ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3737/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea formulată reclamanta SC R.P.P.C.S.

SRL Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 privind soluționarea contestației înregistrate la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 341.563 din 13 iulie 2007 și reînregistrată cu nr. 907.925 din 27 iulie 2009, cu consecința anulării parțiale a Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a obligării Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 2.273.391 RON reprezentând majorări de întârziere pentru nerambursarea în termen a taxei pe valoarea adăugată și diferență rezultată din actualizarea sumei în funcție de indicele inflației.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de societate în vederea soluționării prezentului litigiu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 124 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 5739 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a fost obligată să restituie reclamantei suma de 30.090.950.499 lei vechi. Pentru că nu s-a restituit această sumă, la 13 aprilie 2006, reclamanta a adresat o notificare prin care se solicită: - achitarea sumei de 30.090.950.499 lei vechi; - majorări de întârziere – 16.320.162.095 lei vechi; - plata de daune interese compensatorii de 6.413.746.952 lei vechi.

La 7 august 2006 – Agenția Națională de Administrare Fiscală a efectuat plata pentru suma de 3.009.095,00 RON cu ordinul de plată nr. 5017 dar fără a răspunde notificării adresate. La data de 16 februarie 2007 s-a formulat cerere de chemare în judecată prin care se solicita obligarea organului fiscal la plata sumei de 2.624.132,00 RON și în cadrul acelui litigiu s-a comunicat reclamantei Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 prin care s-a admis la restituire numai suma de 3.009.095 RON.

Această decizia a fost contestată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 341563 din 13 iulie 2007, iar contestația a fost soluționată prin Decizia nr. 383 din 20 octombrie 2009 prin care s-a respins ca lipsită de obiect contestația și a fost transmisă contestația către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili . Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 se critică deoarece: - în mod greșit s-a apreciat că actul ce trebuia atacat este adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2004, deoarece aceasta nu este un act administrativ fiscal; - competența de soluționare revine Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor și nu Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ; - în decizia nr. 49637 din 25 iulie 2006 se face referire la suma de 2.273.391 RON.

Se critică și soluția organului fiscal de respingere a plângerii deoarece, de la data rămânerii definitive, sentința civilă nr. 124 din 27 mai 2004 trebuia pur și simplu pusă în executare de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în sensul rambursării sumei de 3.009.095 RON. Majorările și penalitățile de întârziere sunt datorate de la data împlinirii termenului de soluționare a cererii de restituire a sumei, dar se impune și plata actualizată cu indicele de inflație.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 354/CA din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a dispus soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 . p entru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 77237 din 17 aprilie 2006, reclamanta SC R.P.P.C.S.

SRL Constanța a solicitat restituirea sumei de 30.090.950.499 lei vechi (3.009.095 RON) compensată nelegal cu TVA ce întrunea condițiile de rambursare; plata de daune interese moratorii cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere conform dispozițiilor legale, calculate la suma datorată până la data achitării ei integrale (până la data emiterii notificării, respectiv 13 aprilie 2006, acestea fiind în cuantum de 16.320.162.095 lei vechi (1.632.016 RON) și plata de daune interese compensatorii rezultate din actualizarea sumei datorate în funcție de indicele inflației (până la data emiterii notificării, respectiv 13 aprilie 2006, diferența de plată rezultată din actualizarea debitului fiind de 6.413.746.952 lei vechi/641.375 RON).

Prin Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, organul fiscal a reținut că suma solicitată la restituire este de 5.282.486 RON, iar suma aprobată la rambursare este de 3.009.095 RON. Totodată, pentru suma aprobată s-a emis Nota de restituire nr. 49639 din 25 iulie 2006 în care s-a consemnat că restituirea s-a dispus în baza cererii debitorului și a sentinței civile nr. 124/CA din 27 mai 2004 a Curții de Apel Constanța.

În baza notei de restituire, la data de 04 august 2006, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili a efectuat plata sumei de 3.009.095,00 RON prin OP nr. 5017. Împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, reclamanta a formulat contestația înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 341.563 din 13 iulie 2007 prin care a solicitat anularea parțială a actului atacat, respectiv sub aspectul sumei omise la restituire de 2.273.391 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și diferența rezultată din actualizarea debitului în funcție de indicele inflației. Au fost prezentate dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordinul M.F.P.

nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, iar acea înștiințare la care se face referire în acest articol este considerat act administrativ fiscal prin care se materializează refuzul organului fiscal de acordare a dobânzilor, fiind emisă cu scopul dea stinge un raport juridic de drept fiscal. Prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus respingerea contestației împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 ca fiind fără obiect și transmiterea contestației către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili.

Pentru a pronunța această soluție, organul fiscal a reținut că prin Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, emisă de serviciul rambursări TVA din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, a fost aprobată la rambursare suma de 3.009.095 lei, iar, în ceea ce privește suma de 2.273.291 lei solicitată ca despăgubire, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis adresa nr.56809/14 octombrie 2006 prin care reclamanta era înștiințată cu privire la respingerea cererii sale de acordare a dobânzilor și de actualizare cu indicele de inflație, aceasta fiind procedura stipulată în anexa 1, capitolul 2, pct. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Instanța de fond a constatat că, deși cererea de restituire a fost admisă parțial, doar pentru suma de 3.009.095 lei din suma totală solicitată de 5.282.486 RON, organul fiscal căruia i-a fost adresată cererea nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la suma respinsă. Astfel, sumele solicitate priveau atât sume compensate nelegal, cât și sume reprezentând dobânzi și sume reprezentând daune rezultate din devalorizarea monedei naționale, iar prin decizia de restituire au fost admise doar sumele compensate nelegal. Abia prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 reclamanta a fost înștiințată în legătură doar cu motivele pentru care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor, fără a se face referire la daunele calculate prin aplicarea indicelui de inflație.

Față de obiectul contestației, nu se poate susține nici că pârâta nu avea competența de a soluționa contestația și nici că această contestație era lipsită de obiect. Faptul că ulterior emiterii deciziei de restituire, după aproape 3 luni, pârâta a înțeles să emită o înștiințare privind respingerea dobânzilor, înștiințare care, după cum s-a arătat, nu se referă și la daunele rezultate din devalorizarea monedei naționale, nu face ca, în speță, contestația să rămână fără obiect. Instanța de fond a apreciat că organul fiscal învestit cu soluționarea contestației împotriva Deciziei de restituire, în baza competenței conferite de lege, era ținut să se pronunțe asupra fondului contestației.

Deoarece contestația nu a primit o dezlegare pe fond, Curtea de Apel a considerat că nu se poate substitui organului fiscal și nu poate păși la analiza pe fond a motivelor invocate de reclamantă în contestație, motiv pentru care a admis în parte, acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 pentru ca pârâta să soluționeze contestația pe fond. 3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția de Soluționare a Contestațiilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se invocă faptul că instanța de fond a apreciat eronat faptul că cererea intimatului-reclamant privind plata despăgubirilor (dobânzi + rate inflație) este asimilată unei cereri de restituire de sume întrucât despăgubirile au rolul de a compensa un prejudiciu.

Se arată că reclamanta a contestat parțial Decizia de restituire a bunurilor nr. 49637 din 25 iulie 2006 prin care a fost aprobată restituirea sumei de 3.009.095 lei reprezentând daune interese moratorii și daune interese compensatorii, deși respectiva sumă nu face obiectul deciziei de restituire, deși, potrivit art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlu de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat. Cum prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006, contribuabilul era înștiințat despre cererea de acordare a dobânzii aceasta era actul administrativ fiscal împotriva căruia contestatorul trebuia să se îndrepte în speță.

Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este prevăzută explicit în capitolul 2 al Anexei 1 la Ordinul nr. 1899/2004, iar în baza acestei proceduri s-a emis adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006. În raport de dispozițiile art. 209 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, contestațiile împotriva actelor administrativ – fiscale prin care contribuabilul este înștiințat despre respingerea cererii de acordare a dobânzilor se soluționează de organul emitent astfel că, se apreciază că, în mod corect, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și-a declinat competența în favoarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 4.Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, contestată în fața instanței de fond, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect contestația formulată de SC R.P.P.C.S. SRL Constanța împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 și a fost transmisă contestația către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 a fost emisă de Serviciul Rambursări TVA din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ca urmare a cererii nr. 77237 din 17 aprilie 2006 și s-a aprobat restituirea sumei de 3.009.095 lei. Pentru că prin cererea înregistrată sub nr. 77237 din 17 aprilie 2006, pe lângă restituirea sumei de 3.009.095 lei se solicita și plata sumei de 2.273.291 lei reprezentând dobânzi și actualizarea cu indicele de inflație a fost emisă adresa nr. 56809 din 14 octombrie 32006 de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin care s-a comunicat intimatei-reclamante refuzul de plată a sumei.

Atunci când a formulat contestația în procedura administrativă împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, intimata – reclamantă a criticat soluția de refuz de restituire a sumei de 2.273.391 lei, din care 1.632.016 lei daune interese și dobânzi și 641.375 lei actualizarea sumelor cu indicele de inflație. Problema care trebuie dezlegată și care duce la soluționarea litigiului este aceea dacă decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost emisă potrivit legii, respectiv dacă această autoritate trebuia să analizeze sau nu cererea de plată a sumei de 2.273.391 lei.

Trebuie precizat faptul că restituirea sumei de 3.009.095 lei s-a aprobat ca urmare a unui litigiu între intimata – reclamantă și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța în urma căruia organul fiscal a fost obligat la restituirea, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 124 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 5739 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

De aceea, s-a emis decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în urma cererii formulate de intimata-reclamantă la 17 aprilie 2006. Apreciind că pe lângă restituirea acestei sume i se cuvine și plata unor dobânzi și majorări, precum și actualizarea sumelor ce au fost restituite, s-a formulat contestație împotriva deciziei de restituire, deși anterior, prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 (așa cum rezultă din contestația aflată la fila 34 dosar fond - adresa a fost comunicată delegatului intimatei - reclamante la 19 octombrie 2006) organele fiscale au comunicat respingerea cererii de plată a sumei de 2.273.391 lei iar în decizia nr. 49637 din 25 iulie 2006 a Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu se face nici o referire la suma de 2.273.391 lei.

Dat fiind faptul că se solicită restituirea unor sume în cauză sunt incidente dispozițiile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. În cadrul acestei proceduri se prevede dreptul contribuabilului de a fi acordate dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și dacă se formulează cererea. Organul fiscal, potrivit art. 6 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, atunci când constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.

Prin emiterea adresei nr. 56809 din 14 octombrie 2006 Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a pus în executare prevederile mai sus – menționate. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, contrar celor susținute de intimata – reclamantă, această adresă este un act administrativ – fiscal pentru că s-a refuzat acordarea dobânzii solicitate de reclamantă. De aceea, se constată că prin contestația în procedură administrativă împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 se critică tocmai neacordarea dobânzilor și actualizarea sumelor de restituit, dar această sumă (2.273.391 lei) nu a făcut obiectul deciziei de restituire, ci a adresei nr. 56809 din 14 octombrie 2006, care fiind un act administrativ fiscal putea fi contestat.

Prin urmare, în mod corect prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestația împotriva deciziei de restituire nr. 49637 lei prin care s-a aprobat restituirea sumei de 3.009.095 lei. Partea contestației ce viza plata sumei de 2.273.291 lei, pentru că în decizia de restituire nu se făcea nici o referire la această sumă, prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a fost transmisă către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru soluționare. Având în vedere că refuzul de plată al acestei sume a fost transmis prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organul de soluționare a contestației (ANAF) a transmis-o aceleiași autorități emitente a refuzului.

Competența organelor fiscale în soluționarea contestațiilor este stabilită de art. 209 C. proc. fisc. și prin interpretarea art. 209 alin. (1), lit. a) și b) și art. 209 alin. (2), rezultă că în raport de faptul că actul administrativ fiscal nu este dintre cele enumerate la art. 209 alin. (1) lit. a) și b), se aplică dispozițiile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc. potrivit cărora „Contestațiile formulate împotriva altor acte administrativ fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente”. Toate acestea dovedesc că și soluția de transmitere a contestației către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este legală și temeinică. Intimata - reclamantă a solicitat instanței de fond, pe lângă anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și obligarea D.G.M.A.C.

la plata sumei de 2.273.391 lei reprezentând majorări de întârziere și actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație. Însă, iar materia administrativ – fiscală, procedura administrativă este obligatorie și, în lipsa sa, instanța nu se poate pronunța asupra fondului litigiului. În condițiile în care a fost menținută Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care contestația împotriva refuzului de plată a sumei de 2.273.391 lei a fost transmisă spre soluționare către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea contestației formulate în procedura administrativă, instanța de contencios administrativ nu poate analiza fondul litigiului, respectiv obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata acestor sume.

În raport de cele prezentate și în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, împotriva sentinței civile nr. 354/CA din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC R.P.P.C.S. SRL Constanța, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.