ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 911/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

26 februarie 2001, reclamanta SC R.I. SRL Constanța a solicitat anularea

dispoziției nr. 107/2000, emisă de D.G.F.P.C.F.S Constanța și a

procesului-verbal de control încheiat la 7 septembrie 2000 de Administrația

Finanțelor și Trezoreria municipiului Constanța și a obligațiilor de plată

stabilite prin actul de control.

În motivarea cererii s-a arătat că:

suma de 195.636.168 lei, avans achitat la 28 septembrie 1999, conform

contractului de leasing operațional nr. 100383, este deductibilă fiscal în baza

Legii nr. 249/1998; cheltuielile efectuate cu deplasarea administratorului

societății în Olanda sunt deductibile în totalitate, în baza aceleiași legi;

bonificațiile au fost corect calculate de reclamantă, conform O.U.G. nr. 11/1999,

astfel încât nu datorează majorări de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 187/2001 a

Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

admisă în parte, cu privire la impozitul pe profit în valoare de 74.341.744 lei

aferent sumei de 195.636.168 lei, pe care instanța a apreciat-o deductibilă

fiscal, în baza art. 2 din Legea nr. 249/1998. Celelalte capete de cerere au

fost respinse ca nefondate, reținându-se că: în ce privește diurna, sunt

aplicabile dispozițiile H.G. nr. 518/1995, modificată prin H.G. nr. 420/1998;

bonificațiile au fost incorect calculate de reclamantă, cu nerespectarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 11/1999.

Prin sentința civilă nr. 252/2001 a

aceleiași instanțe, în baza art. 281

2

C. proc. civ., s-a dispus

completarea dispozitivului sentinței civile nr. 187/2001, în sensul că se

anulează actele contestate și pentru majorările de întârziere calculate la

impozitul pe profit, în valoare de 74.341.744 lei, impozit anulat prin sentința

civilă nr. 187/2001.

Împotriva sentinței civile nr.

187/2001 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, au

formulat recursuri în termen, reclamanta și pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța.

În motivarea recursului reclamantei

s-a arătat că: instanța a omis să se pronunțe asupra majorărilor de întârziere

de 65.609.407 lei, aferente impozitului pe profit de 74.341.744 lei, referitor

la avansul de 195.636.168 lei, achitat în baza contractului de leasing; toate

cheltuielile efectuate cu deplasarea în Olanda a administratorului societății

sunt deductibile fiscal; societatea nu datorează majorări de întârziere pentru

debitele pentru care a calculat bonificații, în temeiul O.U.G. nr. 11/1999,

întrucât culpa aparține pârâtei, care a început controlul în prima decadă a

lunii martie și l-a finalizat la 7 septembrie 2000, cu încălcarea art. III din

O.U.G. nr. 113/1999, care a modificat art. 18 din O.G. nr. 70/1997.

În motivarea recursului, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța a precizat că dispozițiile Legii nr.

249/1998, avute în vedere de instanță la admiterea în parte a acțiunii, se

aplică numai locatorului (părții care livrează bunul), și nu utilizatorului,

căruia îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 40/1998.

Verificând cauza, în funcție de motivele

de recurs formulate în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea reține următoare.

Referitor la suma de 195.636.168 lei

reprezentând avans achitat la data de 28 septembrie 1999, conform contractului

de leasing nr. 100383 încheiat cu P. Bank AG Austria, se constată că este

deductibilă fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 249/1998.

Aceste dispoziții prevăd că sunt deductibile, cheltuielile, în cazul

contractului de leasing, la data efectuării lor. Textul nu face distincție între

locator și utilizator, iar din redactarea sa nu se poate trage concluzia că se

referă numai la locator, astfel cum susține pârâta-reclamantă.

Ca atare, impozitul calculat de

organele fiscale, de 74.341.744 lei pentru suma de 195.636.168 lei, nu este datorat

de societate. Pe cale de consecință, nici majorările de întârziere aferente nu

sunt datorate.

Întrucât prin hotărârea recurată,

curtea de apel a omis să se pronunțe asupra acestor majorări de întârziere,

prin sentința civilă nr. 252/2001 s-a dispus completarea dispozitivului

sentinței civile nr. 187/2001, în baza art. 281

2

C. proc. civ.

Față de cele mai sus reținute,

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și primul

motiv din recursul declarat de reclamantă sunt nefondate.

Referitor la cheltuiala de

10.246.200 lei reprezentând diurna administratorului societății pentru

deplasarea în Olanda, în perioada 15 - 20 noiembrie 1999, Curtea constată că

este deductibilă fiscal.

Potrivit art. 2 din Legea nr.

249/1998, lege intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1999, cheltuielile cu

diurna sunt deductibile la calculul impozitului pe profit. Textul legal nu mai

face nici o referire la plafonarea acestor cheltuieli, prin art. 4 din lege

fiind abrogate dispozițiile O.G. nr. 40/1998, care prevedeau plafonări de

cuantum.

Față de aceste dispoziții legale,

hotărârile de Guvern invocate de organele fiscale [H.G. nr. 518/1995 și H.G.

nr. 420/1998), nu își mai au aplicabilitate, ele reprezentând acte

administrative emise în baza și în executarea unor dispoziții legale abrogate.

Pe cale de consecință, impozitul pe

profit referitor la suma de 10.246.200 lei și majorări de întârziere aferente,

nu sunt datorate de reclamantă, al doilea motiv al recursului societății

comerciale fiind întemeiat.

În ce privește al treilea motiv din

recursul reclamantei, referitor la sumele reprezentând majorări de întârziere

calculate pentru debitele la care societatea a calculat bonificații, Curtea

reține următoarele. Potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 11/1999,

reducerile prevăzute de alin. (1) se acordă la cererea contribuabilului, în

urma verificărilor organele fiscale competente.

Reclamanta a solicitat acest lucru

la data de 14 februarie 2000, prin adresa nr. 11.333, mențiune existentă chiar

în procesul-verbal de control. Controlul s-a prelungit nejustificat de mult,

până la data de 7 septembrie 2000, chiar și în condițiile apariției O.U.G. nr.

113/1999, care prevede că durata controlului nu poate fi mai mare de 3 luni.

Datorită culpei organului de control

fiscal, prin prelungirea fără temei a controlului, ar fi devenit inaplicabile

dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 11/1999, care prevăd că în anul 2000,

contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente,

beneficiază lunar, până la sfârșitul anului, de o bonificație de 5% pentru

fiecare obligație menționată la art. 1, achitată în termen legal.

Îndeplinirea de către societate a

condițiilor precizate a fost constatată prin actul de control. Dacă aceste

constatări ar fi fost făcute într-un termen rezonabil, reclamanta-recurentă ar

fi avut din timp aprobarea organelor fiscale pentru facilitățile prevăzute de

art. 4 din O.U.G. nr. 11/1999. Cum îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia

de bonificația de 5% a fost constatată de organul de control fiscal, aceasta se

asimilează cerinței prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (2) din ordonanță.

Ca urmare, societatea nu datorează majorări de întârziere stabilite pentru

impozit pe salarii (861.887 lei), T.V.A. (25.850.456 lei) impozit pe profit

(1.404.084 lei), în legătură cu debitele la care reclamanta și-a calculat în

mod corect bonificația.

Pentru considerentele expuse, fiind

fondate ultimele două motive din recursul formulat de SC R.I. SRL Constanța,

recursul acestei societăți va fi admis, se va modifica sentința și acțiunea va

fi admisă în totalitate. Actele atacate vor fi anulate și reclamanta va fi

exonerată de plata sumei totale de 169.511.247 lei reprezentând: impozit pe

profit 77.099.680 lei (referitor la avansul pentru contractul de leasing și diurna

administratorului), majorări de întârziere aferente 64.295.135 lei, majorări de

întârziere pentru impozit pe salarii 861.887 lei, pentru T.V.A., 25.850.456

lei, pentru impozit pe profit 1.404.089 lei (în legătură cu aplicarea O.U.G.

nr. 11/1999).

Recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța va fi respins ca nefondat, cum s-a

analizat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC R.I.

SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 187 din 27 septembrie 2001 a

Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și admite

în totalitate acțiunea formulată de reclamantă.

Anulează dispoziția nr. 107/2000 a

Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța și procesul-verbal din data

de 7 septembrie 2000, pentru suma totală de 169.511.247 lei.

Exonerează pe reclamantă de plata

acestei sume, reprezentând -77.099.680 lei impozit pe profit; - 64.295.235 lei

majorări de întârziere aferente; - 861.877 - majorări de întârziere pentru

impozitul pe salarii; -25.850.456 lei - majorări de întârziere pentru impozitul

pe profit.

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța împotriva

aceleiași sentințe

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2004.