ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
1240/CA/2002, reclamanta SC P.B. SRL, în contradictoriu cu D.G.F.P.C.F.S.
Constanța, Unitatea fiscală Administrația Finanțelor Publice - D.G.F.P.C.F.S.
Constanța, pentru anularea înștiințării nr. 1039/2000 din care rezultă că
figurează în evidențele fiscale ale Administrația Finanțelor Publice Constanța
cu un debit T.V.A. în sumă de 2.794.858.605 lei, la care s-au calculat majorări
de întârziere de 816.098.712 lei; să se constate ineficiența față de ea a
procesului-verbal al Inspecției de Audit Intern al Direcția Generală a
Finanțelor Publice Constanța, încheiat la 19 iunie 2002, pentru sumele preluate
de la Administrația Finanțelor Publice Constanța, în evidența fiscală, să se
anuleze ca nelegale actele Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța,
comunicate cu adresele menționate și prin care au fost soluționate
contestațiile formulate.
În motivarea acțiunii reclamanta a
invocat, ca urmare a controlului ce i s-a făcut de consilierii fiscali din
cadrul Direcției Controlului Fiscal Constanța, s-a propus rambursarea T.V.A.
aferentă perioadei 1 noiembrie 1998 – 31 august 2001, suplimentată la 24
ianuarie 2001, propunerea fiind avizată și aprobată de organele din subordinea
Ministerului Finanțelor, pentru rambursarea sumei de 2.170.661.453 lei.
Împotriva motivelor de constatare nu
s-au făcut contestații conform O.U.G. nr. 13/2001 a rămas definitivă și
opozabilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.
Prin sentința nr. 170/CA din 4
decembrie 2002, conform art. 5 din O.U.G. nr. 13/2001, s-a trimis dosarul spre
soluționare Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța.
Pentru a pronunța astfel, instanța a
avut în vedere.
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanța efectuează urmărirea penală împotriva mai multor persoane, printre
care și inspectorii fiscali care au întocmit notele de constatare, cu
propunerile de restituire a T.V.A., astfel că a dispus un audit intern pentru a
se verifica respectarea legalității cu privire la T.V.A. ce trebuia restituit.
Prin procesul-verbal de audit intern
din 19 iunie 2002, s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma
de 3.610.957.317 lei T.V.A. și majorări de întârziere.
Instanța a constatat cu referire la
acest debit că reclamanta se află în procedura ce urmează a se efectua conform
O.U.G. nr. 13/2001, fiind de acord cu sesizarea organului
administrativ-jurisdicțional competent.
Organul de audit intern a stabilit
că reclamanta datorează la bugetul de stat 3.610.957.317 lei T.V.A. și majorări
de întârziere prin depășirea competenței sale, fiind în esență un act de
impunere
Suma fiind sub 5 miliarde lei,
soluționarea contestației este de competența Direcției Generale a Finanțelor
Publice Constanța în favoarea căreia s-a dispus trimiterea dosarului, pentru
soluționare.
Împotriva sentinței a formulat
recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o astfel.
Unitatea fiscală Administrația
Finanțelor Publice Constanța nu a mai fost citată la ultimele termene, motivat
de faptul că reclamanta a renunțat la judecată.
Nu s-a dat o încheiere de renunțare
la judecată, iar pentru renunțarea la judecată nu a existat o procură specială.
În sentință, Direcția Generală a
Finanțelor Publice Constanța figurează la alt sediu decât cel real.
Ministerul Finanțelor Publice a fost
introdus în cauză, fără a se fi cerut de vreuna din părți.
Direcția Generală a Finanțelor
Publice a fost citată la sediul Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de fond a încălcat
principiile contradictorialității și disponibilității cu referire la obiectul
acțiunii.
Deși reclamanta și-a întemeiat
acțiunea pe Legea nr. 301/2002, după ce s-a dezbătut cauza în fond, a depus
concluzii scrise, prevalându-se de prevederile O.U.G. nr. 13/2000, acest aspect
nefiind discutat în contradictoriu.
Procesul-verbal de audit intern s-a
întocmit la cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Contestația se putea formula la
Judecătoria Constanța conform O.G. nr. 19/1999, procesul-verbal de audit
constituind titlu executoriu.
Instanța de fond nu s-a pronunțat
asupra incompetenței materiale.
Instanța a trimis dosarul spre
soluționare Direcției Generale Finanțelor Publice, fără a preciza la care
compartiment respectiv de soluționare a contestațiilor, pentru audit intern sau
serviciului de soluționare contestații, știut fiind că aceste structuri nu au
caracter de organe administrativ jurisdicționale.
Analizându-se actele și lucrările
dosarului, constată următoarele:
La termenul din 10 octombrie 2002
s-a dispus citarea Administrația Finanțelor Publice Constanța, procedura cu aceasta
fiind legal îndeplinită pentru 24 octombrie.
Pentru termenul acordat,
Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța a depus întâmpinare.
Este adevărat că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un
funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a
pricinuit pății o vătămare prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute
anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie - art. 105 alin.
(2) C. proc. civ.
În speță, Administrația Finanțelor
Publice a municipiului Constanța nu a suferit nici o vătămare întrucât actele
contestate au fost emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.
De altfel, Administrația Finanțelor
Publice, în întâmpinare, a susținut inadmisibilitatea acțiunii și ceea ce
interesează sub aspectul procedural, lipsa calității procesuale pasive.
Administrația Finanțelor Publice a
municipiului Constanța nu a declarat recurs, în sensul că prin necitarea după
repunerea pe rol a cauzei, ar fi fost vătămată.
Direcția Generală a Finanțelor
Publice Constanța a fost legal citată pentru termenul de 10 octombrie 2002,
când s-a prezentat în instanță și a luat termenul în cunoștință.
După repunerea pe rol a cauzei la 30
octombrie 2002 s-a dispus citarea părților, procedura fiind legal îndeplinită,
fiind prezentă la judecarea cauzei când a pus concluzii, astfel că susținerea
privind citarea eronată nu se justifică în raport de actele de la dosar.
De asemenea, susținerea, în sensul
că nu s-a discutat aplicabilitatea O.U.G. nr. 13/2001, încălcându-se principiul
contradictorialității și disponibilității, întrucât chiar Direcția Generală a
Finanțelor Publice, cu ocazia dezbaterilor în fond, a susținut
inaplicabilitatea O.U.G. nr. 13/2001.
Fixându-se cadrul legal, respectiv
aplicarea O.U.G. nr. 13/2001, în acest sens fiind și concluziile scrise ale
reclamantei, instanța de fond în mod judicios a considerat că, deși auditorul
intern a stabilit prin depășirea competenței sale un act de impunere, în
valoare de 3.610.957.317 lei T.V.A. și majorări de întârziere reclamantei, nu
poate fi lipsită de posibilitatea contestării prin formularea unor apărări de
fond în baza administrativ-jurisdicțională prealabilă.
Prin acest raționament instanța de
fond a stabilit că este competentă să soluționeze cauza, motivând că reclamanta
în situația în care ar putea să se prevaleze numai de prevederile OUG nr.
11/1996, ar fi lipsită de căile legale de apărare, impunerea fiind făcută de
organele în subordine a Ministerului Finanțelor Publice ceea ce justifică și
introducerea acestuia din urmă în cauză.
Împrejurarea că s-a trimis dosarul
spre soluționare Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului
Constanța, este suficient pentru a fi îndrumat de aceasta la organul competent.
Așa fiind și pentru considerentele
expuse, constatându-se recursul nefondat se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile
nr. 170/CA din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 mai 2003.