ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3515/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 487/CA din

29 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la

acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a

Finanțelor Publice Constanța - Direcția Control Fiscal, a admis acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamanta SC C.S. SRL Constanța, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și

Direcția Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Constanța și a obligat pârâții la plata sumei de 1.542.737,63 RON daune, din

care 689.202 RON reprezentând dobânda legală și 853.535,63 RON reprezentând

indicele de inflație, calculate la suma de 9.338.464.173 ROL.

În motivarea sentinței se

reține că la 20 ianuarie 2000, reclamanta

SC C.S. SRL Constanța a solicitat

Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, rambursarea sumei de

9.338.464.173 lei reprezentând T.V.A. pentru perioada august - octombrie 2000,

cerere ce i-a fost refuzată de organul fiscal; prin sentința civilă nr. 202/CA

din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea reclamantei, a

anulat decizia nr. 323 din 30 septembrie 2003 și procesul-verbal din 25

septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor și, respectiv, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, dispunând restituirea sumei de 9.338.464.173 lei T.V.A.

rambursabil. Hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului

formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar suma la a cărei restituire au fost

obligați pârâții, a fost plătită reclamantei la data de 28 februarie 2005.

Instanța de fond a apreciat că

potrivit principiilor cuprinse în art. 1073 și 1084 C. civ., reclamanta este

îndreptățită la acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin lipsirea de

folosința sumei menționate, prejudiciu constând în dobânda legală și

actualizarea sumei în raport cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă

între data exigibilității creanței (20 decembrie 2000, dată indicată în

procesul-verbal din 25 septembrie 2001, de către Direcția Control Fiscal

Constanța) și până la achitarea efectivă a sumei, respectiv 31 ianuarie 2005.

Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de instanță, în baza raportului de

expertiză efectuat în cauză, la suma totală de 1.542.737,63 RON, pentru

perioada menționată.

Excepția tardivității acțiunii

invocată de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a fost respinsă de instanța de

fond, cu motivarea că prin introducerea acțiunii având ca obiect restituirea

sumei principale (9.338.464.173 ROL), cursul prescripției dreptului la acțiune

pentru obligațiile accesorii a fost și el întrerupt, conform art. 16 lit. b)

din Decretul nr.

167/1958.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, invocând

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, atât față de faptul că expertiza

contabilă efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută, cât și pentru

faptul că dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, iar excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților a fost în mod greșit respinsă de instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că raportul de expertiză contabilă este lovit de nulitate absolută,

deoarece expertul nu a convocat părțile la efectuarea expertizei contabile,

aceasta având loc pe data de 18 octombrie 2005, iar convocarea fiind primită de

pârâta-recurentă pe data de 19 octombrie 2005.

Cu privire la prescripția dreptului

la acțiune al reclamantei pentru accesoriile debitului principal,

pârâta-recurentă arată că acțiunea este formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 554/2004, iar conform dispozițiilor acestui act normativ cererea de

despăgubiri se adresează instanțelor de contencios administrativ în termen de

un an de la data emiterii actului administrativ; în speță, cererea de

despăgubiri a fost formulată în luna mai 2005, iar actul administrativ anulat

ca nelegal a fost emis la 29 septembrie 2001, deci în urmă cu aproximativ patru

ani.

În privința calității procesuale

pasive, recurenta-pârâtă arată că potrivit dispozițiilor art. 33 din O.G. nr.

92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, administrarea

impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general

consolidat, competența revine organului fiscal în a cărei rază teritorială se

află domiciliul fiscal al contribuabilului, astfel că în speță calitatea de

pârâtă revine Administrației Finanțelor Publice a municipiului Constanța.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, Curtea apreciază ca fiind întemeiat motivul de recurs

referitor la prescripția dreptului la acțiune - excepția de ordine publică

peremptorie și dirimantă, a cărei admitere face inutilă analiza celorlalte

excepții invocate în cauză.

Astfel, potrivit art. 12 din Legea

nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data judecării

acțiunii în anularea actelor administrative care au generat dreptul la

despăgubiri al reclamantei, „în cazul în care cel vătămat a cerut anularea

actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea

pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii de anulare, termenul de

prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut

sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei”.

În speță, reclamanta-intimată a

formulat acțiune în justiție pentru anularea deciziei nr. 323 din 30 septembrie

2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor și a procesului-verbal din 25 septembrie 2001, întocmit de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Direcția de Control Fiscal

și pentru despăgubiri reprezentând T.V.A. neacceptat la deducere, iar prin

sentința civilă nr. 202/CA din 22 decembrie 2003 a Curții de Apel Constanța,

rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea actelor administrative

menționate și restituirea sumei de 9.338.464.173 lei, reprezentând T.V.A.

rambursabil. Hotărârea judecătorească a fost executată la data de 28 februarie

2005.

Față de situația de fapt prezentată,

introducerea unei acțiuni ulterioare la 3 iunie 2005, având ca obiect plata

dobânzii legale și a diferenței de valoare rezultând din indicele de inflație,

sume accesorii T.V.A. rambursabil de 9.338.464.173 lei, este tardivă, deoarece

aceste elemente ale prejudiciului erau cunoscute reclamantei, încă de la data

formulării acțiunii în anularea actelor administrative și de restituire a sumei

principale. Dreptul la acțiune pentru restituirea sumelor accesorii (dobânzi și

devalorizarea rezultând din inflație) s-a născut odată cu dreptul la acțiune

pentru restituirea T.V.A., aceste sume accesorii fiind determinabile prin

aplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație la suma principal, în

funcție de data plății.

Astfel, Curtea apreciază că dreptul

la acțiune al reclamantei-intimate s-a născut în anul 2001, fiind exercitat

abia în anul 2005, acțiunea fiind tardivă față de prevederile Decretului nr.

167/1958, care prevede un termen de prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește interpretarea

dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia

prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată,

acest efect întreruptiv se referă la acele sume ce formează obiectul cererii de

chemare în judecată (în speță al acțiunii promovate în anul 2001), iar nu la

sume ce nu au făcut obiectul acelei acțiuni.

Pentru considerentele menționate,

Curtea apreciază că acțiunea a fost tardiv formulată, astfel că în temeiul art.

304 pct. 9, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi admis, modificându-se hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii

acțiunii, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

împotriva sentinței civile nr. 487/CA din 29 decembrie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și respinge acțiunea, ca fiind tardivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2006.