ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 decembrie 1996, reclamanta SC N. SA, sucursala Constanța, a solicitat anularea deciziei nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice, a procesului-verbal din data de 28 august 1995, emis de Administrația Financiară Constanța, privind T.V.A. în sumă de 100.351.874 lei, plus majorări de întârziere de 89.576.079 lei și anularea procesului-verbal din 16 octombrie 1995, emis de aceeași autoritate. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu datorează aceste sume, bugetului de stat, iar pârâții, în mod nelegal, au reținut aceste datorii, în sarcina petentei.

Prin sentința civilă nr. 162 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 243/2000 a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1035 din 15 martie 2002, acțiunea a fost admisă. S-a reținut că fondul cauzei a rămas bine soluționat, conform sentinței civile nr. 23/2000 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, întrucât prin decizia nr. 1035/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, sentința a fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, numai pentru a fi citată în cauză Administrația Financiară Constanța.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, precum și Administrația Finanțelor Publice Constanța. În recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Constanța și al Ministerului Finanțelor Publice, se arată că în mod nelegal, instanța de fond a pronunțat sentința, în baza probelor administrate în faze procesuale anterioare, încălcându-se, astfel, dreptul la apărare al Administrației Financiare Constanța, care nu și-a putut expune punctul de vedere referitor la expertiza efectuată în cauză. S-a mai susținut că trebuia să se rejudece fondul, în contradictoriu cu toate părțile din proces.

În recursul Administrației Financiare Constanța s-a criticat sentința, sub același aspect. S-a mai precizat că aceasta cuprinde dispoziții contrare și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor capete de cerere: T.V.A. aferent avansului pentru chirii, uleiurilor maritime, stornării unor facturi privind chiria datorată de SC A.S. SRL. Verificând cauza, în funcție de motivele de recurs, formulate în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 12/1998 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă în parte, s-a anulat procesul-verbal de contravenție din 16 octombrie 1995 privind amenda de 6.462.057 lei și s-a respins în rest, acțiunea.

Prin decizia nr. 128/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost respins recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Constanța, declarat împotriva acestei sentințe, a fost admis recursul reclamantei și sentința a fost casată, cu trimitere, spre rejudecare, pentru suplimentarea probelor, în ce privește procesul-verbal din 28 august 1995. În urma acestei decizii, soluția privind anularea procesului-verbal de contravenție din 16 octombrie 1995, a devenit irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 23/2000 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea, s-a anulat decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control din data de 28 august 1995. Prin decizia nr. 1035/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a admis recursul declarat de Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței mai sus menționate, s-a casat această sentință și s-a trimis cauza, spre rejudecare, pentru a fi citată în cauză, și Administrația Financiară Constanța, emitenta actului de control atacat.

În fond după a doua casare, Administrația Financiară Constanța a fost prezentă în instanță, prin reprezentantul său legal, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri și de amânare a pronunțării din data de 14 noiembrie 2002. Reprezentantul (consilierul juridic) acestei autorități nu a formulat nici o cerere de probe, el solicitând pe fond, respingerea contestației. Față de această situație, se constată că Administrația Financiară Constanța a avut posibilitatea să-și formuleze apărările, acesteia neîncălcându-i-se dreptul la apărare, astfel cum în mod nelegal și netemeinic se susține în recursurile formulate. Întrucât autoritatea respectivă și nici recurentele nu au înțeles să formuleze nici o cerere privind probatoriul, rezultă că au achiesat la probele deja administrate în fazele procesuale anterioare, în legătură cu acestea neexistând temeiuri de nelegalitate pentru înlăturarea lor.

Nefondate sunt și celelalte motive din recursul Administrației Financiare Constanța, referitoare la împrejurarea că sentința cuprinde dispoziții contrare și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor capete de cerere. Hotărârea atacată nu cuprinde dispozițiile contrare. Prin sentința civilă nr. 162/2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, în mod legal s-a menționat că a fost admisă acțiunea, în sensul că s-a admis în totalitate, astfel cum a fost formulată. Faptul că nu s-a anulat procesul-verbal de contravenție, nu este o greșeală a instanței, având în vedere că acest capăt de cerere a fost soluționat prin sentința civilă nr. 12/1998 a aceleiași instanțe, irevocabilă sub acest aspect, prin respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, conform deciziei nr. 1228/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, astfel cum s-a precizat și mai sus.

Nu reprezintă o greșeală a instanței, nici împrejurarea că a menținut celelalte dispoziții ale actelor contestate, deoarece decizia nr. 1001/1996 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control din 28 august 1995, emis de Administrația Financiară Constanța, au fost anulate, numai pentru sumele de 100.351.874 lei T.V.A. și 89.576.079 lei majorări de întârziere aferente. În ce privește ultimul motiv din recursul Administrației Finanțelor Publice Constanța (instanța nu s-a pronunțat asupra unor capete de cerere ), se constată că nu poate fi primit. O astfel de nulitate, care este relativă, nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată în acest fel, respectiv reclamanta.

Referitor la fondul pricinii, curtea de apel a reținut în mod greșit că acesta a rămas soluționat prin sentința civilă nr. 23/2000 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, întrucât prin decizia nr. 1035/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a făcut mențiunea că motivele de recurs invocate de Ministerului Finanțelor Publice, pot constitui apărări în fața instanței de rejudecare. Instanța de casare nu a reținut că soluția pe fondul său este legală și temeinică și nu a făcut nici o mențiune în acest sens, astfel că instanța de rejudecare era obligată să analizeze fondul cauzei. Neprocedând în acest mod, curtea de apel a pronunțat o sentință nelegală.

Având în vedere probele administrate în cauză, Curtea constată că acțiunea reclamantei este fondată, motiv pentru care nu se impune modificarea sentinței, motivarea acesteia urmând să fie completată cu prezentele considerente. Cu privire la T.V.A. aferentă avansurilor pentru chirii, se reține din rapoartele de expertiză efectuate și din actele prezentate de reclamantă, că sumele încasate de la cele trei companii străine, nu au reprezentat avansuri, ci debite din chirii (R.F.,B., M.), pentru care nu se datorează T.V.A., conform O.G. nr. 3/1992. Referitor la T.V.A. aferentă uleiurilor marine în consignație. Pentru cantitățile de uleiuri aflate în regim de antrepozitare, SC N. SA a avut calitatea de consignatar și a prestat servicii pentru beneficiari din străinătate, cota de T.V.A.

fiind 0, conform art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992. Pentru cealaltă categorie de uleiuri (importuri definitive), SC N. SA a devenit proprietarul mărfii și în această calitate, la sfârșitul anului 1993, a plătit T.V.A., o dată cu taxele vamale. Drept urmare, reclamanta are dreptul la rambursarea T.V.A., astfel încât nu datorează majorări de întârziere. Cu privire la T.V.A. aferentă stornării unor facturi în legătură cu chiria plătită către SC A.S. SRL, se reține că SC N. SA a emis 10 facturi reprezentând contravaloarea chiriei datorate de această societate, pe baza unor înțelegeri verbale. Nefiind întocmit un contract scris, facturile au fost stornate, nefiind niciodată plătite de SC A.S. SRL și neefectuându-se plăți, nu se datorează nici T.V.A.

Împrejurarea că stornarea nu s-a efectuat „în roșu”, reprezintă o încălcare a Legii contabilității, însă drept sancțiune, legea nu prevede obligarea la plata T.V.A. În ce privește T.V.A. aferentă activității bufetului de incintă, se constată că suma respectivă, de 15.873.892 lei, nu a format obiectul acțiunii. Reclamanta a contestat numai amenda contravențională, cerere admisă (irevocabil, astfel cum s-a arătat mai sus) prin sentința civilă nr. 12/1998 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în baza art. 306 alin. 2 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și de Administrația Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 162/CA din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2004.