ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de
24 decembrie 1996, reclamanta SC N. SA, sucursala Constanța, a solicitat
anularea deciziei nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice, a procesului-verbal
din data de 28 august 1995, emis de Administrația Financiară Constanța, privind
T.V.A. în sumă de 100.351.874 lei, plus majorări de întârziere de 89.576.079
lei și anularea procesului-verbal din 16 octombrie 1995, emis de aceeași
autoritate.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că
reclamanta nu datorează aceste sume, bugetului de stat, iar pârâții, în mod
nelegal, au reținut aceste datorii, în sarcina petentei.
Prin sentința civilă nr. 162 din 20
noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ,
pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 243/2000 a aceleiași
instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios
administrativ, prin decizia nr. 1035 din 15 martie 2002, acțiunea a fost
admisă.
S-a reținut că fondul cauzei a rămas
bine soluționat, conform sentinței civile nr. 23/2000 a Curții de Apel
Constanța, secția de contencios administrativ, întrucât prin decizia nr. 1035/2002
a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, sentința a
fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, numai pentru a fi citată în cauză
Administrația Financiară Constanța.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recursuri în termen, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice a județului Constanța, precum și Administrația Finanțelor Publice
Constanța.
În recursul Direcției Generale a
Finanțelor Publice a județului Constanța și al Ministerului Finanțelor Publice,
se arată că în mod nelegal, instanța de fond a pronunțat sentința, în baza
probelor administrate în faze procesuale anterioare, încălcându-se, astfel,
dreptul la apărare al Administrației Financiare Constanța, care nu și-a putut
expune punctul de vedere referitor la expertiza efectuată în cauză.
S-a mai susținut că trebuia să se
rejudece fondul, în contradictoriu cu toate părțile din proces.
În recursul Administrației
Financiare Constanța s-a criticat sentința, sub același aspect. S-a mai
precizat că aceasta cuprinde dispoziții contrare și că instanța nu s-a
pronunțat asupra unor capete de cerere: T.V.A. aferent avansului pentru chirii,
uleiurilor maritime, stornării unor facturi privind chiria datorată de SC A.S.
SRL.
Verificând cauza, în funcție de
motivele de recurs, formulate în lumina dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12/1998 a
Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost
admisă în parte, s-a anulat procesul-verbal de contravenție din 16 octombrie
1995 privind amenda de 6.462.057 lei și s-a respins în rest, acțiunea.
Prin decizia nr. 128/1999 a Curții
Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost respins
recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Constanța,
declarat împotriva acestei sentințe, a fost admis recursul reclamantei și
sentința a fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, pentru suplimentarea
probelor, în ce privește procesul-verbal din 28 august 1995.
În urma acestei decizii, soluția
privind anularea procesului-verbal de contravenție din 16 octombrie 1995, a devenit irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. 23/2000 a
Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a fost admisă
acțiunea, s-a anulat decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice și
procesul-verbal de control din data de 28 august 1995.
Prin decizia nr. 1035/2002 a Curții
Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a admis recursul
declarat de Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței mai sus
menționate, s-a casat această sentință și s-a trimis cauza, spre rejudecare,
pentru a fi citată în cauză, și Administrația Financiară Constanța, emitenta
actului de control atacat.
În fond după a doua casare,
Administrația Financiară Constanța a fost prezentă în instanță, prin
reprezentantul său legal, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri și de
amânare a pronunțării din data de 14 noiembrie 2002.
Reprezentantul (consilierul juridic)
acestei autorități nu a formulat nici o cerere de probe, el solicitând pe fond,
respingerea contestației.
Față de această situație, se
constată că Administrația Financiară Constanța a avut posibilitatea să-și
formuleze apărările, acesteia neîncălcându-i-se dreptul la apărare, astfel cum
în mod nelegal și netemeinic se susține în recursurile formulate.
Întrucât autoritatea respectivă și
nici recurentele nu au înțeles să formuleze nici o cerere privind probatoriul,
rezultă că au achiesat la probele deja administrate în fazele procesuale
anterioare, în legătură cu acestea neexistând temeiuri de nelegalitate pentru înlăturarea
lor.
Nefondate sunt și celelalte motive
din recursul Administrației Financiare Constanța, referitoare la împrejurarea
că sentința cuprinde dispoziții contrare și că instanța nu s-a pronunțat asupra
unor capete de cerere.
Hotărârea atacată nu cuprinde
dispozițiile contrare.
Prin sentința civilă nr. 162/2002 a
Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, în mod legal s-a
menționat că a fost admisă acțiunea, în sensul că s-a admis în totalitate, astfel
cum a fost formulată. Faptul că nu s-a anulat procesul-verbal de contravenție,
nu este o greșeală a instanței, având în vedere că acest capăt de cerere a fost
soluționat prin sentința civilă nr. 12/1998 a aceleiași instanțe, irevocabilă
sub acest aspect, prin respingerea recursului declarat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice a județului Constanța, conform deciziei nr. 1228/1999 a
Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, astfel cum s-a
precizat și mai sus.
Nu reprezintă o greșeală a instanței,
nici împrejurarea că a menținut celelalte dispoziții ale actelor contestate, deoarece
decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal
de control din 28 august 1995, emis de Administrația Financiară Constanța, au
fost anulate, numai pentru sumele de 100.351.874 lei T.V.A. și 89.576.079 lei
majorări de întârziere aferente.
În ce privește ultimul motiv din
recursul Administrației Finanțelor Publice Constanța (instanța nu s-a pronunțat
asupra unor capete de cerere ), se constată că nu poate fi primit.
O astfel de nulitate, care este
relativă, nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată în acest
fel, respectiv reclamanta.
Referitor la fondul pricinii, curtea
de apel a reținut în mod greșit că acesta a rămas soluționat prin sentința
civilă nr. 23/2000 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios
administrativ, întrucât prin decizia nr. 1035/2002 a Curții Supreme de Justiție,
secția de contencios administrativ, s-a făcut mențiunea că motivele de recurs
invocate de Ministerului Finanțelor Publice, pot constitui apărări în fața
instanței de rejudecare.
Instanța de casare nu a reținut că
soluția pe fondul său este legală și temeinică și nu a făcut nici o mențiune în
acest sens, astfel că instanța de rejudecare era obligată să analizeze fondul
cauzei.
Neprocedând în acest mod, curtea de
apel a pronunțat o sentință nelegală.
Având în vedere probele administrate
în cauză, Curtea constată că acțiunea reclamantei este fondată, motiv pentru
care nu se impune modificarea sentinței, motivarea acesteia urmând să fie
completată cu prezentele considerente.
Cu privire la T.V.A. aferentă avansurilor pentru chirii, se reține din rapoartele de expertiză efectuate și
din actele prezentate de reclamantă, că sumele încasate de la cele trei
companii străine, nu au reprezentat avansuri, ci debite din chirii (R.F.,B., M.),
pentru care nu se datorează T.V.A., conform O.G. nr. 3/1992.
Referitor la T.V.A. aferentă uleiurilor marine în consignație.
Pentru cantitățile de uleiuri aflate
în regim de antrepozitare, SC N. SA a avut calitatea de consignatar și a
prestat servicii pentru beneficiari din străinătate, cota de T.V.A. fiind 0,
conform art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992.
Pentru cealaltă categorie de uleiuri
(importuri definitive), SC N. SA a devenit proprietarul mărfii și în această
calitate, la sfârșitul anului 1993, a plătit T.V.A., o dată cu taxele vamale.
Drept urmare, reclamanta are dreptul
la rambursarea T.V.A., astfel încât nu datorează majorări de întârziere.
Cu privire la T.V.A. aferentă stornării unor facturi în legătură cu chiria plătită către SC A.S. SRL, se
reține că SC N. SA a emis 10 facturi reprezentând contravaloarea chiriei datorate
de această societate, pe baza unor înțelegeri verbale.
Nefiind întocmit un contract scris, facturile
au fost stornate, nefiind niciodată plătite de SC A.S. SRL și neefectuându-se
plăți, nu se datorează nici T.V.A.
Împrejurarea că stornarea nu s-a efectuat „în roșu”,
reprezintă o încălcare a Legii contabilității, însă drept sancțiune, legea nu
prevede obligarea la plata T.V.A.
În ce privește T.V.A. aferentă
activității bufetului de incintă, se constată că suma respectivă, de 15.873.892
lei, nu a format obiectul acțiunii.
Reclamanta a contestat numai amenda
contravențională, cerere admisă (irevocabil, astfel cum s-a arătat mai sus)
prin sentința civilă nr. 12/1998 a Curții de Apel Constanța, secția de
contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse,
recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs
care să poată fi analizate din oficiu în baza art. 306 alin. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, în nume propriu
și în numele Ministerului Finanțelor Publice și de Administrația Finanțelor
Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 162/CA din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 iunie 2004.