ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, sub nr. 4935 din 1

noiembrie 2000, SC V. SA Constanța, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Constanța, a solicitat anularea deciziei nr. 1358 din 17 octombrie 2000,

emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control nr. 885 din 10 martie

1999, emis de ultima pârâtă, cu efectul constatării ca nedatorate, a sumelor de

1.680.430.230 lei majorări de întârziere aferente sumei de 252.428.790 lei

T.V.A. și 420.996.496 lei, impozit pe profit.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 45/CA din 1 martie 2001, a respins

acțiunea, ca nefondată, reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 68/1999 nu au făcut

obiectul procesului-verbal nr. 885 din 10 martie 1999 și că în cadrul

procedurii de contestare a procesului-verbal în litigiu nu se poate solicita și

respectiv, constata că reclamanta beneficiază de înlesnirile prevăzute de acest

act, ce a intrat în vigoare la 21 mai 1999, data publicării în Monitorul

Oficial.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3822 din 10 decembrie 2002, a

admis recursul declarat de SC V. SA Constanța și a casat sentința, cu trimitere

spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că instanța nu a

soluționat fondul cauzei, considerând în mod greșit ca fiind inadmisibilă,

valorificarea excepției în fața sa.

Nici o dispoziție legală nu interzice

invocarea și aplicarea pe cale de excepție a prevederilor și facilităților

prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999, fiind vorba de o modalitate de stingere a

obligațiilor ce poate fi supusă analizei instanței.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 102/CA din 10 iulie 2003, a admis

acțiunea și a anulat actele contestate, având la bază concluziile expertizei

contabile.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și

în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a declarat recurs, susținând

că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei

dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

încălcând în acest fel dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Se arată că în mod nejustificat au

fost admise de instanță, concluziile raportului de expertiză contabilă,

întrucât potrivit notei serviciului audit intern, reclamanta nu și-a achitat

debitele restante către bugetul de stat, motiv pentru care nu-i sunt aplicabile

dispozițiile O.U.G. nr. 68/1999 .

În fond după casare, instanța a

încălcat dispozițiile instanței de recurs, a omis să se pronunțe asupra

dovezilor administrate, a concluziilor scrise depuse la 2 iulie 2003. Nu puteau

fi infirmate constatările serviciului de audit intern, datorită faptului că s-a

refuzat primirea acestora.

Recursul este nefondat.

După casare, în conformitate cu art.

315 C. proc. civ. și având în vedere problemele de drept rezolvate, instanța de

fond avea obligația să pună în discuția părților, aplicarea O.U.G. nr. 68/1999,

privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat, sub toate

aspectele.

Astfel. organul fiscal trebuia să

verifice dacă reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de

facilitățile legale, în primul rând dacă are și alte debite restante.

În acest sens, instanța, prin

încheierea din 20 februarie 2003, a dispus emiterea unei adrese către pârâtă,

pentru a răspunde motivat la pct. 2 din decizia nr. 1358 din 17 octombrie 2000,

emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor.

Pârâta a refuzat să dea curs acestei

obligații și din nou a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat pe

faptul că pretențiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea unei acțiuni în

justiție, întrucât nu au fost exercitate căile administrative de atac, în

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001.

Instanța având în vedere

dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, care dispunea analizarea pe

fond, dacă reclamanta îndeplinește, sau nu, condițiile pentru a beneficia de

facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999, a trecut peste excepția reiterată

și a dispus proba, cu expertiză contabilă.

Aceasta a avut ca obiectiv,

verificarea dacă reclamanta până la 31 august 1999, și-a achitat integral

sumele datorate cu titlu de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului

statului și enumerarea documentelor contabile din care rezultă această

situație.

Din concluziile raportului de

expertiză rezultă că până la 31 august 1999, reclamanta a virat în perioada

martie – iulie 1999, în totalitate, obligațiile bugetare stabilite de organele

de control, impozit pe profit și T.V.A., în cazul impozitului pe salariu

neconstatându-se diferențe de virat.

S-a arătat în raport că au fost

respectate dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 68/1999, în sensul că majorările

de întârziere constatate au fost înregistrate într-un cont de ordine și

evidență în afara bilanțului.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr.

68/1999, majorările de întârziere prevăzute la art. 3 se scutesc la plată, dacă

debitele restante la data de 30 aprilie 1999, care le-au generat, reprezentând

impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, au fost achitate până

la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe (21 mai 1999) sau se vor

achita până la data de 31 august 1999.

În cauză și condiția debitelor

restante la 30 aprilie 1999, este îndeplinită, întrucât ele au fost constatate

prin actul de control nr. 885 din 10 martie 1999.

În consecință, soluția instanței, de

admitere a acțiunii, este temeinică și legală, astfel că recursul se privește

nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 10

iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2004.