ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC C.G. SA Constanța a solicitat

anularea deciziei nr. 1092 din 19 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor,

prin care i s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal din

23 aprilie 2001, încheiat de inspectori de specialitate din cadrul Direcției Controlului

Financiar Fiscal Constanța, pentru sumele de 166.386.556 lei, reprezentând

impozit pe profit și 828.215.308 lei majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că și-a

început activitatea ca producător de pâine, la 1 ianuarie 1995, dar, în mod

eronat, organele de control au reținut că activitatea a început la 25 august

1994; totodată, au reținut că perioada de scutire de plată a impozitului pe

profit este de 2 ani, de la data începerii activității, nu de 5 ani, așa cum

este prevăzut în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1991.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 256 din 20 decembrie 2001, a

admis acțiunea reclamantei și a desființat decizia și procesul-verbal, prin

care s-a stabilit în sarcina acesteia că datorează bugetului statului, suma de

166.386.556 lei impozit pe profit și 828.215.302 lei majorări de întârziere.

Instanța a reținut că, potrivit

Raportului de expertiză contabilă, efectuată în cauză, SC C.G. SA Constanța a

început să funcționeze și să realizeze venituri din luna ianuarie 1995; că, în

raport de structura veniturilor, societatea a desfășurat cu preponderență

activitatea de producție atât în primii doi ani de activitate, cât și în

următorii trei ani, iar în anul 1995 veniturile din comerț au reprezentat

83,80% din total activitate, iar cea de producție 16%, astfel că activitatea

acesteia se încadrează în cea de comerț, beneficiind de dispozițiile art. 14

lit. c) din Legea nr. 35/1991.

Totodată, s-a reținut că Raportul la

expertiză a fost comunicat Ministerului Finanțelor, la 6 decembrie 2001, dar

acesta nu a făcut obiecțiuni cu privire la cele reținute de expert.

În ce privește decizia Ministerului

Finanțelor, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă, ca fiind

fără obiect, în partea referitoare la perioada de scutire a impozitului pe

profit și ca nemotivată pentru sumele în discuție, instanța a reținut că

organul jurisdicțional trebuia să examineze ambele aspecte, în raport de

dispozițiile legale aplicabile în materie.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, reiterând, în esență,

cele două aspecte, invocate în faza procedurii administrative, pe de o parte,

că, contestația reclamantei a avut alt obiect decât cel stabilit prin actul de

control, iar pe de altă parte, că societatea nu a motivat și dovedit greșita

stabilire a obligațiilor fiscale.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului, respectiv

obiecțiunile formulate de reclamantă la procesul-verbal de control din 23

aprilie 2001, rezultă că au fost contestate obligațiile stabilite prin acest

act, invocându-se incidența dispozițiilor Legii nr. 35/1991, în temeiul căreia

s-a pretins că nu datorează impozit pe profit, pe perioada verificată, întrucât

este investitor străin, conform certificatului nr. C.T. 651 din 17 august 1994.

Așadar, primul motiv de casare

invocat este nefondat întrucât, în procedura administrativ-jurisdicțională,

reclamanta a contestat obligarea sa la plata impozitului pe profit, în sumă de

166.386.556 și a majorărilor de întârziere aferente.

Apoi, reclamanta și-a motivat

contestația și acțiunea, susținând că beneficiază de facilitățile acordate prin

Legea nr. 35/1991, întrucât este investitor străin, iar în perioada în care a

funcționat, începând cu luna ianuarie 1995 a realizat venituri din activitatea

de comerț.

În același timp, este de observat că

susținerile reclamantei, în sensul că nu datorează impozitul pe profit,

stabilit prin actul de control financiar, au fost confirmate prin Raportul de

expertiză contabilă, efectuată în cauză, de expertul contabil E.S., iar la

această expertiză nu s-au făcut obiecțiuni din partea Ministerului Finanțelor

Publice, așa cum corect a reținut prima instanță; de asemenea, nici în recurs

nu a fost combătută expertiza, pe care a pus temei prima instanță.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța împotriva

sentinței civile nr. 256/CA din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Constanța,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2003.