte a SC S.B. SRL, art. 5 lit. h) din actul adițional menținând solidaritatea instituită încă prin art. 2.3, art. 18.1 și art. 18.2 din contractul de bază, în condițiile în care s-a prevăzut că în situația în care Beneficiarul SC M.L.

GmbH întârzie plata facturilor peste termenul prevăzut la art. 18.1 din contract, Utilizatorul SC S.B. SRL va asigura plata facturilor confirmate de SC M.L. GmbH, urmând ca Utilizatorul și Beneficiarul să regleze plățile și încasările în baza unui acord comun între părți, iar în art. 3 lit. a) din contractul de novațiune confirmă această interpretare privind solidaritatea la plată în sensul că notele de plată, cu atașamentele anexate, aprobate și însoțite de facturile aferente, vor fi înaintate de către SC A.C. SA sau după caz, de către furnizorii de materiale, echipamente sau dotări spre aprobare și plata către SC S.B. SRL și SC M.L. GmbH conform clauzelor contractului de execuție din 1 iunie 2004. Nu se poate discuta de un beneficiu de discuțiune atât timp cât din interpretarea corectă dată convenției raportat și la corespondența dintre părți rezultă că recurenta - pârâtă SC S.B.

SRL a renunțat la acest beneficiu, în materie comercială, primând regulile din materia solidarității, prevăzute de art. 42 C. com., iar raportarea și la contractul de leasing, chiar ca probă este lipsită de relevanță juridică față de interpretarea dată actului adițional din 2005, în concordanță cu voința reală a părților. S-a mai susținut că într-o interpretare literală, corectă, modificarea contractului de bază explică tocmai această intenție a părților, altfel nu s-ar mai fi justificat încheierea actului, dar nici această apărare nu poate fi primită de vreme ce modificarea a vizat schimbarea termenului de finalizare având în vedere stadiul lucrărilor și de decontare, pretinsa modificare de conținut în privința solidarității susținută de recurenta - pârâtă nefiind reală.

În ceea ce privește lipsa confirmării facturilor de către SC M.L., rezultă din probe faptul că recurenta - pârâtă a cunoscut această situație, din adrese rezultând că refuzul celei dintâi, a fost nejustificat pentru lucrări recunoscute chiar de către recurentă, încât aceasta nu poate invoca propria culpă. În acest sens, a se vedea și sentința comercială nr. 4971/2007, pronunțată de Tribunalul București. Prin urmare, s-a dat o rezolvare corectă excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei - pârâte, iar condițiile contractuale de efectuare a plăților erau îndeplinite, nerespectarea obligațiilor justificând și pe fond soluția dată față de această recurentă - pârâtă, aspect care urmează a fi reluat și în cadrul motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Referitor la contractul de novațiune, s-a dat, de asemenea, interpretarea corectă, față de conținutul acestuia în care se prevede că P.A.C. va achita facturile emise de SC A.C. SA sau după caz de către furnizorii de materiale, echipamente sau dotări, aprobate de către și primite de la SC M.L. GmbH în conformitate cu prevederile contractului de execuție lucrări (antrepriză) din 1 iunie 2004 respectiv: plăți facturi (invoice) în contul SC A.C. SA deschis la I.B. și plăți facturi (invoice) garanții de bună execuție în contul SC A.C. SA. Prin urmare, caracterul de novație rezultând expres din conținut și din corespondența părților, nu se poate susține nici încălcarea art. 1130 C. civ. și, deci, soluția dată, excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului P.A.C., este, de asemenea, corectă, iar lipsa unei mențiuni că se sting obligațiile SC M.L., este lipsită de relevanță juridică în această cauză față de conținutul obligației asumate.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea nefondat, neconfirmarea lucrărilor cu rea-credință neputând constitui un temei pentru refuzul la plată, în condițiile în care părțile sunt obligate să execute cu bună-credință obligațiile. Pe de altă parte, excepția de neexecutare a obligațiilor ca mijloc de apărare prin raportare la probe pe care recurenții - pârâți le reapreciază, nu poate fi analizată direct în recurs, față de limitele în care instanța de control judiciar poate verifica legalitatea hotărârii în cadrul acestui motiv și nu netemeinicia acesteia. Cât privește pretinsa încălcare a Codului Fiscal, rezultă că recurenta - pârâtă fiind titulara obligației de plată este și titulara obligației de plată a T.V.A., așa cum rezultă și din contract (art. 2.3).

Prin ultima critică, subsumată acestui motiv de recurs, se invocă încălcarea art. 174 C. proc. civ., dar aceasta instituie doar o prezumție simplă răsturnată de toate celelalte probe administrate, încât nu se poate reține că instanța de apel a nesocotit și nu a dat eficiență acestui text de lege. Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse mai sus, recursul părților, este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții P.A.C. și SC S.B. SRL, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 257 din 2 iunie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2009.