ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

15 octombrie 2003, reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a solicitat anularea

deciziei nr. 317 din 22 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea acestuia să-i

soluționeze contestația formulată împotriva notei de constatare încheiată la 18

februarie 2003, de inspectori ai Direcției Control Fiscal Constanța, prin care

a fost respinsă cererea de rambursare a T.V.A. în sumă de 11.255.135.341 lei.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că în mod greșit, prin decizia contestată, Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice a dispus suspendarea soluționării cauzei, până la pronunțarea unei

soluții pe latura penală.

Prin sentința civilă nr. 26/CA

din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a anulat

decizia nr. 317/2003 și a trimis dosarul, aceluiași organ administrativ, pentru

soluționarea în fond a contestației.

S-a reținut că față de

obiectul contestației, care viza nerambursarea T.V.A., organul administrativ

avea obligația de a se pronunța, modul de soluționare al cauzei penale nefiind

relevant.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Astfel, într-o primă critică,

recurentul a invocat nulitatea hotărârii Curții de Apel Constanța, față de necitarea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, autoritate care în conformitate cu

dispozițiile art. 19 pct. 40 din H.G. nr. 1574/2003, reprezintă statul în fața

instanțelor, ca subiect de drepturi și obligații în cazurile privind impozitele

și taxele.

O a doua critică, se referă

la greșita anulare a deciziei Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere

că refuzul de rambursare a T.V.A., se afla în strânsă legătură cu transferurile

succesive ale dreptului de proprietate asupra navelor B., C., C. și 22 D.,

operațiune ce face obiectul dosarului penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de

finalizare la Parchetul Național Anticorupție.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței pronunțate, în raport de criticile formulate, urmează a se reține că

acestea nu se justifică.

Prin nota de constatare nr. 168

din 18 februarie 2003, organele de control ale Direcției de Control Fiscal

Constanța au respins cererea de restituire a T.V.A., în sumă de 11.255.135.341

lei, colectată în luna august 2000 și respectiv, august 2001 și stornată de

reclamanta C.N.M. P. SA Constanța, ca efect al corectării facturilor emise

către SC C.S. SRL, având ca obiect chiria de bare-boat, pentru perioada aprilie

- august 2000 și contravaloarea vânzării a patru nave în luna august 2000.

Învestită cu soluționarea

contestației împotriva acestei note, Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin decizia nr. 317

din 22 septembrie 2003, a suspendat soluționarea cauzei, până la soluționarea dosarului

penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de cercetare la Parchetul Național Anticorupție.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G nr. 13/2001 privind soluționarea

contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere,

întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice: „organul de soluționare

a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei,

atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei contestare ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în

procedura administrativă”.

Or, în cauză prin nota nr. 169

din 18 februarie 2003 s-a refuzat restituirea sumei de 11.255.135.341 lei,

reprezentând T.V.A. colectată în luna august 2000 și 2001 și stornată de către

C.N.M. P. SA, ca efect al corectării facturilor emise către SC C.S. SRL.

Organul de control a reținut

că în fapt, prin operațiunea de stornare s-a anulat T.V.A. - ul colectat,

emițându-se facturi noi cu cota „0”, efectul acestei operațiuni fiind de

diminuare a creanței fiscale datorate bugetului de stat.

În atare situație, este

evident că verificarea operațiunii de stornare și implicit, a modalității de

întocmire a documentelor contabile conform normelor fiscale, este independentă

de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul penal și care vizează

caracterul infracțional al operațiunilor de înstrăinare a celor patru nave.

Astfel fiind, legal și

temeinic, Curtea de Apel Constanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada

îndeplinirii cerințelor art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001 și s-a dispus în

consecință.

Referitor la critica din

recurs privind necitarea în cauză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

urmează a se reține că nu este întemeiată, hotărârea fiind pronunțată atât în

contradictoriu cu autoritatea administrativă emitentă a actului contestat, cât

și cu autoritatea ierarhic superioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței

civile nr. 26/CA din 3 februarie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.