ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 octombrie 2003, reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a solicitat anularea deciziei nr. 317 din 22 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea acestuia să-i soluționeze contestația formulată împotriva notei de constatare încheiată la 18 februarie 2003, de inspectori ai Direcției Control Fiscal Constanța, prin care a fost respinsă cererea de rambursare a T.V.A. în sumă de 11.255.135.341 lei. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în mod greșit, prin decizia contestată, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a dispus suspendarea soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală.

Prin sentința civilă nr. 26/CA din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 317/2003 și a trimis dosarul, aceluiași organ administrativ, pentru soluționarea în fond a contestației. S-a reținut că față de obiectul contestației, care viza nerambursarea T.V.A., organul administrativ avea obligația de a se pronunța, modul de soluționare al cauzei penale nefiind relevant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Astfel, într-o primă critică, recurentul a invocat nulitatea hotărârii Curții de Apel Constanța, față de necitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, autoritate care în conformitate cu dispozițiile art. 19 pct. 40 din H.G.

nr. 1574/2003, reprezintă statul în fața instanțelor, ca subiect de drepturi și obligații în cazurile privind impozitele și taxele. O a doua critică, se referă la greșita anulare a deciziei Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că refuzul de rambursare a T.V.A., se afla în strânsă legătură cu transferurile succesive ale dreptului de proprietate asupra navelor B., C., C. și 22 D., operațiune ce face obiectul dosarului penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de finalizare la Parchetul Național Anticorupție. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport de criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică. Prin nota de constatare nr. 168 din 18 februarie 2003, organele de control ale Direcției de Control Fiscal Constanța au respins cererea de restituire a T.V.A., în sumă de 11.255.135.341 lei, colectată în luna august 2000 și respectiv, august 2001 și stornată de reclamanta C.N.M.

P. SA Constanța, ca efect al corectării facturilor emise către SC C.S. SRL, având ca obiect chiria de bare-boat, pentru perioada aprilie - august 2000 și contravaloarea vânzării a patru nave în luna august 2000. Învestită cu soluționarea contestației împotriva acestei note, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin decizia nr. 317 din 22 septembrie 2003, a suspendat soluționarea cauzei, până la soluționarea dosarului penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de cercetare la Parchetul Național Anticorupție.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere, întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice: „organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei contestare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”. Or, în cauză prin nota nr. 169 din 18 februarie 2003 s-a refuzat restituirea sumei de 11.255.135.341 lei, reprezentând T.V.A. colectată în luna august 2000 și 2001 și stornată de către C.N.M. P. SA, ca efect al corectării facturilor emise către SC C.S.

SRL. Organul de control a reținut că în fapt, prin operațiunea de stornare s-a anulat T.V.A. - ul colectat, emițându-se facturi noi cu cota „0”, efectul acestei operațiuni fiind de diminuare a creanței fiscale datorate bugetului de stat. În atare situație, este evident că verificarea operațiunii de stornare și implicit, a modalității de întocmire a documentelor contabile conform normelor fiscale, este independentă de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul penal și care vizează caracterul infracțional al operațiunilor de înstrăinare a celor patru nave. Astfel fiind, legal și temeinic, Curtea de Apel Constanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 10 din O.U.G.

nr. 13/2001 și s-a dispus în consecință. Referitor la critica din recurs privind necitarea în cauză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmează a se reține că nu este întemeiată, hotărârea fiind pronunțată atât în contradictoriu cu autoritatea administrativă emitentă a actului contestat, cât și cu autoritatea ierarhic superioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 26/CA din 3 februarie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.