ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2260/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 3778 din 10

decembrie 1998, reclamanta SC C. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat a județului Constanța, a solicitat anularea deciziei nr. 1381

din 23 noiembrie 1998 emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de

Soluționare a Plângerilor, prin care a fost menținută în sarcina sa o obligație

fiscală în cuantum de 15.670.713 lei cu titlu de majorări de întârziere

aferente unei diferențe de impozit pe profit recalculat pentru perioada iulie

1993 – aprilie 1994, astfel cum aceasta a fost stabilită prin procesul verbal

de control nr. 1101 din 27 februarie 1995 întocmit de inspectorii de

specialitate din cadrul Administrației Financiare Constanța.

În motivarea acțiunii și în notele

scrise depuse la dosarul, reclamanta a susținut următoarele:

- în luna februarie 1995,

activitatea financiară a societății a fost verificată de către inspectorii

financiari ai Administrației Financiare Constanța care au constatat unele erori

de înregistrare a T.V.A. - ului deductibil, aferent aprovizionării pentru

nevoile unității, din perioada iulie 1993 – aprilie 1994, acest fapt având

influență asupra calculului impozitului pe profit, în sensul că unitatea a

făcut virări în plus și în minus față de bugetul statului;

- diferența de impozit pe profit în

sumă de 1.557.467 lei rezultată în urma recalculării, a fost virată la bugetul

de stat în timpul controlului, fapt confirmat de organul de control;

- pentru majorările de întârziere în

cuantum de 15.670.713 lei calculate de organul de control ca fiind aferente

diferenței de impozit pe profit rezultată în urma recalculării, se impune

exonerarea unității de la plata acestora, întrucât nu s-a făcut dovada culpei

sau a relei credințe, iar organul de control ar fi trebuit să procedeze la

recalcularea T.V.A. - ului, așa cum a procedat la recalcularea lunară a

impozitului pe profit;

- majorările de întârziere pot fi

compensate cu diferențele virate în plus la T.V.A., ca urmare a stornării din

cheltuieli a sumelor înregistrate eronat;

- în mod greșit, Direcția Generală

de Soluționare a Plângerilor din cadrul Departamentului Controlului Financiar

al Ministerului Finanțelor a respins ca fiind lipsită de obiect, contestația

formulată de unitate împotriva procesului verbal de control și împotriva

adresei de răspuns a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat a județului Constanța.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 68/CA din 10 iunie 1999, a

respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că cererea reclamantei privind compensarea majorărilor de

întârziere pe motivul invocat de aceasta prin acțiune, nu poate fi acceptată,

întrucât potrivit art. 86 pct. c) și art. 88 din O.G. nr. 11/1996 privind

executarea creanțelor bugetare, compensarea sau restituirea către plătitor a sumelor

plătite ca urmare a unei erori de calcul, cu alte obligații bugetare,

indiferent de natura lor, se face de organul de specialitate competent, din

oficiu sau la cererea plătitorului, în termen de 30 de zile, iar reclamanta nu

s-a supus acestei proceduri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC C. SA Constanța, invocând motivele de recurs

prevăzute la art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurenta a susținut următoarele:

- în mod greșit, instanța de fond a

reținut că reclamanta, prin acțiunea formulată, a solicitat compensarea

majorărilor de întârziere, când în realitate a solicitat să fie exonerată de la

plata majorărilor de întârziere, ca urmare a lipsei sale de culpă în producerea

acestora sau, în caz contrar, să fie compensate cu T.V.A. virată în plus în

perioada controlată, întrucât între cele două obligații bugetare, respectiv

impozit pe profit și T.V.A., există o legătură directă cauzală, fapt recunoscut

de însăși organul de control. În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta

a învederat că acțiunea în contencios administrativ promovată este motivată pe

vătămarea adusă prin obligarea sa la plata unor majorări de întârziere

nedatorate și pe refuzul organului financiar-fiscal de compensare a creanțelor.

- instanța de fond a reținut

încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 88 din O.G. nr. 11/1996,

deși perioada supusă verificării (1 iulie 1993 - 30 noiembrie 1994) este

anterioară apariției acestei ordonanțe. În acest sens, reclamanta a arătat că

sesizarea organelor financiar-fiscale s-a făcut înainte de apariția ordonanței

de urgență menționată, însă acestea au răspuns cu o întârziere de aproape doi

ani, fapt ce a pus-o pe reclamantă în imposibilitate de a mai face alte

demersuri la serviciul T.V.A. pentru verificare;

- la cererea reclamantei, instanța a

obligat Ministerul Finanțelor să depună întreaga documentație privind debitul

fiscal constatat prin actul de control, însă aceasta nu s-a conformat, astfel

că s-a procedat la soluționarea cauzei în lipsa unor dovezi care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;

- respingerea de către instanță a

cererii privind efectuarea unei expertize contabile, este nejustificată.

Instanța de recurs, Curtea Supremă

de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1763 din 16

mai 2000, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și

a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind că instanța nu s-a

pronunțat asupra capetelor acțiunii, așa cum acestea au fost arătate prin

acțiunea introductivă și prin precizările ulterioare.

Procedând la rejudecarea cauzei,

instanța de fond a admis cererea reclamantei privind efectuarea unei expertize

contabile, având următoarele obiective:

- stabilirea T.V.A. - ului datorat

bugetului de stat în perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994, a viramentelor

lunare efectuate de unitate și a diferențelor virate în plus;

- stabilirea diferențelor rezultate

lunar pentru impozitul pe profit, pe perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994;

- posibilitatea compensării creanței

(diferențe virate în plus la T.V.A.) cu obligațiile față de bugetul de stat

(impozit pe profit virat în minus), precum și posibilitatea acordării scutirii

de majorări;

- dacă organul de control avea

obligația să verifice cele sesizate de unitate prin contestația adresată

acestuia.

Prin sentința civilă nr. 57/CA din 7

mai 2002, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a

respins ca nefondată excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor,

privind inadmisibilitatea acțiunii, instanța reținând că acest aspect a fost

analizat și de instanța de recurs care a arătat că din acțiunea formulată de

reclamantă rezultă că aceasta a contestat atât decizia Ministerului Finanțelor,

cât și actele de control, solicitând anularea acestora.

Pe fondul cauzei, instanța a admis

acțiunea reclamantei; a anulat decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a

Ministerului Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Plângerilor - și

actele de control invocate, a dispus restituirea către reclamantă a sumei de

14.948.320 lei preluată la bugetul statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut ca fiind întemeiate concluziile raportului de expertiză,

potrivit cărora, în urma compensării creanțelor unității cu obligațiile față de

bugetul de stat ale acesteia, reclamanta a virat în plus la bugetul statului

suma de 14.948.320 lei.

În aprecierea instanței,

nerestituirea către reclamantă a sumei virată în plus la bugetul statului,

constituie o vătămare a drepturilor sale legitime.

Împotriva sentinței dată ca urmare a

rejudecării cauzei, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Constanța, în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice. Pârâta și-a întemeiat recursul pe motivul de casare

prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, prin hotărârea dată,

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut următoarele:

- în raport cu obiectul acțiunii și

soluția dată, au fost încălcate două principii ale dreptului procesual civil,

și anume, contradictorialitatea și dreptul la apărare, traduse în practică și

prin procedura de citare a pârâților. În sensul acestei susțineri, recurenta a

arătat că, deși actul de control prin care s-au stabilit diferențe în plus și

în minus față de bugetul de stat a fost întocmit de Administrația Financiară a

municipiului Constanța, aceasta nu a fost citată în prezenta cauză;

- Administrația Financiară a

municipiului Constanța are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind organul

fiscal teritorial care a întocmit procesul verbal de control nr. 1101 din 27

februarie 1995, și, în același timp este și beneficiara sumelor achitate în

plus de reclamantă;

- Administrația Financiară a

municipiului Constanța are personalitate juridică, regulament propriu de

organizare și capacitate de folosință, astfel că aceasta poate sta în judecată

în nume propriu, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosința drepturilor civile

poate sta în judecată;

- instanța de fond, din oficiu, în

virtutea rolului său activ, avea obligația să verifice atât calitatea

procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, întrucât raportul de

drept procesual se poate lega valabil doar între titularii dreptului ce rezultă

din raportul juridic de drept material dedus judecății.

Prin întâmpinarea formulată,

reclamanta SC C. SA Constanța a solicitat respingerea recursului, arătând

următoarele:

- prin cele două întâmpinări depuse

la instanța de fond, în cursul celor două etape procesuale, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Constanța, nu a ridicat excepția invocată prin

cererea de recurs, neconformându-se astfel prevederilor art. 118 și art. 119 C.

proc. civ.;

- lipsa calității procesuale pasive

a Ministerului Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice

Constanța este relativă, întrucât Administrația Financiară a municipiului

Constanța se află în subordinea administrativă a celor două autorități

financiar-fiscale care au soluționat în mod greșit contestația formulată de

reclamantă în procedura administrativă.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, această instanță constată că recursul declarat este

întemeiat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Reclamanta a solicitat instanței de

contencios administrativ, anularea unui act administrativ de autoritate,

respectiv decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a Direcției Generale de

Soluționare a Plângerilor din cadrul Ministerului Finanțelor, actual –

Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă contestația formulată

de aceasta cu privire la stabilirea în sarcina sa, de către organul financiar

fiscal teritorial, respectiv Administrația Financiară a municipiului Constanța,

actuala - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, a unei

obligații fiscale cu titlu de majorări de întârziere aferente unei diferențe de

impozit pe profit recalculat.

Obligația fiscală a fost stabilită

prin procesul verbal de control nr. 1.101 din 27 februarie 1995 din care

rezultă că atât diferența de impozit pe profit, cât și majorările de întârziere

aferente sunt rezultatul recalculării lunare a impozitului pe profit, ca urmare

a stornării lunare din cheltuieli a T.V.A. - ului, pe perioada iulie 1993

–aprilie 1994.

Recalcularea și stabilirea

obligației fiscale s-a făcut în baza raporturilor juridice de drept fiscal

dintre reclamantă în calitate de agent economic contribuabil, plătitor de

impozit pe profit și T.V.A., pe de o parte și organul financiar fiscal

teritorial în a cărui circumscripție își are sediul reclamanta, pe de altă

parte.

Din cele arătate mai sus, rezultă că

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța are calitate

procesuală pasivă și poate să stea în judecată, în conformitate cu prevederile

art. 41 C. proc. civ.

Instanța de fond, în virtutea

rolului său activ, astfel cum acesta este reglementat de art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., avea obligația să dispună citarea în cauză a Administrației

Finanțelor Publice a municipiului Constanța pentru a-i fi asigurat acesteia

dreptul la apărare și la contradictorialitatea dezbaterilor.

Neprocedând astfel, instanța de fond

a încălcat normele de procedură prevăzute la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (4) din

același cod, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va

fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecarea cauzei în

fond să se facă în contradictoriu și cu organul financiar fiscal teritorial,

respectiv Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, care va fi

introdusă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 57/CA

din 7 mai 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2003.