ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, sub nr. 4935 din 1 noiembrie 2000, SC V. SA Constanța, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța, a solicitat anularea deciziei nr. 1358 din 17 octombrie 2000, emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control nr. 885 din 10 martie 1999, emis de ultima pârâtă, cu efectul constatării ca nedatorate, a sumelor de 1.680.430.230 lei majorări de întârziere aferente sumei de 252.428.790 lei T.V.A. și 420.996.496 lei, impozit pe profit.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 45/CA din 1 martie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 68/1999 nu au făcut obiectul procesului-verbal nr. 885 din 10 martie 1999 și că în cadrul procedurii de contestare a procesului-verbal în litigiu nu se poate solicita și respectiv, constata că reclamanta beneficiază de înlesnirile prevăzute de acest act, ce a intrat în vigoare la 21 mai 1999, data publicării în Monitorul Oficial. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3822 din 10 decembrie 2002, a admis recursul declarat de SC V. SA Constanța și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că instanța nu a soluționat fondul cauzei, considerând în mod greșit ca fiind inadmisibilă, valorificarea excepției în fața sa. Nici o dispoziție legală nu interzice invocarea și aplicarea pe cale de excepție a prevederilor și facilităților prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999, fiind vorba de o modalitate de stingere a obligațiilor ce poate fi supusă analizei instanței. Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 102/CA din 10 iulie 2003, a admis acțiunea și a anulat actele contestate, având la bază concluziile expertizei contabile.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a declarat recurs, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, încălcând în acest fel dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Se arată că în mod nejustificat au fost admise de instanță, concluziile raportului de expertiză contabilă, întrucât potrivit notei serviciului audit intern, reclamanta nu și-a achitat debitele restante către bugetul de stat, motiv pentru care nu-i sunt aplicabile dispozițiile O.U.G.

nr. 68/1999 . În fond după casare, instanța a încălcat dispozițiile instanței de recurs, a omis să se pronunțe asupra dovezilor administrate, a concluziilor scrise depuse la 2 iulie 2003. Nu puteau fi infirmate constatările serviciului de audit intern, datorită faptului că s-a refuzat primirea acestora. Recursul este nefondat. După casare, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. și având în vedere problemele de drept rezolvate, instanța de fond avea obligația să pună în discuția părților, aplicarea O.U.G. nr. 68/1999, privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat, sub toate aspectele. Astfel. organul fiscal trebuia să verifice dacă reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de facilitățile legale, în primul rând dacă are și alte debite restante.

În acest sens, instanța, prin încheierea din 20 februarie 2003, a dispus emiterea unei adrese către pârâtă, pentru a răspunde motivat la pct. 2 din decizia nr. 1358 din 17 octombrie 2000, emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Pârâta a refuzat să dea curs acestei obligații și din nou a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat pe faptul că pretențiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea unei acțiuni în justiție, întrucât nu au fost exercitate căile administrative de atac, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001. Instanța având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, care dispunea analizarea pe fond, dacă reclamanta îndeplinește, sau nu, condițiile pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 68/1999, a trecut peste excepția reiterată și a dispus proba, cu expertiză contabilă. Aceasta a avut ca obiectiv, verificarea dacă reclamanta până la 31 august 1999, și-a achitat integral sumele datorate cu titlu de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului statului și enumerarea documentelor contabile din care rezultă această situație. Din concluziile raportului de expertiză rezultă că până la 31 august 1999, reclamanta a virat în perioada martie – iulie 1999, în totalitate, obligațiile bugetare stabilite de organele de control, impozit pe profit și T.V.A., în cazul impozitului pe salariu neconstatându-se diferențe de virat. S-a arătat în raport că au fost respectate dispozițiile art. 3 din O.U.G.

nr. 68/1999, în sensul că majorările de întârziere constatate au fost înregistrate într-un cont de ordine și evidență în afara bilanțului. Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999, majorările de întârziere prevăzute la art. 3 se scutesc la plată, dacă debitele restante la data de 30 aprilie 1999, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe (21 mai 1999) sau se vor achita până la data de 31 august 1999. În cauză și condiția debitelor restante la 30 aprilie 1999, este îndeplinită, întrucât ele au fost constatate prin actul de control nr. 885 din 10 martie 1999. În consecință, soluția instanței, de admitere a acțiunii, este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2004.