ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5739/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 aprilie 2004, reclamanta SC R.P. SRL Constanța a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța: - anularea deciziei nr. 84 din 31 martie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală; - anularea parțială a proceselor-verbale încheiate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, la 25 august 2003, 20 noiembrie 2003 și 4 martie 2004, prin care a fost obligată la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, precum și a dobânzilor și penalităților aferente; - obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța.

la restituirea sumelor reținute în baza proceselor-verbale menționate mai sus. și anume: 29.051.326.612 lei impozit venit, 779.815.070 lei dobânzi de întârziere și 259.808.817 lei penalități de întârziere; - obligarea ambelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În esență, reclamanta a susținut că, în mod greșit s-a reținut de către pârâte, prin actele de control contestate, că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 24/2001. fiind obligată la plata impozitului pe venit, atâta vreme. cât, în perioada controlată, societatea nu a avut nici un fel de activitate și, pe cale de consecință, nu a realizat venituri.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 124/CA din 27 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și, parțial, procesele-verbale atacate și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, să restituie reclamantei, sumele solicitate de aceasta prin acțiune. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în condițiile în care societatea reclamantă, după înființarea ei, nu a produs bunuri materiale, nu a avut salariați și nici nu a realizat vreun venit, este un nonsens încadrarea ei în dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) - c) din O.G. nr. 24/2001.

De asemenea, s-a considerat că nu se poate reține nici interpretarea dată dispozițiilor legale prin circulara nr. 262800 din 12 aprilie 2002, a Direcției Generale de Politici Fiscale din Ministerul Finanțelor Publice, invocată de pârâte în apărările lor, aceasta fiind în totală neconcordanță cu textul dispozițiilor legale și reprezentând în fapt o adăugare la lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocând greșita aplicarea a dispozițiilor O.G. nr. 24/2001. S-a susținut în motivele de recurs că la sfârșitul anului 2000, intimata-reclamantă întrunea cumulativ condițiile prevăzute în art. 1 alin. (1) din ordonanță, în sensul că avea ca obiect de activitate fabricarea maselor plastice, un număr de până la 9 angajați, un venit realizat de până la 100.000 Euro și capital integral privat.

S-a mai susținut că legea nu condiționează încadrarea unei societăți în categoria microîntreprinderilor, de existența unei activități sau de angajare efectiv a vreunui salariat și nici de încasarea unei sume cu titlu de venit, fiind aplicabile dispozițiile legii și în situația când aceste trei criterii sunt la cota 0. Recursul este nefondat. Prin O.G. nr. 24/2004, intrată în vigoare la 1 septembrie 2004 s-a stabilit regimul de impozitare a microîntreprinderilor și, de asemenea, condițiile pe care o societate trebuie să le îndeplinească la 31 decembrie a anului precedent, pentru a fi încadrată în această categorie, implicit pentru a fi impozitată. Astfel, în art. 1 alin. (1) din ordonanță se prevăd următoarele criterii: - sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau desfășoară activități de comerț; - au până la 9 salariați; - au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei până la 100.000 Euro; - au capital integral privat.

Aplicând aceste criterii la situația intimatei-reclamante, se constată că numai ultima condiție este îndeplinită, privitor la celelalte constatându-se că societatea, la 31 decembrie 2002 nu avea producție, nu avea angajați și nu realiza venituri; mai mult decât atât, nu deținea puncte de lucru pentru producție și nici nu avea autorizație pentru funcționarea unor asemenea structură. Este evident că, așa cum corect a reținut instanța de fond, recurenta face o nepermisă confuzie între condițiile prevăzute generic de actul normativ pentru impozitarea unei microîntreprinderi și îndeplinirea efectivă a acestora, pentru a se justifica aplicarea impozitării. Că legiuitorul a avut în vedere această ultimă variantă o dovedesc alin. (4) și (5) ale art. 1 în care sunt prevăzute expres modalitățile în care se face dovada numărului de salariați și al nivelului veniturilor societății.

Față de aceste considerente, se poate conchide că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 124/CA din 27 mai 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.