ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3515/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 487/CA din 29 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța - Direcția Control Fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C.S. SRL Constanța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța și a obligat pârâții la plata sumei de 1.542.737,63 RON daune, din care 689.202 RON reprezentând dobânda legală și 853.535,63 RON reprezentând indicele de inflație, calculate la suma de 9.338.464.173 ROL.

În motivarea sentinței se reține că la 20 ianuarie 2000, reclamanta SC C.S. SRL Constanța a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, rambursarea sumei de 9.338.464.173 lei reprezentând T.V.A. pentru perioada august - octombrie 2000, cerere ce i-a fost refuzată de organul fiscal; prin sentința civilă nr. 202/CA din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 323 din 30 septembrie 2003 și procesul-verbal din 25 septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, respectiv, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, dispunând restituirea sumei de 9.338.464.173 lei T.V.A.

rambursabil.

Hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar suma la a cărei restituire au fost obligați pârâții, a fost plătită reclamantei la data de 28 februarie 2005. Instanța de fond a apreciat că potrivit principiilor cuprinse în art. 1073 și 1084 C. civ., reclamanta este îndreptățită la acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin lipsirea de folosința sumei menționate, prejudiciu constând în dobânda legală și actualizarea sumei în raport cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data exigibilității creanței (20 decembrie 2000, dată indicată în procesul-verbal din 25 septembrie 2001, de către Direcția Control Fiscal Constanța) și până la achitarea efectivă a sumei, respectiv 31 ianuarie 2005. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de instanță, în baza raportului de expertiză efectuat în cauză, la suma totală de 1.542.737,63 RON, pentru perioada menționată.

Excepția tardivității acțiunii invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a fost respinsă de instanța de fond, cu motivarea că prin introducerea acțiunii având ca obiect restituirea sumei principale (9.338.464.173 ROL), cursul prescripției dreptului la acțiune pentru obligațiile accesorii a fost și el întrerupt, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, atât față de faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută, cât și pentru faptul că dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților a fost în mod greșit respinsă de instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că raportul de expertiză contabilă este lovit de nulitate absolută, deoarece expertul nu a convocat părțile la efectuarea expertizei contabile, aceasta având loc pe data de 18 octombrie 2005, iar convocarea fiind primită de pârâta-recurentă pe data de 19 octombrie 2005. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei pentru accesoriile debitului principal, pârâta-recurentă arată că acțiunea este formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar conform dispozițiilor acestui act normativ cererea de despăgubiri se adresează instanțelor de contencios administrativ în termen de un an de la data emiterii actului administrativ; în speță, cererea de despăgubiri a fost formulată în luna mai 2005, iar actul administrativ anulat ca nelegal a fost emis la 29 septembrie 2001, deci în urmă cu aproximativ patru ani.

În privința calității procesuale pasive, recurenta-pârâtă arată că potrivit dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine organului fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului, astfel că în speță calitatea de pârâtă revine Administrației Finanțelor Publice a municipiului Constanța. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea apreciază ca fiind întemeiat motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune - excepția de ordine publică peremptorie și dirimantă, a cărei admitere face inutilă analiza celorlalte excepții invocate în cauză.

Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data judecării acțiunii în anularea actelor administrative care au generat dreptul la despăgubiri al reclamantei, „în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii de anulare, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei”. În speță, reclamanta-intimată a formulat acțiune în justiție pentru anularea deciziei nr. 323 din 30 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a procesului-verbal din 25 septembrie 2001, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Direcția de Control Fiscal și pentru despăgubiri reprezentând T.V.A.

neacceptat la deducere, iar prin sentința civilă nr. 202/CA din 22 decembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea actelor administrative menționate și restituirea sumei de 9.338.464.173 lei, reprezentând T.V.A. rambursabil. Hotărârea judecătorească a fost executată la data de 28 februarie 2005. Față de situația de fapt prezentată, introducerea unei acțiuni ulterioare la 3 iunie 2005, având ca obiect plata dobânzii legale și a diferenței de valoare rezultând din indicele de inflație, sume accesorii T.V.A. rambursabil de 9.338.464.173 lei, este tardivă, deoarece aceste elemente ale prejudiciului erau cunoscute reclamantei, încă de la data formulării acțiunii în anularea actelor administrative și de restituire a sumei principale.

Dreptul la acțiune pentru restituirea sumelor accesorii (dobânzi și devalorizarea rezultând din inflație) s-a născut odată cu dreptul la acțiune pentru restituirea T.V.A., aceste sume accesorii fiind determinabile prin aplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație la suma principal, în funcție de data plății. Astfel, Curtea apreciază că dreptul la acțiune al reclamantei-intimate s-a născut în anul 2001, fiind exercitat abia în anul 2005, acțiunea fiind tardivă față de prevederile Decretului nr. 167/1958, care prevede un termen de prescripție de 3 ani. În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, acest efect întreruptiv se referă la acele sume ce formează obiectul cererii de chemare în judecată (în speță al acțiunii promovate în anul 2001), iar nu la sume ce nu au făcut obiectul acelei acțiuni.

Pentru considerentele menționate, Curtea apreciază că acțiunea a fost tardiv formulată, astfel că în temeiul art. 304 pct. 9, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, modificându-se hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 487/CA din 29 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și respinge acțiunea, ca fiind tardivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.